FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Dinamo a făcut rost de suma de 800.000 de lei pentru a scăpa de depunctare! Cine a adus banii + Bogdan Bălănescu, OUT

Dinamo evită depunctarea
Dinamo evită depunctarea

Articol de - Publicat vineri, 27 noiembrie 2020 13:35 / Actualizat vineri, 27 noiembrie 2020 14:03

Dinamoviștii pot sta liniștiți, oficialii clubului au transmis că au făcut rost de suma de 800.000 de lei pentru a evita depunctarea! „Da, este adevărat, a intrat această sumă în club”, au transmis oficiali ai lui Dinamo pentru Gazeta Sporturilor.

Banii nu sunt de la Pablo Cortacero! „Altfel, s-ar fi aflat peste tot în lume. Au intervenit și au ajutat diverși parteneri ai lui Dinamo, parteneri de imagine, printre alții”, au spus reprezentanții „câinilor”. Tot astăzi, la sediul clubului, este prevăzută o ședință a Consiliului de Administrație, în care se va aproba bugetul pe actualul sezon.

Roș-albii aveau de achitat către terți o sumă totală de 800.000 de lei până la finele lunii noiembrie, altfel, conform somației emise de FRF, risca să fie depunctată.

La revedere, Bogdan Bălănescu!

Tot astăzi, Bogdan Bălănescu se va despărți de Dinamo, după 22 de ani. Conform Fanatik, fostul director general al clubului a fost anunțat de ieri că Dinamo a decis să rupă orice legătură cu el. 

Din informațiile GSP.RO, Bălănescu și-a strâns astăzi lucrurile de la biroul său de la RIN Grand Hotel. Totuși, în ciuda relațiilor reci cu managementul iberic, din ultimele luni, Bălănescu s-a rugat de diverși oameni de afaceri să împrumute clubul, a făcut rost, printre altele, de sume pentru baremurile de arbitraj.

Reprezentatul EAD a ajutat Dinamo

Clubul din Ștefan cel Mare s-a rugat marți de suporterii socios să împrumute clubul, Alex Couto a dialogat și s-a întâlnit cu reprezentanții DDB, doar că manegementul spaniol nu a fost de acord cu niciuna dintre ofertele de creditare ale fanilor. Nu s-a dorit a se acorda mai mult de 15 la sută din acțiunile clubului, pentru suma împrumutată, DDB voia fie 25 la sută, fie 30 la sută pentru 150.000, respectiv 200.000 de euro.

Unul dintre partenerii care au dat bani este Orlando Nicoară, reprezentantul societății care deține drepturile TV pentru Liga 1 și firma ce produce afișajele publicitare pe marginea terenului de fotbal la meciuri.

VIDEO. Dorin Șerdean, președinte executiv Dinamo: „Poate fi cel mult încă o insolvență. Faliment, nu!”

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Premieră la Dinamo! „Câinii roșii” au prima asigurată dacă bat Viitorul în Cupă » Cine vine cu banii

Cum încearcă Pablo Cortacero să aburească DDB: un document prin care ar împrumuta 1,5 milioane de euro pentru Dinamo de la o companie londoneză cu un capital social de 3 lire sterline!

Citește și:
Șansă pentru România! Ultimele detalii de la antrenamentul Turciei: doi titulari sunt OUT
Nationala
Șansă pentru România! Ultimele detalii de la antrenamentul Turciei: doi titulari sunt OUT
Celălalt Istanbul: partea întunecată a metropolei în care joacă România » Kuștepe, locul în care toți se feresc să intre, inclusiv taximetriștii
Special
Celălalt Istanbul: partea întunecată a metropolei în care joacă România » Kuștepe, locul în care toți se feresc să intre, inclusiv taximetriștii
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
Noutati auto
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
Ce cred italienii: Gazzetta dello Sport a oferit scorul exact la Turcia - România
Nationala
Ce cred italienii: Gazzetta dello Sport a oferit scorul exact la Turcia - România
FOTO Primul aeroport privat din România atrage un investitor elvețian
Profit.ro
FOTO Primul aeroport privat din România atrage un investitor elvețian
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (52)
101508301797172
Tudor Pavel  •  27 Noiembrie 2020, 14:20

Banii au venit din cotizatiile militienilor, sefilor de post, jndarmilor, pompierilor si o cota parte din amenzile aplicate pentru nerespectarea normelor sanitare. Traiasca si infloreasca cazarma sportiva militieneasca, CS Dinamo, impreuna cu CSA, cealalta relicva sinistra a sportului de tip bolsevic, facut in unitati militare! Ultimele doua buncare sovietoide din UE si NATO!

dansy
dansy  •  27 Noiembrie 2020, 15:33

Tot la desfiintare ajungeti hotilor!

valahu1950
valahu1950  •  27 Noiembrie 2020, 15:21
Postat de Stephan Korn pe 27 Noiembrie 2020, 14:57

Acest club de cersatori au noroc ca vin sabatorile de iarna si fac rost de bani din ce aduna DDB isti cu colindul,steaua,plugusorul si de pe la biserici ca asta stiu sa faca militienii din asa zisa galeria ***

Asta prostalau, nu gluma.

Vezi toate comentariile (52)
Comentează