FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Dincolo sînt mai scumpi! » A fost vîndut Rusescu prea ieftin? Giovanni se laudă că a dat lovitura

Oamenii din fotbal cred că Rusescu s-a vîndut prea ieftin, Giovanni Becali se laudă că l-a dat incredibil de bine
Oamenii din fotbal cred că Rusescu s-a vîndut prea ieftin, Giovanni Becali se laudă că l-a dat incredibil de bine

Articol de - Publicat duminica, 16 iunie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 16 iunie 2013 09:41

Raul, golgeterul Ligii 1, a făcut 2,5 milioane de euro. Halilovici, un croat de doar 17 ani cu 18 meciuri ca profesionist, a fost ofertat de Milan cu 15 milioane de euro şi Dinamo Zagreb a declinat propunerea.

Cel mai bun fotbalist român al anului 2012 în Ancheta Gazetei valorează 2,5 milioane de euro. Pe transfermarkt.de, Rusescu era cotat la 4,6 milioane de euro, însă valoarea reală, cea pe care cineva a consimţit s-o plătească, e două milioane şi jumătate, atît cît va achita Sevilla pentru el. E mult sau puţin? Sau acesta e preţul corect?

"L-am recomandat eu"
Ioan Becali susţine că suma a fost obţinută mai ales de relaţiile pe care el le are: "Să vinzi un jucător pe asemenea bani, mai ales ţinînd cont de imaginea pe care o are campionatul nostru, e mai greu, dar am profitat de relaţia specială pe care eu o am cu Sevilla. Ştiam din iarnă că Negredo va fi vîndut şi în conducerea Sevillei au existat doi oameni care au primit informaţii bune despre jucător, au venit să-l şi vadă la meciuri din Liga 1 şi din cupele europene".

Rusescu, 25 de ani în iulie, a fost achiziţionat de Steaua de la Unirea Urziceni pe doar 100.000 de euro şi a petrecut două sezoane în Ghencea. Deci profitul e unul semnificativ pentru campioni, de 25 de ori suma investită.

Un croat e de 20 de ori mai scump!
Dar mai mulţi antrenori români, unii dintre ei foşti tehnicieni sub comanda cărora a jucat Raul, consideră suma exagerat de mică. "Îl cunosc pe Rusescu, că am lucrat cu el, şi spun că merita un preţ mai mare", zice Stoichiţă.

Neubert, preparatorul fizic al roş-albaştrilor, forţează cu o comparaţie: "Dacă Bayern Munchen a dat 30 de milioane de euro cînd l-a luat pe Mario Gomez, înseamnă că Rusescu valorează vreo 20 de milioane! Vă spun sincer că prefer un atacant precum Rusescu în locul unuia ca Mario".

De remarcat că Neubert e neamţ, deci conaţional cu Gomez. Rivalul steliştilor, Mulţescu, a apreciat şi el că marcatorul numărul unu al campionatului s-a vîndut la preţ de "dumping".

Două argumente în favoarea opiniilor exprimate de ei: Torje a plecat la Udinese în vara trecută pe 4 milioane de euro, deci cu 1,5 milioane de euro peste valoarea lui Rusescu, iar Dinamo Zagreb, o formaţie peste care Steaua ar putea să dea în play-off-ul Champions League, vrea zeci de milioane de euro pe un fotbalist al ei.

Milan a propus 15 milioane pentru Alen Halilovici, un mijlocaş ofensiv care împlineşte 17 ani peste două zile, dar croaţii au declinat oferta! Halilovici a debutat deja pentru "naţionala" Croaţiei. Iar Partizan Belgrad, altă posibilă adversară din play-off-ul Champions, tocmai l-a cedat pe atacantul de 19 ani Lazar Markovici la Benfica Lisabona pentru 10 milioane de euro!

"Garanţia golurilor!"
Spaniolii sînt încîntaţi că l-au luat pe Rusescu. Revista oficială a Sevillei l-a prezentat pe trei pagini pe atacantul achiziţionat de la Steaua, l-a descris drept "garanţia golurilor" şi i-a caracterizat stilul de marcator, susţinut de declaraţii ale lui Ilie Dumitrescu despre Raul: "Are uneori execuţii ireale! Sigur va fi important pentru Sevilla dacă i se va acorda încredere!".

