FOTBAL  »  Superliga  »  INEDIT

EXCLUSIV Ștefan Stan, despre noul imn al Ligii 1, „România, te iubesc!”: „O piesă prin care să duceți mai departe spiritul românesc!”

Articol de GSP - Publicat sambata, 05 octombrie 2019 16:54

Derby-ul FCSB-Dinamo din această seară, de pe Arena Națională, va bifa și un moment unic în istoria de peste 100 de ani ai competiției. Oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal au bătut palma cu artistul Ștefan Stan, câștigătorul primei ediții de Vocea României, iar campionatul intern va avea pentru prima dată un imn oficial!

  • FCSB - Dinamo se joacă sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 20:30, pe Arena Națională, liveTEXT pe GSP.ro și transmis pe TV Digi Sport, TV Telekom Sport, Look Sport

GSP.RO a luat legătura cu Ștefan chiar înainte de premiera care va avea loc pe cel mai mare stradion al României.

- Ștefan, felicitări! Spune-ne mai multe despre noul imn al Ligii 1.
- Piesa “România” este una compusă de mine în urmă cu 2 ani. Frumusețea, istoria și tradițiile țării, m-au îndemnat să compun și să cânt ceea ce simt față de țara în care m-am născut, am crescut și în care trăiesc. Zic eu că am creat nu doar o piesă, ci o simțire pur românească care sper să vă determine să duceți mai departe spiritul românesc și să păstrați cu drag în suflet țara în care v-ați născut, oriunde v-ați afla și orice ați face.

- Cum ți-a venit ideea să propui această piesă celor de la Liga Profesionistă?
- Colaborarea a venit strict din dorința mea de a face ceva pentru această țară. Dacă tot am compus piesa pentru noi, românii, am zis că de ce nu să o fac cadou sportului românesc. Am propus piesa celor de la LPF, au ascultat-o, au apreciat-o și așa a devenit imnul oficial al campionatului. Le mulțumesc și sunt onorat pentru această colaborare.

- Este adevărat că cei de la FRF ți-au refuzat propunerea pentru un imn dedicat echipelor naționale?
- Ce contează ce se vehiculează când acest moment este atât de onorant și frumos pentru cariera mea ca artist. Eu pot compune pentru oricine și m-aș bucura sincer ca iubitorii fotbalului să-i fredoneze versurile.

- Cu ce mesaj trebuie să rămânem după ce ascultăm imnul Ligii 1?
- Exact cum spune și refrenul „România, te iubesc!”, cu asta trebuie să ramână suporterii, pentru că indiferent cu ce echipă ținem, unde ne aflăm, România este țara noastră și trebuie să ne mâdrim cu ea.

Cine e Ștefan Stan

Artistul Ștefan Stan a muncit de la 16 ani în construcții, iar mai apoi într-o fabrică de aparate de aer condiționat. A plecat în SUA și a început să cânte la îndemnul prietenilor în diverse cafenele și baruri. 

În 2011 s-a înscris la Vocea României, show-ul de talente al Pro TV și a câștigat marele premiu, în valoare de 100.000 de euro, dar și un contract cu Universal Music Romania.

„Mâine este cel mai important moment din viața mea de după Vocea României! Dacă am emoții? Pffff... Tremur tot!”, a scris Ștefan Stan pe pagina de Facebook legat de evenimentul lansării imnului la derby.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează