FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Darius Buia se compară cu starul de la PSG: "Aduc cu Ibra, nu cu tata" ;)

Buia şi-a fixat drept obiectiv să devină titular la Dinamo, în primăvară
Buia şi-a fixat drept obiectiv să devină titular la Dinamo, în primăvară

Articol de - Publicat sambata, 18 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 17 ianuarie 2014 20:34

Mijlocaşul ofensiv Darius Buia, 19 ani, s-a prezentat suporterilor ca un fotbalist tehnic, de execuţie, în stilul starului de la PSG.

Vă aduceţi aminte de "Figo"? Nu Luis, starul lusitan, ci "Figo din Berceni" sau "Figo din Ştefan cel Mare", adică Romică Buia. Fostul campion cu Dinamo, în 2002, mijlocaş cu glezna fină şi umor inconfundabil, i-a pasat mingea fiului său, Darius, de 19 ani, care vrea să se afirme la prima echipă a roş-albilor.

"Să nu repet greşelile lui"
"Cel mai important sfat oferit de tata a fost să fiu serios şi să învăţ din greşelile lui. Să mă gîndesc doar la fotbal. E cel mai mare critic al meu, dar şi cel mai important ajutor", a comentat puştiul pentru Gazeta Sporturilor.

"Preferatul meu este Ibrahimovici. Sînt un «Ibra junior», am tehnică şi execuţie, mă asemăn cu suedezul, mai degrabă decît cu tata, care era un artist al balonului. Defecte? Forţa şi viteza, două capitole pe care trebuie să le îmbunătăţesc mult", a mai spus brunetul al cărui vis este "să fiu campion cui Dinamo, de-abia apoi pot să mă transfer în străinătate".

19 minute a jucat Buia în prima divizie pentru Dinamo (4-0, cu ACS Poli), cînd şi-a creat şi-o mare oportunitate de a marca

"Modelul Rotariu e de urmat. E mai mic cu un an ca mine, dar a prins de minune la Dinamo. Îmi aştept momentul, ştiu că se promovează tinere talente" ( Darius Buia, mijlocaş Dinamo)

"Sîntem cu gîndul la meciurile cu Steaua. Mi-aş dori să fiu în lotul de 18, nu în tribună, visez la cîteva minute şi la nişte victorii extraordinare" (Darius Buia, mijlocaş Dinamo)

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

Danciu-gol şi "amorul artei"
Deşi este de la începutul lui 2014 team-manager al echipei, Dănciulescu, 37 de ani, se implică serios la antrenamente, iar la miuţe evoluează şi ca fundaş central! Fostul atacant a precizat pentru GSP.ro: "Mai joc fotbal numai de amorul artei, doar n-oi sta singur în cameră cît sînt antrenamente. Dar decizia e luată, m-am retras, mi-am dat cuvîntul faţă de nişte oameni. Sînt la pregătiri ca să mai dau un sfat tinerilor, atîta tot".

Filip a dat la boboci
Antrenamentele de dimineaţă din Antalya sînt cele mai solicitante pentru jucători. "Mister Stoican ne rupe-n două! Are nişte serii de alergări de-ţi sar ochii din cap", au povestit fotbaliştii. Steliano Filip a resimţit-o pe propria piele, întrucît, la un moment dat, a vomitat din cauza durităţii antrenamentului. Puştiul de 19 ani s-a revanşat, continuînd apoi seria fără
probleme.

Inbox
- Ionuţ Negoiţă şi Constantin Anghelache au sosit ieri în Antalya, dar, înaintea debarcării, şefii au plătit fotbaliştilor salariile pe octombrie şi o parte din noiembrie.
- Dinamo debutează mîine în primele amicale ale anului: la 11:30 cu Qarabag, campioana Azerbaidjanului, şi la ora 17:30 cu FC Luch-Energhia Vladivostok, din Rusia.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (10)
masinameaeata
masinameaeata  •  19 Ianuarie 2014, 02:33

Cred ca esti un pic din Ibra, un pic din Maradona, parca un pic si din Mutu si nitel si din Pele, ca deh, asa sta bine fotbalistilor sa spuna, am uitat pe cineva? Ah, scuze, dar daca esti un pic din fiecare, pentru tine, a mai ramas ceva??? Un fotbalist adevarat spune eu sunt CUTARE, nu sunt un pic din x si un pic din z. Mi-a placut Hagi cand il numeau Maradona din Carpati si el spunea, NU EU SUNT HAGI! Frumos caracter!

conasu_boeru
conasu_boeru  •  18 Ianuarie 2014, 17:46
Postat de nrudolf pe 18 Ianuarie 2014, 14:39

D-nlor,D-lor,infantul in cauza pare un jucator de viitor,sperand ca bagaju-i,aptidunal- fotbalistic,sa-i gazduiasca un procent minim din arsenalul patern,coroborat scandinavic.

Un comentariu inedit si haios !

mariuss72
mariuss72  •  18 Ianuarie 2014, 14:40
Postat de statham_j pe 18 Ianuarie 2014, 11:20

pui ca ai tehnica si viteza?...baiete, daca ai avea macar 50% din tehnica lui taica-tu, ai putea fi un mare jucator Romica Buia a fost un talent extraordinar

Mi-l aduc aminte pe ta'su, avea o tehnica fantastica, pacat ca nu prea a fost serios. Sa-l vedem si pe asta mic, personal nu l-am vazut jucind, dar am auzit lucruri bune despre el.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează