FOTBAL  »  LIGA 1  »  DINAMO

EXCLUSIV // UPDATE Gabi Torje susține că nu ia în calcul să plece de la Dinamo: „Mintea mea este doar aici, la clubul pe care îl iubesc”

Căpitanul Gabi Torje ia în calcul să plece de la Dinamo / Sursă foto: GSP +9   FOTO
Căpitanul Gabi Torje ia în calcul să plece de la Dinamo / Sursă foto: GSP

Articol de - Publicat marti, 07 decembrie 2021 12:15 / Actualizat marti, 07 decembrie 2021 12:34

Gazeta Sporturilor a scris că Gabi Torje (32 de ani) ia în calcul să părăsească, în această iarnă, corabia în derivă de la Dinamo, nemulțumit de ruptura dintre Mircea Rednic și jucători. Fotbalistul a negat însă această variantă: „Nu aș pleca într-un moment atât de greu”.

UPDATE ora 12:15 - Gabi Torje: „Mintea mea este doar la Dinamo” 

Într-un mesaj publicat pe contul său de Facebook, Gabi Torje infirmă posibilitatea de a părăsi Dinamo în această perioadă dificilă a clubului. Totodată, el susține că salariul pe care-l încasează lunar la Dinamo este de 3.000 de euro, cu posibilitatea ca acesta să se ridice la 5.000 de euro cu tot cu bonusuri.

Vreau să începe prin a spune că nu aș pleca niciodată de la Dinamo într-un moment atât de greu. Din nou mă văd nevoit să spun că nu este adevărat ce apare prin presă. 

În primul rând eu am primit ambele salarii, iar salariul meu nu este cel scris în articol. Salariul meu este de 3000 de euro, plus bonusuri și poate ajunge maximum până la 5000 de euro. 

Așadar, vreau să asigur suporterii lui Dinamo că mintea mea este doar aici și la cum să ieșim mai repede din situația grea în care ne aflăm, nicidecum să plec de la clubul pe care îl iubesc și nu-l pot părăsi într-un asemenea moment.

- Facebook @ Gabriel Torje 

Steliano Filip n-a mai rezistat, după ce Rednic l-a exclus din lot: „Lumea nu știe multe!”
DINAMO
Steliano Filip n-a mai rezistat, după ce Rednic l-a exclus din lot: „Lumea nu știe multe!”

Știrea inițială - Gabi Torje ia în calcul plecarea de la Dinamo 

Din informațiile GSP, Gabriel Torje s-a săturat să fie considerat capul răutăților, alături de rebelii excluși Cosmin Matei și Steliano Filip, motiv pentru care se gândește la o despărțire amiabilă de Dinamo. Chiar din această iarnă. 

Fostul internațional cu 57 de selecții are o clauză potrivit căreia poate rezilia în orice moment contractul, cu condiția să returneze toți banii primiți. „Până acum, Gabi a încasat doar salariul pe luna octombrie”, susțin sursele Gazetei. În jur de 7.000 de euro. 

Fotbalistul, care a evoluat ultima data în liga a doua turcă, la Bandirmaspor, a fost transferat în septembrie, la insistențele fostului antrenor Dario Bonetti. De asemenea, cooptarea lui Torje a fost susținută și de Nicolae Badea, care sprijină în continuare clubul.

Gabi Torje, suspendat cu Chindia

Gabi Torje a revenit la Dinamo imediat după ce FIFA le-a ridicat "câinilor" interdicția la transferuri. "Messi din Banat" s-a impus rapid ca lider în vestiar, iar Mircea Rednic l-a și desemnat căpitan, în locul rebelului Deian Sorescu, în urma unei ședințe cu fanii din DDB

„Încă nu avem lideri la Dinamo, în afară de Torje nu am văzut vreun jucător care să se impună și în afara terenului, și în teren”, a dezvăluit Rednic. 

În cele 10 meciuri jucate în Liga 1, Torje a încercat, atât cât a putut, să tragă echipa după el. A marcat patru goluri și a dat o pasă de gol, insuficient însă pentru a stopa criza prelungită de rezultate

Dinamo a ajuns la 15 meciuri fără victorie, iar înfrângerea cu ultima clasată, Academica Clinceni (0-1), vinerea trecută, a provocat o ruptură puternică între jucătorii români cu personalitate și antrenorul Mircea Rednic. Torje va fi suspendat, cumul de cartonașe galbene, pentru meciul următor cu Chindia, luni, 13 decembrie.

+5 FOTO

152 de meciuriare Gabi Torje jucate pentru Dinamo, în toate competițiile. El a marcat 26 de goluri și a dat 31 de pase decisive

VIDEO Dumitru Dragomir, declarații despre situația de la Dinamo: „Se desființează, vă zic sigur”

Citește și alte știri despre Dinamo:

Ruptură totală! Suporterii lui Dinamo trec la amenințări: „Meciul viitor îl aveți cu noi!”

Steliano Filip n-a mai rezistat, după ce Rednic l-a exclus din lot: „Lumea nu știe multe!”

Playtech: Cântăreaţa de MUZICĂ POPULARĂ care arată BOMBĂ! S-a pozat aşa şi a înnebunit internetul. FOTO de neratat


Comentarii (25)
bumix
bumix  •  08 Decembrie 2021, 07:15

IUBESTI dinamo CA NU TE MAI IUBESTE NIMENI

roaitavasile
roaitavasile  •  08 Decembrie 2021, 06:02

Bine ca are clauza în contract pentru banii de benzina, ca salariu...

dvd1
dvd1  •  08 Decembrie 2021, 05:12

la revedere

Vezi toate comentariile (25)
Comentează