EXCLUSIV „Fără acele arestări, nu luam titlul!” » Campionul din 2009 revine cu dezvăluiri tari din culise. Ce s-a ales de Bucșaru + Peripețiile lui cu „greii” din fotbal: „Știți ce mi-a făcut Porumboiu?”

Ca într-un album răsfoit cu grijă, fostul campion reface anii Urziceniului, un timp în care disciplina era lege, iar performanța se năștea din ordine.

Vorbește despre Dan Petrescu și Mihai Stoica drept două forțe care au împins o echipă mică spre o istorie irepetabilă, despre arestările care au clătinat sistemul și despre patronii fotbalului românesc plin de contraste, de la vigilența lui Porumboiu la misterul lui Bucșaru. Dincolo de rezultate, rămâne senzația unui vis trăit prea intens ca să dureze.

Frunză este, astăzi, tată de fotbalist și descoperă emoția din tribună. Își amintește episodul în care Dan Petrescu i-a „furat” o zi alături de familie cu o simplă minge și spune despre ură că este un combustibil ciudat, bun pentru el, periculos pentru fiul său. Între satul din care a plecat, nopțile de Champions și liniștea Ligii 3, drumul rămâne mereu același.

+45 FOTO

Sorin Frunză s-a făcut antrenor, dar e pus pe gânduri de ce vede în jur: „Necunoscătorii se bagă peste tine”

- Sorin, în primul rând, cum e cu antrenoratul? Cum merge această nouă etapă profesională?
- Anul trecut, în luna iunie, am primit propunerea să merg antrenor secund la Unirea Brăniștea. Eu am o asociație de copii, Luceafărul Galați, unde antrenam, așa că nu mă simțeam pregătit să trec și la seniori. Așa credeam eu, că nu-mi place. Apoi a venit propunerea venită de la Iulian Apostol.

- El se ocupă de echipă?
- Nu, e un fel de director tehnic. Când mi-a făcut propunerea, i-am zis: «Iulian, hai să vedem o lună de zile. Dacă e să nu-mi placă, nu are niciun rost să vă încurc». Dar m-a prins atât de tare... Mi-a plăcut foarte mult, am avut și rezultate, am jucat două „baraje” cu Unirea și am reușit cele mai mari rezultate din istoria clubului, care are doar cinci-șase ani de când e înființat. Eu am doar licența UEFA B, vreau să-mi iau și licența A când o să înceapă școala. Ori în România, ori în Moldova, vedem unde. Am stat „secund” un an de zile, au apărut niște discuții și am renunțat.

- Și apoi?
- După șase luni, m-au sunat iar conducătorii de la Unirea Brăniștea. Vedeau și ei că m-am implicat și că îmi plăcea, așa că mi-au propus să fiu antrenor principal. Îmi place tare de tot!

- Spuneai că nu te simțeai pregătit să lucrezi cu seniorii. Ce anume te făcea să crezi asta?
- Aveam percepția aceasta - și nu mi-am schimbat-o foarte mult nici acum - conform căreia conducătorii care sunt necunoscători vin să se bage peste tine, tu fiind antrenor. Probabil de asta nu acceptam. De asta m-am reîntors „principal” la Unirea Braniștea, fiindcă singurul lucru pe care mi l-a spus patronul e că va interveni când el va vedea că nu e disciplină la echipă. «În rest, ai lot, echipă, jucătorii pe care-i vrei, totul de tine depinde!».

- Ai control total.
- Da. Mă refer la jucători.

+37 FOTO

Respinge ferm „atențiile”: „Pe vremea mea, mai vedeai un portbagaj plin cu pui, cu pulpe...”

- Ți-ai setat vreun obiectiv pe care ai vrea să-l atingi în meseria asta? Pe termen mediu, termen lung.
- Sincer, nu știu dacă voi ajunge până la Liga 1. Îmi place mult, tare de tot, partea de copii de 17-18-19 ani, să le dau drumul, să le dau o direcție. Simt că de asta am fost adus pe lume, să le ofer aceste lucruri. Și, așa cum le-am transmis și lor, voi fi foarte, foarte corect. Nu mă interesează câți ani ai... Că ai 14 ani, 15 ani, dacă mă asculți și o iei pe drumul corect... Pe vremea mea, se mai întâmplau lucruri, mai venea unul cu un portbagaj plin cu pui, cu pulpe. La mine nu merge așa! Voi fi foarte, foarte corect cu copiii! Trecerea de la juniori la seniori e una foarte grea, e cu totul alt fotbal!

- Crezi că pe acești tineri, de 17, 18, 19 ani, îi ajută sau mai rău îi încurcă această regulă U21? Uneori sunt forțați....
- Eu cred că îi ajută! Sunt unii copii, de exemplu, care mai mult sunt împinși de părinți. Dar tu îți dai seama de copilul respectiv. Noi nu avem o bază a noastră (n.r. la academia Luceafărul Galați), ne antrenăm la Șendreni, unde e o baracă, nu avem vestiare. Am copii de 2008, am copii de 18 ani... Când îi vezi că vin cu 45 de minute înainte și stau în ploaie și vezi cum își fac prevenția... Pe mine mă încântă lucrurile acestea. Alții sunt mai mult împinși de părinți. Aceștia se elimină, ușor, ușor.

- Ai întâlnit și părinți care vin și își terorizează copiii, pe arbitri, pe antrenori?
- Eu sunt de 20 de zile antrenor la Unirea Braniștea și deja mi-am făcut o grămadă de „prieteni” (n.r. o spune ironic). Mă sună: «Sunt prietenul tău, am și eu un copil...».

- Și ce faci, cum reacționezi?
- Nu! Cu toate că e un club mic, la mine, ca să ajungă, trebuie să merite! Ca să vă faceți o idee, noi avem GPS-uri, e ceva să ai asta la o echipă de Liga 3. Avem materiale, avem tot ce ne trebuie. Pe partea de pregătire mă ajută colegul meu, Bogdan Olaru, care e lector la universitate și e foarte documentat și meticulos, nu lasă nimic la voia întâmplării. Trebuie să ai foarte mare grijă cu juniorii, mă refer la masă musculară, mă refer la capacitate de efort, la mental. Trebuie să ai grijă cum vorbești! Dacă ești prea dur, e foarte dificil...

- Simți că...
- Dar mie îmi place. Vorbesc foarte mult cu ei, tocmai ce mi-am sunat acum doi jucători care s-au accidentat ieri, la ultimul meci. Vreau ca ei să apuce pe drumul corect în viață și am observat că sunt mult mai inteligenți decât eram noi, cel puțin la vârsta asta. Când le explici ceea ce vrei să faci, unde sunteme și unde vrei să ajungi, copiii percep bine informația. Parcă îi atragi mai mult așa

„Am luat disciplina de la Dan Petrescu, atmosfera de la Șumudică și caterinca de la Rednic”

- Ai vreun model în antrenorat? Ai lucrat cu mai mulți antrenori reputați pe care i-a avut România.
- Am mulți antrenori de la care iau lucruri, dar nu iau de la toți același lucru. Pentru mine, Petrescu cel care mi-a schimbat viața, dar nu pot lua absolut tot de la Petrescu. Disciplina, de exemplu, am luat-o de la Dan Petrescu. De la Șumudică am luat buna dispoziție, atmosfera, de la nea Mircea (n.r. Rednic) am luat caterinca, te făcea să vii de plăcere la antrenament. Câte puțin de la fiecare. Dar n-am luat tot de la un antrenor.

- Ești un tip studios, bănuiesc că analizezi foarte mult meciurile din Liga 1.
- Mă uit, poate nu cum ar trebui să se uite un antrenor. Nici nu mă consider antrenor, cu toate că am licență UEFA B. Cred că antrenor devii după ce iei licența PRO, asta e părerea mea, poate se vor supăra colegi de-ai mei. Încă nu mă consider antrenor.

- Voiam să te întreb cum vezi bătălia asta pentru titlu din Superligă. De mult timp n-a mai fost o bătălie atât de imprevizibilă, e greu să estimezi cine e favorită.
- În primul și în primul rând, îmi place bătălia asta la play-off, nu știu dacă s-a mai întâmplat așa ceva. Nu te așteptai la unele echipe să fie acolo, nu se aștepta nimeni ca Piteștiul să fie pe locul 4. Nu se aștepta nimeni ca Botoșaniul să fie nu știu câte etape pe primul loc. Înseamnă că e un campionat destul de bun, nu?

- Crezi că e mai echilibrat pentru că s-au mai îmbunătățit lucrurile?
- În mod clar e mai echilibrat! Plus că... Parcă aș vedea ambițiile de odinioară dintre conducători... Nea Gigi, Mihai Rotaru, Nelu Varga, parcă ne întoarcem la Cristi Borcea, la Porumboiu, la nea George Copos, așa simt eu.

- Apropo, e Șucu noul George Copos?
- Ca stil, da... Că l-am prins pe George Copos la Rapid. Îmi place că e un om calm, discret. Sigur, are mai multe apariții decât fostul meu conducător, Mitică Bucșaru. E o apariție... Parcă e, dar parcă, totuși, nu e. Apariție discretă, dar impunătoare.

„Nu vorbești limba după doi ani aici? Înseamnă că nu respecți cultura românească!”

- Ca antrenor, cine îți place din Superligă? Ai un favorit, ai observat ceva care te impresionează?
- Aș face o glumă, dar s-a mai făcut și e veche... Nea Gigi (n.r. Becali)! Având în vedere rezultatele pe care le are, îmi place Bogdan Andone. A luat o echipă din Liga 2, nici nu știu pe ce loc era atunci, și a dus-o până aici. Nu doar că e fostul meu coleg, dar îmi place foarte mult conducătorul Dani Coman! A cam avut rezultate, având în vedere bugetele și resursele avute la echipele pe la care a trecut. Chiar îmi place.

- Și în ceea ce privește antrenorii străini? Am avut cazul acesta cu Bergodi, Pancu...
- Am văzut ce s-a întâmplat la Cluj, da. În mod clar nu se face așa ceva. Dar din punctul meu de vedere, și am vorbit și cu unii foști colegi, a fost exagerată și reacția lui Pancu. Însă în primul rând mi s-a părut exagerat ce a făcut Bergodi. Ești antrenor, mental trebuie să fii pregătit din toate punctele de vedere. Păi ce facem, ne ducem acum să ne omorâm? Scoatem pistoale, săbii, să ne batem? Nu e OK. Apoi și reacția lui Pancu mi s-a părut exagerată. Ce nu-mi place mie...

- Ce anume?
- Și asta tot la Urziceni am învățat-o, de la Petrescu... Antrenorii și jucătorii străini, în momentul în care după doi ani [în România] vorbesc tot limba engleză, înseamnă că nu respecți țara, cultura românească. Până la urmă, tu de aici îți câștigi banii. Eu, când văd jucători și antrenori care după unul sau doi ani [nu vorbesc]... Păi la Urziceni, toți străinii vorbeau românește în nici 6 luni. Că vorbeau mai stâlcit, OK. Dar vorbeau românește!
Charalambous cât are aici, 3 ani? Că a mai fost și la Vaslui. De asta zic. Oriunde te duci în lumea ăsta, primul lucru pe care te pun să-l faci ăsta e, să înveți limba lor. Că așa îți arăți respectul, în primul rând, față de oamenii care te plătesc.

Încă suntem în urmă față de unde vrem să ajungem! Cu mult! Și ca mentalitate, și ca suporteri. Nu poate fi atâta hate pe site-urile de sport! Eu mă hrănesc din ele, mă amuză, dar alții cedează. Pe mine nu mă afectau criticile de pe internet, mă afectau criticile antrenorilor.

- Sorin Frunză, fost campion cu Unirea Urziceni

„Îmi plac Tănase și Joao Paulo”

- Te întrebam mai devreme de antrenori, dar ai vreun fotbalist din prima ligă, pe un anumit post, de care să spui că e „beton” în momentul de față?
- În momentul acesta, cel mai mult și cel mai mult îmi place de Tănase, de la FCSB, apoi de Joao Paulo, care a fost la Galați, iar acum l-a luat FCSB-ul. Un fotbalist foarte bun!

- Tu l-ai urmărit aici, la Galați, crezi că FCSB a dat lovitura?
- Nu știu dacă a dat lovitura, dar, din informațiile pe care le am, e un jucător adaptabil, un jucător care și în vestiar e foarte OK, care joacă pe mai multe posturi, un fotbalist care se antrenează din secunda unu, de când a fluierat antrenorul... Se pregătește ca și cum ar fi ultimul antrenament din viața lui. Îmi plac jucătorii ăștia! Plus modul în care joacă în teren. Cei doi îmi plac tare.

- Un Sorin Frunză regăsești în Superligă în acest moment, ca stil de joc, poziție?
- Lăsând modestia la o parte, nu! Chiar nu.

- Crezi că lipsesc jucătorii de travaliu?
- Da, dar parcă s-a schimbat... Se caută jucătorii mai înalți, mai puternici. Înainte, benzile, fundașii laterali, mijlocașii laterali erau mici, acum se caută jucători înalți. Apropo de asta, cel puțin eu, când jucam, aveam o frică de Tony da Silva de la CFR Cluj.

- „Pitbull-ul”.
- Da. Și e o poveste amuzantă. Acum șase luni de zile, am avut un drum la Iași și ne-am văzut. Credeam că nu mă mai recunoaște. Eram cu Marius Onofraș la stadion și vine și „Pitbull-ul”. Până să vină acolo, eu îi ziceam lui Onofraș: «Băi, tu știi ce teroare aveam eu când jucam cu Tony? Un jucător așa agasant, rău, mic!» Mie nu-mi plăceau jucătorii mici. Nu neapărat că aveam coșmaruri, dar aveam o teamă, era «topor!».

- Așa.
- Vine el și, când a ajuns la mine, a venit și m-a luat în brațe! Îmi zice: «Băi, tu știi câte insomnii mi-ai dat tu mie?»

- Nu te așteptai la replica asta... Mai degrabă era invers.
- Îi zic? «Tu erai așa? Știi cum eram eu cu tine»? Mi-a zis - și am martori: «Băi Frunză, eu nu știam unde te duci, ba te duceai în stânga, ba te duceai în dreapta, erai un jucător care alerga, dădeai și cu stângul, și cu dreptul, viteză bună!». Și-i zic: «Tony, eu aveam coșmaruri cu tine! Nouă ne era frică unul de celălalt și nu știam?». Deci, singurul jucător de care mi-era teamă și nu-mi plăcea să joc împotriva lui era Tony, în rest...

- Ai jucat și în Champions League. Lăsându-l pe Tony la o parte, care e cel mai dificil adversar pe care l-ai întâlnit, fiindcă ai dat peste niște jucători de calibru.
- Am întâlnit mulți fotbaliști, aș putea vorbi despre mulți, dar doi jucători care mi-au plăcut tare de tot au fost Diego Capel și Diego Perotti, de la Sevilla. Incredibili! Ce frâne aveau, ce schimb de direcții. Dacă era să facem și noi frânele și acel schimb de direcții pe care-l reușeau ei, eu cred că aveam coloana ruptă. Nu vorbesc despre Gerrard, de Liverpool, eu zic de jucătorii care mi-au plăcut mie cel mai mult. Probabil și pentru că erau pe stilul meu și voiam să-i copiez. Dar dacă-i copiam, ajungeam în scaun cu rotile!

„Din ce am înțeles, Bucșaru e astăzi un om normal”

- L-ai pomenit mai devreme pe Mitică Bucșaru. Știi ce mai face Dumitru Bucșaru astăzi?
- Din ce am înțeles eu, e un om normal.

- A dispărut grandoarea?!
- A dispărut din fotbal. Nu știu cu business-ul, dar, din ce am înțeles, e un om normal. Bine, și când era conducător la Urziceni părea că e un om normal, nu se erija, nu avea fițe, nu avea figuri.

- Totuși, era un patron anormal pentru fotbalul românesc. Din ce observi, crezi că are vreun corespondent în zilele noastre?
- Nu, nu. Nu văd să aibă acum un corespondent în Liga 1.

- A vrut să facă bani, a vrut să facă performanță, care a fost scopul proiectului Unirea Urziceni?
- Păi, având în vedere cum s-a terminat povestea, cred că a vrut să facă bani. E o poveste foarte frumoasă, care va dăinui mulți ani. Nu știu dacă s-a mai întâmplat ca un oraș atât de mic să reușească asta.

- Ați răpus un „balaur”, așa era percepută Dinamo atunci. Se spunea despre patronii lor că „dirijează și vântul, că sunt la butoane”... Pe de altă parte, în sens invers, au existat și acuzații despre acel meci Urziceni - Dinamo 1-0, cu arbitrul spaniol Muñiz Fernández.
- Eu cred că, dacă nu se întâmpla ce s-a întâmplat în acel sezon cu arbitrii, noi nu reușeam să luăm campionatul, l-ar fi luat Dinamo! Dacă nu se întâmplau arestările acelea...

- „Cazul Penescu” - „Mită pentru arbitri”.
- Da, da. A fost același sezon. S-au schimbat arbitrii și au venit arbitri străini. Și aici a fost o tevatură, că ar fi vorbit Gică Popescu cu arbitrii străini, ce a mai apărut prin presă. La Urziceni chiar s-a muncit! Și dai în niște oameni, mă refer la conducători, la toată lumea... Toți munceau acolo, n-a fost întâmplare ce a fost la Urziceni.

🚩Unirea Urziceni - Dinamo, meci crucial pentru titlu la finalul ediției 2008-2009, a fost oficiat de un arbitru spaniol care i-a defavorizat pe bucureșteni. Moda „fluierașilor” din străinătate redevenise de actualitate, în același sezon în care mai mulți arbitri români au fost condamnați în Dosarul „Mită pentru Arbitri”, caz de corupție în urma căruia a ajuns după gratii și Cornel Penescu, finanțatorul de atunci al lui FC Argeș.

- Mai ții legătura cu foștii colegi de la Urziceni?
- Da, normal. Mai vorbim, avem și un grup, ne mai spunem «la mulți ani!». Ne-am văzut la un meci demonstrativ la Urziceni acum trei ani, a fost ultima oară când l-am văzut pe Dan Petrescu.

+28 FOTO

- Crezi că un club atât de mic ar mai putea reuși performanța aceasta în zilele noastre? Să se infiltreze la vârf și să ia campionatul...
- Nu, eu nu cred că o să se mai întâmple vreodată lucrul acesta. Nici Vasluiul n-a reușit, alt oraș mic.

„Spionul” Porumboiu și bonusul de cupe europene: „Trece-i, bă, 10.000 de dolari în contract!”

- Tu ai jucat la Vaslui la începuturile carierei, apoi ai mai revenit o dată.
- Am jucat șapte ani la Vaslui, da. Am plecat din Liga 3 și am ajuns până în Liga 1. Țin minte că era Cupa UEFA Intertoto. Și aici e o poveste...

- Te rog.
- Când am semnat, după ce promovat în Liga 2 cu Vaslui și am semnat prelungirea contractului, i-am zis că vreau să-mi treacă și un bonus de cupe europene. Erau vreo 5.000 de dolari, iar Porumboiu zice: «Trece-i, bă, lu ăsta 10.000, când vreodată o să ajungem noi în cupele europene?» (n.r. se amuză copios). Dar am ajuns în Intertoto după vreo trei ani.

- Și ai luat banii?
- N-am mai luat banii, pentru că... S-au prescris!

- I-ai amintit vreodată lui Adrian Porumboiu situația asta?
- Nu. O să vadă acum (râde). Dar când am plecat de la Vaslui la Urziceni, n-am plecat în cei mai buni termeni.

- Se pleca greu de la FC Vaslui, din ce ne amintim.
- Foarte greu, da. Și aici e o poveste... Nea Adi, nu te supăra pe mine! (n.r. se uită spre cameră în timp ce o spune). Voiam să mă duc să-mi depun memoriu, nu voiam să știe nimeni. Și intru în sediul AFAN și, când ajung acolo, primesc un telefon. Abia intrasem în sediu! Mă uit, Porumboiu... «Da, domn președinte!». Zice: «Ce cauți, mă, acolo la AFAN?». Îi spun: «Dar nu sunt aici!». La care el: «Băi, te duci degeaba, mă!».

- Era o perioadă sălbatică în fotbalul românesc, și pereții aveau urechi! Cum s-a soluționat ceea ce voiai?
- Nu s-a soluționat (râde). Nici nu știu dacă am mai urcat, parcă nu am mai urcat.

- În vestiar venea Adrian Porumboiu?
- Venea, dar noi nu am văzut... L-am auzit pe domnul Porumboiu că declara că el dicta cine să joace, cum să joace. Dar, când am fost eu acolo, nu l-am văzut să vină în vestiar și să spună cine să joace.

- O făcea mai discret, înseamnă.
- Probabil o făcea doar cu antrenorul, nu știu. Dar nu am văzut altceva cât timp am fost eu la Vaslui, șapte ani.

+37 FOTO

„De asta Porumboiu n-a câștigat niciun trofeu!”

- Tu ai fost acolo până la apariția acelei „avalanșe” de jucători străini. Nu l-ai prins pe Wesley, nu?
- Nu. Exact când am plecat a început. Singurul pe care l-am prins a fost Ousmane N'Doye, vreo șase luni de zile.

- Fabulos în vestiar sau...?
- Nu. Foarte discret în vestiar. El n-avea nicio treabă. Când se termina antrenamentul... Nu stăteam să-l urmărim, dar, din ce auzeam, pleca la Iași. Nu avea niciun prieten, nimic. În schimb, când îl băgai în teren... Se antrena foarte bine, n-avea nicio treabă. După antrenament, nici «salut!», nimic, o lua pe drumul lui. De asta mi-a și spus domnul Porumboiu, atunci când am plecat, în 2008: «Am să aduc niște fotbaliști de o să vrei să bagi mâna prin televizor să le iei autografe!».

- Și-a ținut promisiunea asta.
- Da, dar eu am câștigat un campionat după ce am plecat de acolo.

- Dânsul n-a pus mâna pe vrun trofeu.
- Așa este. Dar, la câți bani s-au investit, chiar merita Vasluiul un trofeu. Și acum o zic la modul cel mai serios. La câți bani a investit domnul Porumboiu în Vaslui, chiar merita un trofeu.

+15 FOTO

- Ce crezi că a făcut să nu cucerească un trofeu?
- N-aș vrea să zic mai multe.

- Niște variante s-au mai vehiculat. Domnul Porumboiu a spus că n-a fost niciodată atât de bine ancorat politic sau ancorat jocurilor de putere de la vârful campionatului. Sunt cuvintele dânsului, n-o spunem noi. Crezi că a fost un proiect interzis de „sistem”?
- Nu... Eu fac o comparație cu Urziceniul. Tu trebuie să-i oferi clubului care te vrea respectul pe care și el ți-l oferă. Am fost la Vaslui... Când semnam contracte, semnam vreo zece foi, din care nu prea aveai voie să citești nimic. Iar cu Urziceni, când m-am dus acolo... Au venit acasă la mine, la Galați, Felix Grigore și Paul Andone (n.r. fostul ofițer de presă al Unirii).
Mi-au dat o singură hârtie în care erau anumite drepturi și obligații. Obișnuit de la Vaslui, am luat hârtia, am pus-o pe canapea și mai așteptam și alte hârtii. Eram obișnuit să semnez multe hârtii. Iar ei mi-au spus: «Nu, e una singură!». De asta cred eu că nu a câștigat și Vasluiul ceva. Cel puțin la Urziceni, te simțeai respectat și voiai să întorci respectul pe care ți-l acordă clubul, antrenorul.

- Tu, însă au fost și colegi de-ai tăi, mai ales în momentul în care echipa s-a destrămat, care n-au fost tocmai mulțumiți de ceea ce s-a întâmplat.
- Da, și asta e adevărat. Dar vorbeam din punctul meu de vedere. Eu m-am simțit respectat acolo, cu toate că și eu am plecat de la Urziceni neplătit patru luni de zile. Dar când vorbesc despre respect...

- Așa.
- Gândiți-vă ce staff aveam! MM Stoica, Narcis Răducan, Dan Petrescu, Felix Grigore, care acum e la Federație... Oameni de fotbal, oameni care respiră fotbal.

„Dacă luam titlul și în cel de-al doilea an, Urziceni nu se desființa!”

- Totuși, a fost un proiect care s-a oprit brusc. Crezi că și-a atins maximul sau putea mai mult de atât Unirea Urziceni?
- Eu cred că, dacă și anul următor câștigam campionatul, Unirea nu se desființa. Și chiar mai vorbim între noi. Și în anul următor am fi jucat în Champions League (n.r. direct în grupe). Iar noi ne-am bătut și atunci până în ultimele 2-3 etape, când am făcut 0-0 la Bistrița. Ne-am luptat la campionat cu CFR Cluj (n.r. în sezonul 09/10, „feroviarii” au terminat la trei puncte în fața ialomițenilor). Pe noi ne dăduse peste cap și plecarea lui Dan Petrescu, dânsul plecase în iarnă.

- Venise Ronny Levy.
- Da. Care a schimbat strategia, plecam cu mingea de jos, combinații, noi fiind obișnuiți doi ani de zile să jucăm mingea a doua, dublaj pe toate posturile. A fost alt stil de joc, dar, într-un timp relativ scurt, a reușit să ne facă să jucăm. Nu că am fost eu acolo, dar eram jucători inteligenți! Ne adaptam imediat la cerințele antrenorilor, eram foarte adaptabili și maturi. Îl apreciez tare de tot pe Ronny Levy. Din punctul meu de vedere, e un antrenor foarte bun.

- Ai simțit vreo clipă atunci că sunteți dependenți de performanță sau de banii care veneau?
- Nu, nu!

- Ți-ai dat seama apoi?
- Da, ulterior. Ne-am dat seama că, dacă mai câștigam o dată campionatul și ajungeam în Champions League, se prelungea. Nu cred că se desființa.

- Ai o poveste pe care nu ai spus-o până acum sau care ți-a rămas ție întipărită în minte? O amintire, ceva foarte frumos care s-a întâmplat între voi la Urziceni? Ceva care nu s-ar fi putut întâmpla la o altă echipă la care ai evoluat.
- Sunt multe povești, dar nu le pot spune pe cameră. Acolo, timp de un an și jumătate, a fost un grup foarte frumos. Apoi, probabil că și problemele care au apărut la echipă au dus la distanțare. Dar, în perioada aceea, eu mi-am făcut prieteni pe care-i am și în ziua de azi. Avem nevoie de ceva, ne sunăm! Vorbim, ne vedem, ne vizităm. Și e mare lucru acest lucru, să rămâi cu prieteni fotbaliști și după ce ieși din fotbal.

10 meciuria acumulat Frunză în grupele Champions League: 5 cu Urziceni, 5 cu Oțelul

7 goluria reușit Frunză în anii petrecuți la Urziceni, în 78 de meciuri

Cum i-a „păcălit” Dan Petrescu fiul de trei ani: „Tată, te-a «făcut» cu o minge?”

- Fără Dan Petrescu, crezi că se putea întâmpla asta?
- Nu cred!

