FOTBAL  »  Superliga  »  FC BRAŞOV - U CRAIOVA 1-1

Efect întîrziat

Articol de GSP - Publicat joi, 23 aprilie 2009 00:00

După un joc mai degrabă modest, Ştiinţa s-a scos la Braşov pe finalul meciului şi a obţinut un punct

Semne rele încă din debut pentru Universitatea. Surpriza lui Napoli la mijloc, Ologu, nu se hotărîse dacă joacă pentru alb-albaştri sau pentru galben-negri. A picat apoi şi golul lui Surdu (5), venit pe fondul incursiunii lui Roman prin letargica apărare olteană. În precedentele două jocuri din retur cînd a fost condusă, Craiova nu reuşise să mai revină pe tabelă şi a pierdut. Alarmă!

Mai mult preocupat de pasele cu călcîiul la mijlocul terenului, Florin Costea a fost o singură dată periculos în prima repriză, cînd a executat o lovitură liberă la o palmă de vinclu (27). Dilevski a vrut să arate că oaspeţii trăiesc, însă l-a luat la ţintă pe Dani Coman (36). Roman l-a imitat pe australian la poarta cealaltă, chiar înainte de pauză.

Napoli l-a scos pe timoratul Ologu şi l-a introdus pe Gîngioveanu, doar-doar s-o schimba faţa jocului. Efectul a întîrziat. Trupa lui Răzvan Lucescu nu a mirosit primejdia. După două ratări monumentale de fiecare echipă, semnatari Fl. Costea (59) şi Surdu (79), a venit minutul 88. Gîngioveanu şi-a intrat în rol, a driblat tot pe stînga şi a înfipt o pasă ideală în 3 metri pentru Costea cel mare. Golgeterul Craiovei nu avea cum să greşească şi a adus frustrarea pe feţele braşovenilor, liniştea în tribune şi un punct în Bănie.

"Sînt mulţumit că echipa a crezut şi a luptat pînă în ultima clipă. Un egal la Braşov e foarte important, aici n-a cîştigat nimeni pînă acum"
NICOLO NAPOLI, antrenor U Craiova

ŞTIRILE MECIULUI

- Răzvan Lucescu
a surprins ieri, lăsîndu-i pe banca de rezerve pe stoperii obişnuiţi, Abrudan şi Nae Constantin, dar şi pe căpitanul Robert Ilyeş. Antrenorul "stegarilor" i-a pedepsit în acest fel pe cei trei pentru evoluţiile modeste din partida cu Rapid de etapa trecută (1-3). (Deak Istvan)

- Titular în premieră la Craiova, Alexandru Ologu (19 ani) a fost schimbat la pauză de Nicolo Napoli. Italianul a fost nemulţumit de evoluţia puştiului care mai bifase doar 12 minute în Liga I şi l-a înlocuit cu Gîngioveanu. (Marian Floarea)

- În prima repriză, Ştefan Bărboianu a avut o intrare foarte dură asupra unui jucător al Braşovului, dar "centralul" Marius Avram nu i-a arătat nici cartonaş galben. Mijlocaşul Ştiinţei a fost avertizat abia în minutul 70, după ce l-a faultat pe Măldărăşanu. La rîndul său, Surdu a scăpat de "galben", deşi a simulat în mai multe rînduri. (Cosmin Lupea)

- Florin Costea va lipsi din primul "11" al Universităţii etapa viitoare, cu FC Argeş,  după ce în minutul 82 al partidei de la Braşov a încasat al patrulea "galben" din acest sezon. (Iulia Georgescu)

- Cu golul din minutul 88, Costea i-a egalat pe Marius Niculae şi pe Spadacio în clasamentul golgeterilor, toţi cu 11 reuşite. Lider e Gigel Bucur, cu 12 goluri. (Alexandru Răducanu)

După un joc mai degrabă modest, Ştiinţa s-a scos la Braşov pe finalul meciului şi a obţinut un punct

Semne rele încă din debut pentru Universitatea. Surpriza lui Napoli la mijloc, Ologu, nu se hotărîse dacă joacă pentru alb-albaştri sau pentru galben-negri. A picat apoi şi golul lui Surdu (5), venit pe fondul incursiunii lui Roman prin letargica apărare olteană. În precedentele două jocuri din retur cînd a fost condusă, Craiova nu reuşise să mai revină pe tabelă şi a pierdut. Alarmă!

