FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

EXCLUSIV Daniel Niculae, urmărit în calitate de suspect în dosarul materialelor pirotehnice

Daniel Niculae
Daniel Niculae

Articol de , - Publicat joi, 14 martie 2024 15:28 / Actualizat joi, 14 martie 2024 15:56

Daniel Niculae, implicat în cazul materialelor pirotehnice, e urmărit penal în calitate de suspect, susțin surse din cadrul anchetei pentru GSP.ro. Nu s-au făcut percheziții acasă la președintele Rapidului.

  • INFORMAȚIILE-CHEIE: Este vorba despre un dosar penal de amploare instrumentat de procurorii DIICOT;
  • Daniel Niculae e suspectat că ar fi fost complice cu liderii de galerie de la Rapid în vederea introducerii materialelor pirotehnice în stadion;
  • Procurorii au pus în aplicare 28 de mandate de aducere și au percheziționat locuințele suspecților;
  • Au fost găsite arme de foc, puști și pistoale!
  • La audieri au fost aduși până acum mai mulți lideri de galerie de la Rapid.
  • Daniel Niculae a părăsit sediul poliției după două ore de audieri și va fi cercetat în stare de libertate. Ce riscă (AICI), dacă va fi găsit vinovat
  • Surse judiciare, pentru GSP: Daniel Niculae, urmărit penal în calitate de suspect! Are același statut cu Bocciu

Daniel Niculae are același statut cu Liviu Ungurean, liderul galeriei Rapidului și șeful grupului infracțional care s-a ocupat de introducerea materialelor pirotehnice pe stadioane.

Ce riscă Daniel Niculae, în baza legii „Dumitru Dragomir”
RAPID
Ce riscă Daniel Niculae, în baza legii „Dumitru Dragomir”

Niculae ar fi fost de acord cu activitatea grupului infracțional, potrivit surselor G4Media. Președintele Rapidului a plecat de la audieri după două ore, însă poate fi chemat din nou pentru declarații.

Comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a emis un comunicat oficial în care a transmis mai multe detalii despre caz:

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Grupuri Infracționale Violente, cu sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași și a echipelor de intervenție din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române - Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei, au efectuat în cursul zilei de azi, 14.03.2024, un număr de 19 percheziţii domiciliare în mun. București și județele Ilfov, Prahova și Iași, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) și (3) Cod penal, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, prevăzută de art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explosive, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) Cod penal și distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) Cod penal

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 17 suspecți, persoane fizice, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) și (3) Cod penal, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, prevăzută de art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explosive, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) Cod penal și distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (4) Cod penal.

În fapt, s-a reținut că în cursul anului 2023 pe raza mun. București s-a constituit un grup infracțional organizat la care au aderat mai multe persoane și care avea drept scop introducerea și folosirea materialelor pirotehnice în incinta stadioanelor de fotbal, în timpul desfășurării meciurilor, tulburarea ordinii și liniștii publice prin violențe asupra bunurilor și distrugerea suprafeței de joc prin folosirea materialele pirotehnice, producându-se degradarea gazonului prin explozia materialelor pagina 2/2 pirotehnice, punând în pericol integritatea fizică a altor persoane (copii de mingi, stewarzi, jucători de fotbal, pompieri, reporteri ș.a.)

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost descoperite și ridicate mai multe materiale pirotehnice, arme de foc letale, arme albe și sume de bani. Pe parcursul urmăririi penale sprijinul tehnic a fost asigurat de către I.G.P.R. – Direcția Operațiuni Speciale. Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom oferi detalii suplimentare

VIDEO. Camera secretă din Stadionul Giulești

Citește și:

Prima reacție la ieșirea de la audieri: „Vă înșelați! Vă înșelați! Vă înșelați! Nu pentru materiale pirotehnice am fost aduși”
RAPID
Prima reacție la ieșirea de la audieri: „Vă înșelați! Vă înșelați! Vă înșelați! Nu pentru materiale pirotehnice am fost aduși”
În timp ce șeful securității de la Rapid neagă vehement, polițiștii au găsit camera SECRETĂ din Giulești » Imagini incredibile!
RAPID
În timp ce șeful securității de la Rapid neagă vehement, polițiștii au găsit camera SECRETĂ din Giulești » Imagini incredibile!

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (2)
istet10
istet10  •  14 Martie 2024, 19:15

Saltata in aceeasi zi cu Salam.

istet10
istet10  •  14 Martie 2024, 18:58

Ce oameni civilizati... Sa se ia tocmai de ei .... :)

Vezi toate comentariile (2)
Comentează