FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

DINAMO // EXCLUSIV Dusan Uhrin, antrenor-instalator, nu antrenor-impresar! 7 detalii mai puțin știute despre ceh + Cum e în afara fotbalului

Articol de - Publicat marti, 08 octombrie 2019 08:00

Dusan Uhrin e speranța ”câinilor” că prind play-off-ul în 2020: își perfecționează româna, repară cu materialul clientului, inspiră forță elevilor săi, nu face scene și dă credit românilor, tinerilor, refuzaților.

Dusan Uhrin este una dintre speranțele roș-albilor că Dinamo nu va rata play-off-ul al treilea sezon la rând și remontada va avea succes în actuala ediție.

"Câinii" s-au obișnuit în ultimele patru stagiuni să alerge disperați să prindă top 6 la finalul sezonului regulat, mereu contratimp, cu sufletul la gură până în ultima rundă. În acest moment, cu o etapă înaintea turului, Dinamo e la 2 puncte de noul vis al clubului, locul 6, ocupat de FC Botoșani. 

Gazeta Sporturilor i-a creionat un portret în 7 idei cehului de 51 de ani venit să resusciteze "haita" și văzut acum ca salvatorul ei. Piesele de puzzle sunt compuse după părerile oficialilor, jucătorilor și fanilor echipei.

1. Praghezul a mai pregătit Poli Timișoara și CFR Cluj, vorbește românește, satisfăcător, dar vrea să se perfecționeze pentru a conversa cu jucătorii în limba țării în care lucrează. "Până atunci folosește un mix cu noi, engleză și română, dar înțelege foarte bine ce i se spune în română", au povestit jucătorii.

2. "Ne-a spus de la început: «Lasă munca să vorbească în locul tău!»", au dezvăluit elevii lui. Nu ceartă jucătorii de față cu coechipierii lor: "Ne ia deoparte și ne explică fără să ne perie, exact, verde în față, unde și ce am greșit. Dar fără scene în vestiar sau pe teren".

3. Este atașat de România, dă credit jucătorilor autohtoni, în special celor eligibili Under 21. "A zis că el preferă să lucreze cu cei ce știu fotbalul intern și speră să scoată ceva din tineri", au spus și fotbaliștii, și oficialii. Derby-ul l-a început cu trei fotbaliști U21, păstrați pe teren trei sferturi din meci.

4. "Nu este un tip infatuat, a venit să repare ce n-a mers bine", au zis conducătorii. Nu este antrenor-impresar! Cum să nu fie pe placul șefilor și-al lui Negoiță, artizanii austerității?! Spre deosebire de predecesorii săi, n-a cerut niciun jucător când a preluat Dinamo de pe ultimul loc! Fabbrini și Puljici erau pe listă dinaintea sosirii lui, el doar i-a acceptat. Pe Cosmin Matei îl știa, a spus că ar fi bun la Dinamo, șefii l-au dus cu vorba pe mijlocaș până când a semnat cu Viitorul! Uhrin nu s-a supărat. La un moment dat, când Daniel Popa s-a accidentat, a spus că ar fi bun încă un atacant. Șefii l-au "reactivat" pe Perovici, care fusese oprit inițial de la efort din cauză că era bănuit că are probleme cardiace. Uhrin iar n-a făcut mofturi.

DINAMO // EXCLUSIV Dusan Uhrin, antrenor-instalator, nu antrenor-impresar! 7 detalii mai puțin știute despre ceh + Cum e în afara fotbalului

5. Dă credit echipei. Schimbă doar când e obligat de suspendări sau de accidentări. I-a menținut pe toți cei din apărare chiar dacă fac uneori niște greșeli puerile. "Nu e doar vina lor. E a tuturor, inclusiv a mea, trebuie să muncim mai mult", spune cehul. "Clădim o avere!" e una dintre expresiile preferate ale lui Uhrin când vorbește cu jucătorii. Are încredere în fotbaliști și-n special în românii ce în mandatele precedente erau "aruncați" din echipă și din lot: Ciobotariu a fost forțat fundaș dreapta, a dat gol în derby, Mihai Popescu stoper cu credit nelimitat, Corbu fundaș stânga de neînlocuit.

6. "Disciplină, disciplină, disciplină și muncă, muncă și iar muncă" este motto-ul pe care-l repetă jucătorilor. Este obsedat de fazele fixe, pe ambele faze. În ofensivă se văd primele aspecte pozitive concrete: victoria cu Voluntari (2-1) și remiza cu FCSB (1-1) au fost semnate exclusiv din faze fixe. Antrenamentele sunt agresive, iar jucătorii au un plus de forță față de startul ediției.

7. Suporterii sunt pro-Uhrin. Eugen Neagoe a plătit și fiindcă a preluat postul oferit după mazilirea lui Mircea Rednic. Cehul și-a văzut mereu de munca lui, n-a încercat să se pună bine cu fanii, dar a câștigat aprecierea acestora.