Mai mult preocupat de pasele cu călcîiul la mijlocul terenului, Florin Costea a fost o singură dată periculos în prima repriză, cînd a executat o lovitură liberă la o palmă de vinclu (27). Dilevski a vrut să arate că oaspeţii trăiesc, însă l-a luat la ţintă pe Dani Coman (36). Roman l-a imitat pe australian la poarta cealaltă, chiar înainte de pauză.

Napoli l-a scos pe timoratul Ologu şi l-a introdus pe Gîngioveanu, doar-doar s-o schimba faţa jocului. Efectul a întîrziat. Trupa lui Răzvan Lucescu nu a mirosit primejdia. După două ratări monumentale de fiecare echipă, semnatari Fl. Costea (59) şi Surdu (79), a venit minutul 88. Gîngioveanu şi-a intrat în rol, a driblat tot pe stînga şi a înfipt o pasă ideală în 3 metri pentru Costea cel mare. Golgeterul Craiovei nu avea cum să greşească şi a adus frustrarea pe feţele braşovenilor, liniştea în tribune şi un punct în Bănie.

"Sînt mulţumit că echipa a crezut şi a luptat pînă în ultima clipă. Un egal la Braşov e foarte important, aici n-a cîştigat nimeni pînă acum"
NICOLO NAPOLI, antrenor U Craiova

ŞTIRILE MECIULUI

- Răzvan Lucescu a surprins ieri, lăsîndu-i pe banca de rezerve pe stoperii obişnuiţi, Abrudan şi Nae Constantin, dar şi pe căpitanul Robert Ilyeş. Antrenorul "stegarilor" i-a pedepsit în acest fel pe cei trei pentru evoluţiile modeste din partida cu Rapid de etapa trecută (1-3). (Deak Istvan)

- Titular în premieră la Craiova, Alexandru Ologu (19 ani) a fost schimbat la pauză de Nicolo Napoli. Italianul a fost nemulţumit de evoluţia puştiului care mai bifase doar 12 minute în Liga I şi l-a înlocuit cu Gîngioveanu. (Marian Floarea)

- În prima repriză, Ştefan Bărboianu a avut o intrare foarte dură asupra unui jucător al Braşovului, dar "centralul" Marius Avram nu i-a arătat nici cartonaş galben. Mijlocaşul Ştiinţei a fost avertizat abia în minutul 70, după ce l-a faultat pe Măldărăşanu. La rîndul său, Surdu a scăpat de "galben", deşi a simulat în mai multe rînduri. (Cosmin Lupea)

- Florin Costea va lipsi din primul "11" al Universităţii etapa viitoare, cu FC Argeş,  după ce în minutul 82 al partidei de la Braşov a încasat al patrulea "galben" din acest sezon. (Iulia Georgescu)

- Cu golul din minutul 88, Costea i-a egalat pe Marius Niculae şi pe Spadacio în clasamentul golgeterilor, toţi cu 11 reuşite. Lider e Gigel Bucur, cu 12 goluri. (Alexandru Răducanu)

Citește și:
Apariția din loja Simonei Halep care i-a frapat pe englezi: „Și-a lăsat mască fanii”
Tenis

Banii în 24h sau excluderea din cupele europene!
Superliga
Banii în 24h sau excluderea din cupele europene!
Radu Banciu, monolog controversat: „Ai voie să pui 11 negri în echipa Franței, dar ei nu sunt francezi și nu vor fi niciodată”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Radu Banciu, monolog controversat: „Ai voie să pui 11 negri în echipa Franței, dar ei nu sunt francezi și nu vor fi niciodată”
FRF a anunțat echipele care au primit licența pentru noul sezon din Liga 2 » Ce se întâmplă cu Hermannstadt și Poli Iași. CS Dinamo, în stand-by
Liga 2

DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu

Comentarii (10)
 •  24 Aprilie 2009, 08:29

clar brasovul a fost doua clase peste craiova dar nu are om de gol ii tavalea bine pe parzani astia obositi

 •  23 Aprilie 2009, 22:23

Njock nu e fotbalist, nu are ce cauta in prima echipa Dina nici atat Pe Ologu lasatzil in pace ca e inca copil Pe tinerei ca el ar trebui sa se acseze Napoli sa lase 2-3 batranei (Soava, Wobey, Stoica) si in rest pustani si ar trebui multa rabdare

oinimaalbalbastra
oinimaalbalbastra  •  23 Aprilie 2009, 16:17

nu va mai agitati,frate ca nu joaca costea..echipa nu sta doar in el.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează