FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID-CFR CLUJ, AZI 20:30, DIGISPORT

Didy: "Rapidul e o echipă matură, cu jucători experimentaţi, Cesinha, Herea şi Lazăr sînt piesele importante"

Articol de GSP - Publicat vineri, 10 septembrie 2010 00:00

Brazilianul Cleidimar Magalhães Silva "Didy", acum la FCM Tîrgu Mureş, a reuşit o "dublă" de senzaţie acum trei ani,  pe 5 mai 2007, cînd ceferiştii s-au impus pentru prima dată în "era Paszkany" în faţa Rapidului.

"A fost o victorie extraordinară pentru noi, prin două goluri ale mele, un jucător care venisem la Cluj de trei luni şi stăteam pe banca de rezerve. Bergodi m-a introdus în teren ca titular şi în două minute mi-am adus echipa în avantaj, după ce Rapidul deschisese scorul. Ne-au egalat iar, dar Semedo a închis tabela şi am bătut cu 3-2. Acele goluri vor rămâne pe veci în memoria mea. Am jucat pe o primă foarte mare, eram motivaţi să învingem.

Rapidul de acum e mult mai tehnic şi mai puternic per ansamblu. Atunci cel mai bun fotbalist al lor era Zicu, singurul aflat într-o formă bună, ceilalţi mi se pare că traverseau o perioadă mai grea, în timp ce acum Rapidul este o echipă matură, cu mulţi jucători experimentaţi şi au avut şi un început de campionat destul de bun. Cesinha, Herea şi Lazăr cred eu că sunt cele mai importante piese ale lor", a povestit Didy în Adevărul.

Cesinha şi Lazăr sînt anunţaţi titulari azi în echipa lui Şumudică, dar Herea va absenta, fiind suspendat.

Citește și:
În anul când Duckadam uimea Europa la Sevilla, iar Maradona făcea spectacol, Balonul de Aur a mers către un nume șocant: „Cine e ăsta? E premiu pentru politică?”
Campionate

I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele

FCSB - Rapid, derby-ul toamnei pe Arena Națională » Ultrașii giuleșteni, în corteo spre stadion
Superliga

Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (5)
alexiulian1993
alexiulian1993  •  10 Septembrie 2010, 12:09

U.CLUJ-GLORIA BISTRITA,RAPID-CFR CLUJ LIVE PE SPORT-ACTUAL.T K

rapid899
rapid899  •  10 Septembrie 2010, 11:53

rapid castiga cu 2-1 fortza rapiduletzu:X

petel
petel  •  10 Septembrie 2010, 11:18

Rappa !? :D

Vezi toate comentariile (5)
Comentează