1,6puncte per meci a obținut Uhrin în actuala ediție, 11 puncte în 7 meciuri. Neagoe, cel pe care l-a schimbat, a scos 0,6 puncte per meci, 3 în 5 meciuri

2trofee a câștigat Uhrin în cariera sa, campionatul și Cupa în Georgia cu Dinamo Tbilisi

9fotbaliști români a avut Dinamo în derby pe durata celor 90 de minute

"Munca la o echipă nu este a unui singur om, ci a întregul staff, a jucătorilor, oficialilor, suporterilor chiar. Fiecare are domeniul lui de activitate, în fiecare zi trebuie să luptăm mai mult, să muncim mai mult"
Dusan Uhrin, antrenor Dinamo

CUM E ÎN AFARA SERVICIULUI

O fată e fotbalistă la Slavia, el joacă baschet în timpul liber

- Familist. Provine dintr-o familie ce respiră fotbalul, tatăl său e ultracunoscut, dar și cei de acasă sunt cu sportul. Are 5 copii, patru fete și un băiat. Una dintre fetițe, de 11 ani, joacă fotbal la Slavia, iar cea mare e în staff-ul media al praghezilor. Culmea, fiul n-a făcut deloc fotbal, e la facultate acum, are alte planuri.

- E un tip sportiv. Joacă baschet în timpul liber, o mare pasiune. "Acasă, are gașca lui, aici mai aruncă la coș de relaxare. Dar e foarte priceput", au comentat amicii. Nu refuză niciun meci de tenis.

- Mâncare. Nepretențios. Recomandat ca fiind atașat de România, Dusan nu lasă deoparte mâncarea tradițională. A încercat și autohtonele sărmăluțe servite cu mămăligă.

DINAMO // EXCLUSIV Dusan Uhrin, antrenor-instalator, nu antrenor-impresar! 7 detalii mai puțin știute despre ceh + Cum e în afara fotbalului

BONUS / La jumătate

Uhrin a recunoscut că a semnat fără să se gândească prea mult cu Dinamo. "A fost o ofertă corectă", a declarat Dusan, care nu mai avusese angajament de un an și jumătate când a semnat cu roș-albii. Este remunerat cu câte 10 mii de euro salariu lunar, fiind un antrenor totuși mai ieftin decât predecesorii săi. Va avea un bonus de 25.000 de euro dacă va duce echipa în play-off, la jumătate față de cei dinaintea lui, în condițiile în care a preluat-o cu "lanterna roșie" în brațe.

ATITUDINE / Jupân

Fotbaliștii îl știu de șef! "Ni s-a transmis să vorbim doar în cadru organizat, cu acordul lui și să nu mai oferim informații despre echipă", au comentat ei. Clubul Dinamo e recunoscut pentru "transparență", cel mai bun exemplu: acum un deceniu, când aeronava cu care echipa se deplasa la Iași a lovit o barză și era să se lase cu o dramă. Când au aterizat, Mircea Rednic și jucătorii au fost șocați: "De cum a pus avionul roțile pe pământ și ne-am deschis telefoanele, jurnaliștii și apropiații știau că era să fie un accident aviatic și apăruse pe toate posturile".

VEZI ȘI: 

Denis și Goliat » Prăpastie IMENSĂ între Florinel Coman și Denis Ciobotariu, cei doi marcatori din Derby: diferențe majore la salarii și cote

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (23)
alb_rosu_in_vn
alb_rosu_in_vn  •  08 Octombrie 2019, 14:46

Uhrin pare Ok atat ca om, cat si ca antrenor. La Dinamo face si el ce poate cu materialul clientului. Degeaba pregatesti anumite scheme, faze de joc, daca jucatorii nu au valoarea necesara. Cu lotul asta nu poti sa ai pretentii la mai mult de un egal intr-un meci cu orice adversar din campionat. Ne-am mai scos cu fazele fixe, dar n-o sa mearga la nesfarsit. Ar mai trebui cateva transferuri de valoare, macar 3-4 ca sa mai acoperim din posturile deficitare. Ciobotariu e orice, numai fundas dreapta nu. A marcat un gol, in ultima etapa, e adevarat, insa a si gafat nepermis la golul lui Coman. Si mai sunt si altii sub nivel. La momentul asta si cu lotul actual, e cam maximum ce poate scoate Uhrin. Dar oricum, e mai bine decat incepusem. Poate in iarna sa mai fie adusi ceva jucatori de valoare...

 •  08 Octombrie 2019, 13:24
Postat de bruta_din_popesti_leordeni pe 08 Octombrie 2019, 10:16

Nu vor avea gigistii un asemenea antrenor nici sa se reincarneze :))))

Nu vor avea niciodata! De ce? Pentru ca il au deja pe gigi, expertul ticălos al aranjamentelor de budoar si al fotbalului de cumetrie. Nu-i trebuie nici valoare si nici logica. El transfera cu nemiluita si distruge zeci de jucatori tineri, avandu-i asociati fideli pe deaconu si suita lui de experti in dansuri populare la comandă. Vintila e doar o holograma. Asa cum Luțu e breloc!

 •  08 Octombrie 2019, 13:17

Dvd ca esti cre(s)tin gigist stiam! Ca ai capul cat damigeana si mintea cat dopul, știam si asta! Dar ca esti o jigodie fc5bista de cea mai joasa speță nu credeam. Obsesia ta pentru Dinamo te-a adus in pragul demenței! Stim ca te doare adânc orice realizare a dinamovistilor la care te uiți mereu ca broasca la bordură! Nu-i asa ca ti-a placut Dinamo in meciul de-alaltăieri!? Fii cinstit! Noroc ca gluma de arbitru Kovacs v-a tras de păr și v-a scos din haznaua de rahat unde ati înghițit guri bune de licoare colorata intens in maro. Sictir, dementule!

Vezi toate comentariile (23)
Comentează