- El a fost vectorul principal?
- Da, el! Fiindcă avea stilul lui, care te ținea în priză mereu. Pot să povestesc un lucru pentru a vă da seama extrema în care se dusese cu profesionalismul. Câștigasem campionatul, iar în sezonul următor aveam meci la Galați. Eu sunt din Galați. Copilul meu, Matei, avea în 2009 trei ani și jumătate. Noi, începând campionatul, Cupa, Champions League, nu prea veneam acasă, nu aveam posibilitatea să fac asta. Știți povestea, noi rămânem după fiecare meci în cantonament la noi, la bază. A doua zi făceam antrenamentul. Cei care jucau mai puțin făceau „moartea căprioarei”, avem noi un termen. Ceilalți făceau o refacere.

- Așa.
- Eu jucasem titular. Câștigasem meciul cu 4-1, dacă nu mă înșel. După meci, merg la Petrescu: «Mister, n-am mai fost acasă să-mi văd copilul și soția de vreo lună și jumătate. Lăsați-mă să merg și mâine mă duc la refacere aici, la Oțelul, fac alergarea cu ei». Iar el zice: «Treci în autocar!». Mă duc la copilul meu și-i zic: «Tată, uite, eu vreau să vin acasă, dar nu pot, că nu mă lasă antrenorul». Și-i fac semn copilului: «Uite, ăla e antrenorul. Du-te și spune-i că-l vrei pe tata, începi să plângi». Văd că pleacă feciorul meu, era o distanță de 15-20 de metri.

- Ce a urmat?
- Nu știu dacă vorbește cu el un minut și văd că vine feciorul meu într-un picior, râzând. Îl întreb ce s-a întâmplat și-mi zice: «A zis că-mi dă o minge cu autografele jucătorilor». Iar eu îi zic: «Mă, te-a făcut o minge, mă?». Nu a existat altceva! M-am urcat în autocar, plângeam! Am început să plâng, să nu-ți vezi familia, să nu-ți vezi soția și copilul?! Eu cât îi văzusem? Zece minute?! Ne-am urcat în autocar, ne-am dus la bază, am stat acolo, am făcut antrenamentul de a doua zi și apoi am plecat, că avem liber o zi. În doi ani și jumătate, cât am stat cu Dan Petrescu, nu știu dacă am avut vreodată două zile libere pline. Maximum o zi și jumătate. Azi aveai zi liberă, a doua zi trebuia să fii la antrenament.

- Ce a înțeles Matei, astăzi fotbalist, din acel episod? Și-l mai amintește?
- Matei are din disciplina pe care am văzut-o la Petrescu. Așa am încercat să-mi educ copiii. Fără disciplină, nu poți realiza nimic în viață. Nu neapărat în fotbal, în viață. Trebuie să ai o disciplină, altfel nu poți face lucruri mărețe. Mentalitatea aceasta le-am insuflat-o și copiilor mei.

Micuțul Matei s-a făcut mare și vrea să-i calce pe urme „Eu nu aveam clarviziunea pe care o are el”

- Cum trăiești meciurile lui Matei?
- (oftează). N-ați vrea să mă vedeți. Nu m-am putut controla, vă dau un exemplu... Anul trecut, în vară, l-a băgat în meciul cu Dinamo în minutul 89. A jucat vreo cinci minute, s-a terminat 1-1. Mă rugam și ajunsesem să mă rog cu glas tare să nu greșească, să n-o comită, să nu primească gol din vina lui. Nevastă-ma, la un moment dat, m-a văzut și mi-a zis: «Mă, chiar așa?». Dar nu realizam...

- Te exteriorizai natural.
- Da, da. Când știi că e copilul tău acolo și poate depinde și de el soarta echipei, te gândești să nu greșească, să nu facă un «11 metri».

- A luat ceva de la tine? Mă refer la calități tehnice.
- Biomecanica. Eu cred că are biomecanica mai bună ca a mea. În schimb, ce are el și nu aveam eu este clarviziunea în teren. Eu n-o aveam! Iar el nu are viteza mea. O are ăstălalt, mai mic, că mai am unul născut în 2011. Matei e 2006. Are calitate, cred că mai bună decât a mea. Plus clarviziunea în teren. Luminează jocul!

- Cum vezi lucrurile din punctul de vedere al presiunii? Se discută mult despre presiunea pe care părinții foști fotbaliști o pun asupra propriilor copii. Plecând de la cazul Gică-Ianis Hagi, sunt multe astfel de exemple în fotbalul nostru. Tu cum ești? Exigent?
- Eu sunt corect. E un subiect complicat... Noi suntem prieteni, în primul și în primul rând, nu suntem tată-fiu. Așa mi-am dorit să fie și Dumnezeu mi-a ajutat să fim prieteni. Eu îi mai spuneam de aventurile mele, de trăirile mele în fotbal. Mă asculta și, la un moment dat, îmi spune: «Tata, înțeleg că ți-a fost greu să ajungi unde ai ajuns, dar când lumea spune că nu e meritul tău, ci al lui taică-tu, și tu auzi lucrurile astea zi de zi, săptămână de săptămână, că eu chiar n-am nicio calitate...?» De asta cred că e puternic mental. Pe mine nu mă afectează, dar copilul m-a întrebat. Până acum, n-a cedat, înseamnă că e puternic mental.

