FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - CFR CLUJ

DINAMO - CFR CLUJ // VIDEO Dan Petrescu este precaut înaintea meciului cu Dinamo: „Uhrin le-a făcut ceva magic”

Articol de GSP - Publicat sambata, 09 noiembrie 2019 17:50

Dinamo găzduiește campioana CFR Cluj duminică, în cadrul etapei #16 din Liga 1, iar Dan Petrescu nu își subestimează adversara.  

  • Dinamo - CFR Cluj se joacă duminică, de la ora 19:00, în „Ștefan cel Mare” și va fi transmis pe TV Digi Sport, TV Telekom Sport, Look Sport, dar și liveTEXT pe GSP.ro.  

„Bursucul” i-a lăudat pe „câini”, pe Dusan Uhrin și în special pe Dan Nistor. De asemenea, acesta a vorbit și despre situația din cadrul clubului Dinamo.  

Dinamo e altceva, nu mai e echipa care era la începutul sezonului sau anul trecut sau acum doi ani. Chiar că ceva magic a făcut Uhrin. În ultimele 5 meciuri jucate la ei acasă au câştigat. În «Ştefan cel Mare» arată altfel echipa. Am înţeles că s-a lucrat foarte mult la organizare, la disciplină şi la faze fixe şi forma extraordinară a lui Nistor, care în momentul de faţă e cel mai bun jucător de la Dinamo, cel mai bun pasator, cel mai bun marcator, mi se pare că e pe tot terenul, ne îngrijorează pe toţi. Dinamo nu mai e echipa care era şi nu era consistentă.  

Acum, în afară de meciul cu Craiova unde şi pe nişte erori de arbitraj a pierdut, a fost consistentă, a avut rezultate bune şi chiar arată bine Dinamo. Dacă îi laud, o să spuneţi că aşa fac eu, dar Dinamo arată bine acum. Dacă nu e linişte financiară e greu să faci performanţă, suporterii lor sunt foarte numeroşi, foarte mulţi. Dacă e acum un meci în cupele europene pe Naţional Arena cred că se va umple stadionul. Au pretenţii şi e normal acest lucru pentru că tradiţia spune că Dinamo mereu a fost în faţă. Dar în ultimii ani nu s-a mai întâmplat şi presiunea a fost foarte mare pe conducători şi pe jucători. În momentul când vor avea bani mai mulţi sigur se vor bate la titlu, dar eu cred că şi anul ăsta oricine ajunge în play off, dacă vă uitaţi la clasament atent, oricine poate să câştige campionatul. Dinamo inclusiv”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.  

CFR Cluj vine după încă o victorie în grupele Europa League, 1-0 contra celor de la Rennes, în runda a treia. Clujenii ocupă locul secund în Grupa E, având un singur punct în spatele lui Celtic și 6 puncte peste Lazio. 

„E greu să spui că vom fi proaspeţi, pentru că nu avem cum. Jucătorii noştri au toţi o vârstă şi e greu să se refacă în trei zile. Jucătorii lui Rennes sigur vor fi proaspeţi pentru că aproape toţi care au intrat cu noi în teren aveau 20, 21 de ani, 22, 23. E mai uşor să te refac. Pentru cei care au jucat joi seara, mai ales tot meciul, va fi greu să fie proaspeţi sau în formă maximă. Iar asta s-a resimţit cam în toate meciurile după Europa League, când am venit după deplasări şi am pierdut. Sperăm ca acum să nu se mai întâmple aşa” - Dan Petrescu

VIDEO // Conferința de presă a lui Dan Petrescu

VEZI ȘI: 

VIDEO EXCLUSIV Denis Alibec, primul interviu după convocare » Ce spune despre revenirea la lot, Florinel Coman la City și FCSB: „MM i-a făcut «jocul» lui Narcis” 

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
Marius Șumudică: „Vreau să atrag atenția. Fiți atenți la ce vă spun acum!”
Superliga
Marius Șumudică: „Vreau să atrag atenția. Fiți atenți la ce vă spun acum!”
Artista faimoasă din România a cântat imnul echipei la meciul din Superligă: „Am avut emoții uriașe!”
Superliga
Artista faimoasă din România a cântat imnul echipei la meciul din Superligă: „Am avut emoții uriașe!”
Gigi Becali a răbufnit, după eșecul cu CFR Cluj: „Știți ce am vrut să-i fac lui Tănase? Nu mai joacă la mijloc în viața lui!”
Superliga
Gigi Becali a răbufnit, după eșecul cu CFR Cluj: „Știți ce am vrut să-i fac lui Tănase? Nu mai joacă la mijloc în viața lui!”
PSG era condusă la pauză, 0-2, la debutul în noul sezon de Ligue 1. Apoi a intrat Ferran Torres!
Campionate
PSG era condusă la pauză, 0-2, la debutul în noul sezon de Ligue 1. Apoi a intrat Ferran Torres!
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Controale ANAF la 800 de firme de pe platforme ridesharing. Sute de milioane de lei neplătite la buget, în principal contribuții la pensie și sănătate, TVA, dar și alte taxe și impozite
Profit.ro
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Controale ANAF la 800 de firme de pe platforme ridesharing. Sute de milioane de lei neplătite la buget, în principal contribuții la pensie și sănătate, TVA, dar și alte taxe și impozite
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!


Comentarii (1)
vendredi13
vendredi13  •  10 Noiembrie 2019, 09:13

Ciufuliți-i!!! DDB!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează