FOTBAL  »  Superliga  »  ARBITRAJ

ANALIZĂ GSP. De ce FRF și LPF sunt complici la JAFUL arbitrilor din Liga 1: 3 ani de când am primit undă verde pentru VAR, meciurile continuă să fie distruse de arbitri!

Liga 1 e încă departe de a implementa arbitrajul video +38   FOTO
Liga 1 e încă departe de a implementa arbitrajul video

Articol de , , - Publicat luni, 05 octombrie 2020 09:09 / Actualizat luni, 05 octombrie 2020 09:47

Liga 1 e încă departe de a implementa arbitrajul video, deși au trecut mai bine de 3 ani de când IFAB a dat undă verde acestui sistem, iar România are, în această zonă a Europei, cele mai mari drepturi TV ♦ În lipsa VAR, meciurile continuă să fie distruse de arbitri, ultimul pe listă fiind derby-ul FCSB - Dinamo, cu 4 erori grave. 

În vara lui 2017 a fost prima competiție la care a fost activ sistemul de arbitraj video, Cupa Confederațiilor, unde a fost prezent inclusiv Ovidiu Hațegan. De atunci, au trecut mai bine de 3 ani, iar Liga 1 continuă să sufere din plin din cauza lipsei VAR-ului. Derby-ul de sâmbătă, FCSB - Dinamo 3-2, e doar unul dintre exemplele că și actualul campionat, la fel ca precedentele, e viciat de brigăzile de arbitri. 

FRF și LPF continuă să-și paseze una alteia responsabilitatea pentru introducerea VAR. Casa Fotbalului a arătat înspre LPF, care trebuie să găsească finanțare, iar Liga a replicat, după ce a ajuns la un acord pentru sumele necesare, către FRF și CCA, pentru că arbitrii au nevoie de instructaj luni bune înainte de a gestiona sistemul VAR.

Unde ne aflăm în acest moment? În urmă cu o lună și jumătate, EAD, firma care deține drepturile TV în Liga 1, și-a asumat achiziția și implementarea tehnologiei necesare pentru VAR. 

"Da, am anunțat în mod clar că ne vom ocupa noi de a aduce și de a introduce tehnologia. Deja am discutat cu cei de la Comisia Centrală a Arbitrilor pentru a vedea care este calendarul implementării", a declarat ieri Orlando Nicoară, directorul firmei EAD. Suma necesară pentru achiziție și implementare se va ridica undeva în jur de 800.000 de euro, iar banii nu vor fi reținuți cluburilor din drepturile TV. 

Totuși, procesul care trebuie urmat pentru ca Liga 1 să aibă VAR presupune mult mai multe proceduri. Sunt pași pe care CCA e obligată să-i urmeze și fără de care nici nu primește acceptul IFAB pentru a exista VAR în România. GSP face o radiografie a caietului de sarcini. Ce s-a bifat și ce nu s-a realizat! Ce e încă la nivel de discuții și care e estimarea teoretică, dar și cea realistă privind termenul la care FCSB, CFR, Dinamo, Craiova și celelalte echipe vor beneficia de VAR!

Pasul 1: inițierea procedurii

  • Este practic momentul zero. Ce presupune acest lucru: 
  • - solicitarea documentației către IFAB (International Football Association Board)
  • - alegerea persoanelor care să se ocupe de managementul proiectului 
  • - Comisia Centrală a Arbitrilor a demarat deja inițierea procedurii, deci practic se află la momentul zero.
  • CONCLUZIA: realizat

Pasul 2: procesul de documentare

  • Este al doilea nivel care trebuie parcurs în ceea ce solicită FIFA și IFAB. Fiecare comisie centrală e obligată să-și creeze un departament de VAR, care să includă mai multe persoane, pe diferite domenii. Aceste persoane, după ce parcurg documentația solicitată inițial vor fi nevoite să participe la un work-shop la FIFA, organizat special pentru VAR. Un astfel de seminar a avut loc în martie, apoi încă unul în septembrie. Abia după prezența la acest curs, respectivele persoane vor fi certificate ca fiind instructori autorizați pentru a putea instrui arbitri.
  • CONCLUZIA: realizat