Înlocuieşte unul de 20 de milioane!
Sevilla e pe cale să-şi vîndă golgeterul, pe Negredo, la Atletico Madrid, pentru 17 milioane de euro. Andaluzii l-au mai cedat vara asta pe Jesus Navas la Manchester City contra a 20 de milioane de euro. Extrema "naţionalei" Spaniei ar putea fi înlocuită de către Raul, potrivit lui Ioan Becali: "Nu l-au luat pe Rusescu pentru poziţia de atacant central, ci ca extremă sau vîrf retras".

"Cînd un jucător primeşte o ofertă de la un club precum Sevilla, nu te poţi opune, mai ales cînd vorbim despre un fotbalist care a dat totul pentru Steaua. Mă bucur sincer pentru Ruse, merită!" (Mihai Stoica, manager Steaua)

"Două milioane şi jumătate de euro mi se pare un preţ OK pentru un fotbalist din România. Oricum, eu cred că se discuta de mult acest transfer, nu s-a făcut peste noapte" (Marius Lăcătuş)

ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:

Rusescu şi-a luat adio
Jucătorii Stelei au avut parte de-o surpriză din partea golgeterului Ligii 1, Raul Rusescu. Acesta nu a fost, vineri dimineaţă, la vizita medicală alături de colegi, dar seara, la singurul antrenament pe care aceştia l-au făcut în Bucureşti, Rusescu a mers în Ghencea. Chiar dacă Laurenţiu Reghecampf a lipsit de la şedinţa de pregătire, Raul le-a mulţumit băieţilor pentru perioada petrecută la Steaua şi le-a urat cantonament uşor. El va pleca luni dimineaţă în Spania pentru a face vizita medicală şi a semna noul contract cu FC Sevilla.

Vrea şase echipe în luptă pentru titlu
Thomas Neubert a revenit din vacanţă şi de astăzi va începe antrenamentele dure alături de stelişti în Austria. Neubert a vorbit despre noul sezon la Digi: "Va fi mai greu decît anul trecut, echipele şi-au schimbat mentalitatea. Sper ca Dinamo să facă performanţă, e mai distractiv cînd te baţi măcar cu încă o echipă, nu-mi place dacă avem 10-15 puncte în plus. Cel mai bine să fie şase echipe care să lupte la titlu".

 

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (125)
oltean79
oltean79  •  17 Iunie 2013, 00:58

2,5 milioane in acte... s-au mai dat si la negru minim 500 mii ;)

xhthu
xhthu  •  16 Iunie 2013, 22:32
Postat de gabonne1982 pe 16 Iunie 2013, 14:32

cred ca acesta este pretul corect pentru Rusescu.Daca avea viteza si era un bun executant de lovituri libere (gen Niculescu),cu siguranta se vindea clar cu 4-5 mil de euro.Sincer,chiar daca nu tin cu steaua,mie mi-a placut mai mult Claudiu Raducanu.Avea si viteza si plasament si se lipea mai repede de gol decat Rusescu.Pe Rusescu l-a ajutat mult si echipa dar si faptul ca echipele din acest sezon au fost mult sub cele din perioada lui Raducanu.Atunci Rapid era inca o echipa buna,Craiova avea jucatori interesanti,Dinamo nu era ceea ce este astazi ...etc

altu era si fotbalul pe atunci.mia mi-a placut raducanu mult ,de la el incoace nu cred ca a pupat romania atacant cu instinctul lui la gol,pacat ca era prost. dar nu prea poti sa-i compari ,raducanu era jucator de viteza ,rusescu de executii.mi-aduce aminte mai degraba de ciocoiu din anii 90 care prindea niste executii senzationale dar nu statea la fel de bine cu viteza ,un mare dezavantaj,cu atat mai mare la ce se joaca acum.rusescu nu e jucator rau,dar in spania daca n-ai viteza e cam nasol

alucian75
alucian75  •  16 Iunie 2013, 22:26

Jucatorii din Croatia au confirmat si confirma in aceste momente in general in Europa. Jucatorii din Romania, nu prea. De aceea diferenta de preturi.

Vezi toate comentariile (125)
Comentează