- Înțelegem că el nu citește comentariile, le citești tu.
- I-am dat exemplul lui Răzvan Lucescu. A apărut Răzvan într-un interviu, cred că era la Brașov. Și Cristi Sîrgi (n.r. team-manager la Oțelul) i-a spus să nu mai citească comentariile. Eu am văzut ce a spus Răzvan Lucescu. Comentariile nu fac decât să te încarce. Eu mă hrănesc cu hate, psihic sunt bine... Doi ani cu Dan Petrescu m-au călit tare de tot. Îi mulțumesc pe această cale și îi doresc multă sănătate! Copilul, însă, nu știu cum reacționează. Nu știu acum cât îl „mănâncă” sau nu degetele pe el (n.r. să verifice comentariile). Depinde de el.

„Avem șanse cu Turcia! Iar Kopic poate fi selecționer”

- Că tot se apropie „barajul” acesta cu Turcia... Din ce vezi tu din exterior, crezi că avem vreo șansă acolo?
- Da! Sunt optimist 100%.

- Care ar fi șansa noastră?
- Șansa noastră? Mie îmi place ce am văzut în ultimele meciuri la echipa națională. Îmi place grupul pe care l-a format Edi Iordănescu, un grup care a continuat cu nea Mircea. În fotbal, eu zic că grupul contează cel mai mult. Individual, mai puțin. Eu cred că s-a format un grup la echipa națională. Îmi place încrederea lor! Mă mai uit la interviuri, l-am văzut recent pe Ianis Hagi, simt o încredere la ei!

- E un grup bun, dar „generalul” (n.r. Mircea Lucescu) are probleme. Cum gestionăm situația aceasta?
- Aici, Răzvan Burleanu știe. Din ce am văzut, a spus că e pregătit, că are și planul A, are și planul B. Eu cred că o să fie bine până la urmă, așa simt.

- Și în situația în care nu ne-am putea baza pe Mircea Lucescu... Crezi că ar fi mai bună o soluție internă? Sau un selecționer care să continue proiectul și după?
- Mie îmi place mult, tare de tot, Zeljko Kopic.

- Într-adevăr, s-a vehiculat acum ceva timp numele lui Kopic drept un potențial înlocuitor pentru Mircea Lucescu.
- Poate fi o variantă!

- Dar suntem pregătiți pentru un antrenor străin la națională? Precedentul n-a funcționat. Mă refer la Christoph Daum, un selecționer care oricum a fost încolțit din toate direcțiile.
- Din ce am înțeles eu, a schimbat multe Christoph Daum acolo, în Federație. Mă refer la sală de forță, a venit cu niște metode noi. Cam de acolo a plecat schimbarea, din ce am înțeles eu de la foști colegi de-ai mei care mai mergeau la echipa națională. A venit și cu lucruri bune.

- Referitor tot la echipa națională, crezi că astăzi ai fi fost titular în prima reprezentativă? Cum simți, ai fi fost un jucător de bază?
- Astăzi? Nu știu dacă aș fi fost titular, dar cred că aș fi fost acolo, la bătaie. Încă o dată, fără să jignesc pe nimeni.

- Tu ai prins o perioadă cu o concurență foarte mare la națională.
- Din ce mi s-a spus, cel mai aproape de a fi selecționat am fost când eram la Urziceni. Chiar MM Stoica mi-a zis, înaintea unui meci cu Rapid. Tocmai jucasem în Champions League și mi-a spus: «Vezi că o să vină Răzvan Lucescu la meci. Mi-a spus că printre jucătorii urmăriți te numeri și tu». Numai că am pierdut biletul pe traseu. Am jucat bine în acel meci, am dat pasă de gol, am câștigat cu 1-0. Mi-aduc aminte bine.

Chivu demonstrează că e bine să pleci de jos. A văzut cum e la copii și juniori, a văzut cum e la Primavera, a mers apoi la seniori, la Parma. S-a dovedit că trebuie să pleci de jos, nu direct în Liga 1! Când pleci de jos, te lovești de toate.

- Sorin Frunză

Răsfoiește o galerie foto cu momentele definitorii ale carierei lui Sorin Frunză:

+45 FOTO