Pasul 3: educarea arbitrilor

  • Instructorii vor prezenta arbitrilor români, la diferite cursuri și ședințe, modalitatea care trebuie respectată pentru implementarea VAR. Și aici e nevoie de timp fiindcă sunt obligatorii parcurgerea câtorva etape. 
  • - pregătirea teoretică 
  • - exerciții practice 
  • - simulări în camera VAR 
  • - simulări în regim de live a unui meci 
  • - testarea finală
  • CONCLUZIA: nerealizat

Pandemia întârzie instruirea arbitrilor 

În mod normal, procesul de educare a arbitrilor cu VAR presupune 3-4 luni. Această perioadă e estimarea în cazul în care centralii și asistenții participă în mod organizat la ședințe și la cursuri, însă din cauza pandemiei acest lucru nu va fi posibil, cel puțin până în startul anului 2021. Se va încerca o modalitate de instruire on-line, care însă va dura mult mai mult, chiar și 6 luni.

Pasul 4: îndeplinirea cerințelor tehnice și tehnologice

  • Un punct de la care IFAB și FIFA nu fac absolut niciun rabat e cel legat de tehnologia folosită pentru VAR. Protocolul impus prevede ca orice meci care va beneficia de arbitraj video să fie filmat cu cel puțin 8 camere TV!
  • "Ce este sub 8 camere e considerat sub standardele de calitate, iar FIFA e de părere că ar strica imaginea a ceea ce înseamnă VAR. Ai avea teoretic VAR, dar practic n-ai avea, dacă nu poți să vezi mare lucru la reluări. S-ar discredita arbitrajul video. În plus, pentru desemnarea pozițiilor de ofsaid e nevoie de filmări simultane din cel puțin 4-5 unghiuri diferite, pentru ca softul folosit să poată calibra automat liniile terenului și să producă automat un verdict final: a fost sau nu ofsaid", spune unul dintre membrii importanți ai Comisiei Centrale a Arbitrilor. În plus, se solicită semnarea pentru achiziția pachetului sistemelor tehnice doar cu firmele care deja sunt acceptate de FIFA. Un exemplu e Hawk-Eye.
  • CONCLUZIA: în discuție, dar încă nerealizat

8-10e numărul camerelor TV cu care se produc, în general, meciurile din Liga 1, dar derby-urile sunt transmise cu 12-14 camere

32 de camere TVau fost folosite pentru transmiterea fiecărui meci de la Campionatul Mondial din Rusia 2018, unde a funcționat VAR

Pasul 5: inspecția stadioanelor

  • După ce CCA va anunța că e gata pentru a implementa VAR e nevoie de avizul FIFA și IFAB, fără de care nu se poate activa procedura. Reprezentanții acestor foruri vor veni la acel moment în România pentru a inspecta fiecare stadion în parte, pentru a avea întâlniri cu televiziunile care transmit meciurile. Apoi, se va analiza fiecare cerință din caietul de sarcini și se va bifa ceea ce trebuia îndeplinit. Dacă va considera că totul e OK, va da undă verde pentru implementarea arbitrajului video.
  • CONCLUZIA: nerealizat

Previziunile celor implicați

EAD poate avea tehnologia disponibilă în două luni, dar mai departe depinde de FRF cât de repede va opera pregătirea arbitrilor pentru utilizarea VAR. Prin urmare, VAR va fi implementat atunci când federația va rezolva problema cu trainingul brigăzilor - Justin Ștefan, secretar general LPF

Când LPF va găsi fondurile necesare sau pe cineva să suporte achiziția și implementarea tehnologiei pentru VAR, atunci, în 6-7 luni, FRF va fi gata pentru introducerea VAR -  Răzvan Burleanu, președinte FRF

Teoretic, am putea avea VAR încă din play-off, dar scenariul realist e cel cu VAR în Liga 1 din campionatul următor - Orlando Nicoară, director EAD

13e numărul țărilor din Europa care au VAR în propriul campionat: Anglia, Spania, Italia, Germania, Franța, Olanda, Belgia, Portugalia, Cehia, Polonia, Turcia, Rusia și Croația

5 țăride pe celelalte continente au și ele arbitrajul video în campionatul intern: Arabia Saudită, China, Australia, SUA și Mexic

5competiții majore, la nivel de echipe naționale, au beneficiat de VAR în ultimul an: CM Rusia 2018, Copa America 2019, Cupa Africii 2019 (din "sferturi"), CM feminin din Franța 2019, dar și CE U21 din Italia

Am spus mereu că VAR nu înseamnă perfecţiune, ar putea exista în continuare o interpretare greşită sau o greşeală, dar bilanțul Campionatului Mondial din Rusia spune că 99,3% din deciziile arbitrilor au fost corecte și acest lucru s-a datorat și VAR. Cred că aţi fi de acord că 99,3% este foarte aproape de perfecţiune - Pierluigi Collina, fost președinte arbitri FIFA

VIDEO Adrian Porumboiu îl face praf pe Radu Petrescu: „Trebuie scos din arbitraj! Lamentabil, te doare capul!”

Cum a făcut Radu Petrescu praf derby-ul FCSB - Dinamo: 4 erori grave, două eliminări, două penalty-uri

ANALIZĂ GSP. De ce FRF și LPF sunt complici la JAFUL arbitrilor din Liga 1: 3 ani de când am primit undă verde pentru VAR, meciurile continuă să fie distruse de arbitri!
+34 FOTO

Citește și: 

Dinamo chiar e DISTRUSĂ de arbitri! Din protejații puterii, „câinii” au ajuns cei mai dezavantajați din Liga 1!

MM Stoica și Ion Crăciunescu s-au confruntat în direct: „Vă rog frumos, vreau și eu să vorbesc!” / „Nu țipa, că sunt sperios”

Playtech: TRAGEDIE! Doliu URIAȘ în politica din România! A MURIT în urmă cu puțin ...

Ianis Hagi și Dennis Man, în centrul atenției la reunire » Ținute extravagante alese de „tricolori”


Comentarii (81)
florar
florar  •  05 Octombrie 2020, 17:21
Postat de ionica007 pe 05 Octombrie 2020, 15:32

Se pare ca esti din alt film... Obsesiile te bantuie, dar la voi nu ma mai mira nimic... In nici un caz Petrescu cu franarii lui NU AU BENEFICIAT de absenta VAR-ului. In rest conversatia noastra nu mai are rost, gasesc mai multe replici inteligente daca port o discutie cu un urangutan...

Arlauskis rateaza mingea dar loveste capul lui Planici pe care-l mai si tine....Ce crezi ca a fost asta daca arbitrul Hategan nici nu a fluierat desi Planici a ramas la pamant?

100550221766435
Titi Suru  •  05 Octombrie 2020, 16:19
Postat de ionica007 pe 05 Octombrie 2020, 15:32

Se pare ca esti din alt film... Obsesiile te bantuie, dar la voi nu ma mai mira nimic... In nici un caz Petrescu cu franarii lui NU AU BENEFICIAT de absenta VAR-ului. In rest conversatia noastra nu mai are rost, gasesc mai multe replici inteligente daca port o discutie cu un urangutan...

mai citeste o data link-urile de mai jos ionica....fara frica!!!si apoi spune-mi cine a BENEFICIAT !!!HAHAHAHAHAHAHAHAHA!!!

100550221766435
Titi Suru  •  05 Octombrie 2020, 16:17

da da si franarii : https://www.fanatik.ro/cavalerii-in-negru-cel-putin-2-greseli-mari-de-arbitraj-pe-etapa-analiza-erorilor-care-au-influentat-clasamentul-cum-arata-19080488..... pentru camp 2019/2020..........https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/analiza-gsp-revolutia-din-fotbal-fcsb-e-victima-arbitrilor-din-simbolul-puterii-dinainte-de-89-ros-albastrii-au-ajuns-sa-fie-doborati-de-pe-locul-1-de-fluierasi-560461.html ….. camp 2018/2019.......https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/fcsb-pierde-clar-batalia-arbitrajelor-7-puncte-cadou-pentru-cfr-arbitrii-care-au-gresit-cel-mai-mult-topul-greselilor-pro-cfr-cluj-529183.html...... camp 2017/2018/..... iar din urma :https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/dinamovistii-au-pus-tunurile-pe-cfr-ardelenii-au-luat-trei-titluri-cu-sprijinul-arbitrilor-518261.html.... pentru campionatele 2007/2008 , 2009/2010 si 2011/2012 NU NUMA CA INSINUEZ.......DAR SI DOVEDESC!!!

Vezi toate comentariile (81)
Comentează