FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Deian Sorescu, aproape de plecarea de la Dinamo: „Este gata să schimbe clubul”

Deian Sorescu
Deian Sorescu

Articol de GSP - Publicat duminica, 02 ianuarie 2022 10:06 / Actualizat duminica, 02 ianuarie 2022 10:17

Deian Sorescu (24 de ani), fotbalistul celor de la Dinamo, poate fi protagonistul unui transfer în străinătate iarna aceasta.

Avocatul sportiv ce l-a reprezentat pe Sorescu până de curând, Cristian Cernodolea, a dezvăluit în Presa din Polonia că mijlocașul este dorit de mai multe echipe și ar putea face pasul iarna aceasta spre un campionat mai puternic.

„Cluburile poloneze se interesează de Deian încă din vara trecută. Este internațional al României, vrea să evolueze la cel mai înalt nivel și este gata să schimbe clubul. 

Indiferent dacă va fi vorba despre un club din Polonia, o echipă puternică din România sau din altă țară. Nimic nu este sigur în acest moment. Vă pot spune mai multe în zilele următoare”, a declarat Cernodolea, potrivit wezlo.com

Sorescu a mai fost dorit și în vară în Polonia, atunci când Legia Varșovia a făcut o ofertă pentru internaționalul român, care nu a fost însă pe placul conducerii alb-roșilor.

Sorescu, dorit și la Craiova

Dinamo are o ofertă pe masă de la CSU Craiova pentru Sorescu. Oltenii dau 800.000 de euro plus 10% dintr-un eventual transfer în schimbul golgeterului „câinilor”.

Dinamo solicită 1,2 milioane de euro pentru transferul lui Deian Sorescu, sumă considerată prea mare de Mihai Rotaru, patronul celor de la CSU Craiova, anunță Fanatik.

FCSB nu mai e interesată de Sorescu

Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, exclude varianta ca Deian Sorescu de la Dinamo să mai reprezinte o țintă pentru mercato din această iarnă.

„Nu, nu mai e de actualitate transferul la FCSB, pentru că ne-am blindat pe poziţiile pe care evoluează el şi ar fi o cheltuială nejustificată, mai ales în lumina ultimelor declaraţii ale patronului nostru”, a declarat MM Stoica, la TV Telekom Sport.

Nu știu ce să zic despre Sorescu. Să le dea Dumnezeu multă sănătate, nu mă mai interesează. Ei să înțeleagă un lucru. La mine e vorba de moment. 
- Gigi Becali, pe 16 decembrie, la Pro X

Citește alte știri din Liga 1:

Anamaria Prodan, acuzații grave în direcția lui Reghecampf: „Milioane de euro au dispărut din cont! Știți ce dosar am găsit?”

Marius Croitoru dezvăluie când se va despărți de Botoșani: „Atunci va fi timpul să fac o mutare”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (33)
paolo16
paolo16  •  03 Ianuarie 2022, 05:21
Postat de George Adrian Popescu pe 02 Ianuarie 2022, 20:09

Daian Sorescu a trecut printr-o lunga peroada de stres care l-a marcat mai mult de cât înțelege. Acum are nevoie de liniște. Dacă ar merge la FCSB ori Farul nu cred ca ar putea sa își revină, chiar dacă stresul de cele doua cluburi nu este de aceeași natura. Poate merge în străinătate, unde poate escela sau poate dispărea de tot din fotbal. E o forma de ori ori cam riscanta, totusi. U Craiova pare singura soluție sa îl refacă psihic dar banii sunt ochii dracului!

Duca are nevoie de liniște, sa se duca la calugari...Ori la maici!

creeperno115
creeperno115  •  02 Ianuarie 2022, 22:40

Becali n-are nicio stea

1764061520284739
George Adrian Popescu  •  02 Ianuarie 2022, 20:15
Postat de Costel Chelaru pe 02 Ianuarie 2022, 12:06

Am o intrebare pt MM....declaratiile patronului au fost facute prin lumina lumanarii?

Steaua a fost exact cum spui și merita toată gratitudine dar Steaua lui Becali a făcut de ras o istorie încărcată de realizări. FCSB-ul de azi nu este nici măcar o umbra a ce a fost Steaua, ca ne place sau nu.

Vezi toate comentariile (33)
Comentează