FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Dinamo a egalat un record vechi de 10 ani » Strategia lui Mircea Rednic atinge noi dimensiuni: numărul uriaș de străini folosiți + statistica în care „câinii” sunt pe locul 2

Damien Dussaut, Athanasios Papazoglou și Mattia Montini se numără printre străinii care au adus un plus de valoare lui Dinamo
Damien Dussaut, Athanasios Papazoglou și Mattia Montini se numără printre străinii care au adus un plus de valoare lui Dinamo

Articol de , - Publicat vineri, 19 aprilie 2019 09:53

Dinamo a ajuns să depindă de jucătorii aduși de pe întregul mapamond și a egalat un record ce aparținea celor de la CFR Cluj în privința străinilor folosiți într-un sezon, 26.

Dinamo a rulat fotbaliști pe bandă în această stagiune. Mai întâi, în încercarea de a reuși remontada pentru play-off, apoi, pentru construirea unei echipe cu care Rednic vrea să se lupte la campionat ediția viitoare.

Roș-albii mai bifează un record în acest sezon prin cei trei debutanți din afara granițelor țării în ultima etapă de campionat. Cu Facundo Mallo, Elvis Kabashi și Alexander Christovao, „câinii” au ajuns la un număr de 26 de străini folosiți în acest sezon, egalând recordul deținut de un deceniu de CFR Cluj.

3 formațiidin Liga 1 n-au folosit străini în ultimii 15 ani: Jiul Petroșani (locul 18 în 2006/2007), Sportul Studențesc (locul 18 în 2010/2011 și locul 17 în 2011/2012) și Victoria Brănești (locul 16 în 2010/2011)

Iar dacă ar fi apucat să debuteze și Gregory Tade, semnat, și Ivan Hladik, sosit în România, fără ca afacerea să se mai perfecteze din cauze financiare, Dinamo ar fi deținut recordul absolut! În ediția 2008/2009, CFR Cluj a folosit 32 de jucători în total, dintre care 26 de străini, în timp ce în campionatul actual bucureștenii au avut 26 de străini din totalul de 45 de jucători rulați.

8 jucătorieligibili Under 21 a utilizat Dinamo în actuala ediție de campionat

Clubul din „Ștefan cel Mare” a ajuns „Internazionale Dinamo”, așa cum au acuzat diverse foste glorii ale grupării. Roș-albii au oferit șansa afirmării unui număr de 124 de străini, mai au doar 4 până la a ajunge liderul acestui clasament, CFR. Urmează Astra (90), FCSB (72) și CSU Craiova (34).

Diferența este că în perioada în care a ajuns să depindă de străini, în special din vara lui 2007, Clujul a câștigat 4 campionate, 4 Cupe și 3 Supercupe ale României. Adică fix după ultimul trofeu de campioană cucerit de roș-albi, sub comanda lui Rednic. În ultimii 12 ani, dinamoviștii au luat o Cupă, o Supercupă și o Cupă a Ligii.

45 de fotbaliștia folosit Dinamo în acest campionat, pe locul 2 într-un clasament al numărului de jucători întrebuințați, după Călărași (47) și devansând pe Poli Iași (38), Voluntari (36) și Viitorul (33). FCSB, de exemplu, a folosit doar 27 de jucători

13 naționalitățicoabitează alături de români la echipa lui Rednic

Vezi și: EXCLUSIV Dinamo, schimbare importantă din sezonul viitor! „Câinii” se întorc spre „Minunea de la Liberec”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (9)
luputu
luputu  •  19 Aprilie 2019, 18:30

Eu zic ca Rednic face un lucru bun la Dinamo!

1745flo
1745flo  •  19 Aprilie 2019, 17:43
Postat de geo.b. pe 19 Aprilie 2019, 16:34

***.Cand este vorba de dinamo,face tot soiul de clamente und-i cat mai jos,mai jos decat realitatea. Cand este vorba de facasaba,face tot felul de clasamente unde-i prima,chiar si cand este mai jos de locul 5. Sa intamplat cand fcsb,atunci steaua,era pe locul 8,dar nu vrea nimeni sa-si aduca aminte,MAI ALES APOSTOL SI CU VRANCEANU.

Pai oficiosul ciobanului nu da vesti decat bune despre fce spunebecali!

2036290743290484
Ion Marin  •  19 Aprilie 2019, 16:43

Draga Mircea REDNIC , am si pentru tine un mesaj.DACA NU TI ADUCI ACUM UN FUNDAS CENTRAL CARE SA AIBA STIINTA JOCULUI, si un atacant de clasa , la anul nu te vei bate la titlu , vei juca IN DIVIZIA B.Eu in vara pe SIT-EUL suporterilor dinamovisti , asa zisului antrenor Bratu , i am zis sa ia jucatori de valoare , pentru ca o parte din punctele de anul trecut i s au datorat lui NEMET, si jocul din play aut, nu a avut miza si ca rezultatele si jocul au fost inselatoare.S au considerat si el si DAVID , cunoscatori , timpul a dovedit ca eu am avut dreptate, iar ei au fost AGEAMII , unul ca antrenor , iar celelalt ca si conducator.Dragul meu , ramai acolo , multi ani , lupatati va sa aduceti bani prin toate mujloacele in club, reorganizati l din temelii de la copii , seniori , antrenori si conducatori , la toate nivelele, nu l lasati sa moara.Nu e normal ca un centru de copii timp de 10 ani sa nu scoata niciun jucator valoros pentru echipa mare sau de nationala , ZERO BARAT.Eu nu as fi putut sa accept lipsa de performante atatia ani, bani au fost dar s au cheltuit prost.Dar SEFUL, nea Doru Postelnicu , CU NEA ANGELO ,cu NEA NAE , LA INCEPUTUL ANILOR 80 nu au avut la dispozitie atatia bani si totusi au facut performante, dar el fost un conducator de exceptie , iar cei doi arhitecti au fost profesionisti si au avut in sange spiritul lui DINAMO, ceea ce nu s a intamplat dupa anii 90.Sa nu mai vorbim de Traian Ionescu , LA MORMANTUL CARUIA unul ca LUCESCU si altii ar trebui sa faca

Vezi toate comentariile (9)
Comentează