FOTBAL  »  Superliga  »  GAZ METAN - CRAIOVA 2-1

Dreptate

Articol de GSP - Publicat sambata, 08 august 2009 00:00

Mediaşul a reuşit să cîştige într-o manieră entuziasmantă în faţa Craiovei lui Dorel Stoica, echipă care şi-a propus titlul.

Craiova zice că vrea titlul, dar ieri Mediaşul a fost echipa care a jucat ca şi cînd ar avea obiective înalte. Tridentul ofensiv Pîrvulescu - Eric - Bud a făcut ce a vrut în careul oltenilor, dar Lung junior a fost din nou în zi mare, profitînd şi de complicitatea barelor.

Gazul a controlat partida de la cap la coadă, însă Craiova a reuşit să înscrie prima din jumătate de şut al lui Costea, ajutat de plonjonul strîmb al lui Vâtcă (45). Mediaşul a ratat minimum 10 ocazii uriaşe! Bud (16) a şutat în Lung jr, apoi a tras peste, din 7 metri. Tot el, din 30 de metri, a trimis o "ghiulea" în vinclu (27), iar Eric (30) l-a remarcat şi el pe Lung, cu un şut din afara careului. Fotbal nedrept, Craiova intra cu avantaj la pauză.

După pauză, Mediaşul a dominat şi mai clar partida, ratînd alte cîteva mari ocazii: Pîrvulescu (bară), Dudiţă şi ceilalţi şi-au continuat asediul. Şi cînd meciul părea jucat, Eric (74) şi Kubala (76) au dat Oltenia cu roţile-n sus, punctînd la distanţă de cîteva zeci de secunde pentru o victorie justă sută la sută a Mediaşului.

Ştirile meciului

> Adrian Mititelu, patron U Craiova: "Am fost ca domnişoarele la promenadă, am făcut cel mai prost meci de cînd sînt la Craiova" :X

> Daniel Mogoşanu, antrenor U Craiova: "Am greşit sistemul tactic, trebuia să jucăm 4-4-2 după pauză".

> Cristi Pustai,
antrenor Mediaş: "Din păcate, ratăm foarte mult. Dar de-aia e plin stadionul nostru etapă de etapă, pentru că aici ai ce vedea".

> Înainte de meci,
jucătorii şi spectatorii au ţinut un moment de reculegere în memoria tatălui patronului Craiovei, Adrian Mititelu, dar şi a fostului lider al galeriei Mediaşului, Daniel Palfi, care s-a sinucis la finele lunii trecute.

> Meciul
a fost la un pas de amînare din cauză că ploaia căzută pînă cu două ore înaintea partidei a făcut terenul aproape impracticabil.

Golurile partidei

>> Vezi golul de 0-1 marcat de Florin Costea, în minutul 45

>> Vezi golul de 1-1 marcat de Eric, în minutul 74

>> Vezi golul de 2-1 marcat de Kubala, în minutul 76

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”

Comentarii (27)
gicu_de_la_scularie
gicu_de_la_scularie  •  09 August 2009, 12:53
Postat de ghita1964 pe 08 August 2009, 16:43

Problema Craiovei sunt aerele si fitzele!Mititelu trebuia sa scape de Costea cand a avut un pret bun pe el(asa cum a facut Steaua cu Goian)nu mai are inima pentru Universitatea!

nu avem atrenor ma ;) daca nu stii despre ce e vorba nu te mai baga

ghita1964
ghita1964  •  08 August 2009, 16:43

Problema Craiovei sunt aerele si fitzele!Mititelu trebuia sa scape de Costea cand a avut un pret bun pe el(asa cum a facut Steaua cu Goian)nu mai are inima pentru Universitatea!

attyla
attyla  •  08 August 2009, 14:39
Postat de pe 08 August 2009, 13:42

ma da mai terminatzi ma sa punetzi vina pe trem,poi daca era terenu bun poi va dedeam mai multe ma,ma voi nu stitzi ce joc de pase si triblig are gazu nu atzi vazuto in pregatiri...daca era terenu bun va dadeam cel putzin 3 bile negre in plasa:))...asa ca numai puneti vina pe teren...cine e de vina ca dumnezeu a dat ploaie torentziala de la 6 dimineatza pina la ora 16...oricum gazu va crosetat cum au vrut ei :))))...Hai GazUUUU!!!

adain tata ,esti chiar penibil, pai ce sa faca saraci oameni daca a plouat 12 ore in continuu,iar nu mai zi de porci, ca voi sunteti porciaia care daca taiem imaginar tara in doua sunteti sub linie,si credeti ca totul vi se cuvine,numai batjocori pe nimeni si felicita echipa invingatoare ca chiar merita,HAI GAZU

Vezi toate comentariile (27)
Comentează
Close