FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

EXCLUSIV // VIDEO Decizia drastică a lui Becali a pus pe gânduri rivalele FCSB-ului: „E o mare problemă”

Gigi Becali / Sursă foto: GSP
Gigi Becali / Sursă foto: GSP

Articol de GSP - Publicat vineri, 21 ianuarie 2022 18:38 / Actualizat vineri, 21 ianuarie 2022 23:28

Gigi Becali s-a hotărât să nu mai investească deloc la FCSB, iar latifundiarul chiar s-a ținut de cuvânt: în această iarnă, roș-albaștrii n-au bifat nici măcar un transfer.

Până și rivalele din Liga 1 au ajuns să regrete decizia lui Becali. Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, duce lipsa afacerilor făcute cu finanțatorul de la FCSB. Invitat astăzi la GSP Live, Iftime a spus că ieșirea din scenă a lui Becali reprezintă o „mare problemă” pentru fotbalul românesc. 

Valeriu Iftime, la GSP Live: „O mare problemă că Becali nu mai investește în fotbal”

„Eu când văd că domnul Becali e luat la mișto... Într-adevăr, spune multe lucruri deplasate. Dar prin faptul că nu mai investește în mod masiv în fotbal... e o mare problemă. De ce? Nu văd pe altcineva care să se ia la luptă dreaptă cu CFR Cluj”, a declarat Valeriu Iftime, la GSP Live. 

FCSB, sponsorul numărul 1 pentru FC Botoșani

În ultimii 5 ani, s-au perfectat 7 transferuri pe ruta Botoșani - FCSB. Până acum, FCSB a pompat aproape 3,4 milioane de euro în conturile grupării din nordul țării:

  • Mihai Roman I - 400.000 de euro
  • Cătălin Golofca - 400.000 de euro
  • Olimpiu Moruțan - 700.000 de euro, plus încă 400.000 de euro pentru cele 20 la sută deținute, inițial, de FC Botoșani în baza unui transfer ulterior
  • Răzvan Oaidă - 700.000 de euro
  • Aristidis Soiledis - 75.000 de euro
  • Andrei Miron - gratis
  • Denis Haruț - 700.000 de euro

Gigi Becali, zero investiții în această iarnă

FCSB nu a făcut niciun transfer în această pauză comptițională. În cei 19 ani cu Gigi Becali patron, o singură dată s-a mai întâmplat ca la echipa roș-albastră să nu fie adus niciun jucător nou în perioadă de iarnă.

De marți s-a deschis oficial perioada transferurilor de iarnă în Liga 1. Cluburile vor putea legitima jucători până în data de 14 februarie, dar șansele ca la FCBS să ajungă cineva în această iarnă sunt foarte mici. 

Gigi Becali a schimbat radical modul de lucru și a decis să nu bage niciun ban pentru jucători noi! În întreaga istorie cu Becali la cârma echipei, acest lucru s-a mai întâmplat doar o singură dată. În urmă cu 13 ani, mai exact în sezonul 2008-2009. În rest, până acum, n-a mai fost vreun alt an în care la FCSB să nu se facă transferuri în pauza de iarnă.

Ăla care nu are inteligență să dea banii cu cap ajunge la insolvență, la faliment, nu mai are bani, nu mai are mâncare pentru familia lui, nu mai are unde sta! Eu îmi văd de treaba mea. Înainte aveam altă mentalitate. Atunci căutam celebritatea, acum fotbalul e idolatrie și business. Nu vreau niciodată să însemne să risc eu banii familiei. 

- Gigi Becali, patron FCSB

Cât a investit FCSB în transferuri în ultimii zece ani

SezonNr. transferuriTransferuri pe baniSuma investită
2020-2021321.060.000
2019-2020431.600.000
2018-201941150
2017-20183150
2016-2017432.790.000
2015-20161061.150.000
2014-201552750
2013-201442500
2012-201332700
2011-2012544.450.000

Decizia lui Becali a prăbușit Liga 1!

De când Gigi Becali nu mai investește în achiziții, Liga 1 a ajuns printre cele mai nespectaculoase competiții în mercato. Cluburile din elita României consumă pentru achiziții cam atât cât plătesc formațiile din eșalonul secund al Greciei. Campionate mai „zgârcite”: Serbia, Belarus, Kazahstan, Slovenia.

Clasamentul în care se află cu zece puncte în spatele liderului CFR l-a descurajat pe Becali, el simte că nu mai are rost să cumpere jucători, din moment ce nici măcar achizițiile nu l-ar apropia de titlu în sezonul acesta. „Doar nu sunt nebun să consum banii mei pentru unii care vor să bage o minge în poartă!”, a realizat Gigi în iarna aceasta.

Citește și alte știri despre FCSB: 

EXCLUSIV Valeriu Iftime, la GSP Live: „Să dea Dumnezeu ca FCSB să o bată pe CFR Cluj”

Florinel Coman, în pericol la FCSB! 5 semne de întrebare pentru derby-ul cu CFR Cluj

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (7)
983732924972315
Soos Vilmos  •  22 Ianuarie 2022, 14:49

"Rivalele" o sa jeleasca tot campionatul pentru hotarirea ciobanului.

wearethechampions
wearethechampions  •  22 Ianuarie 2022, 09:09
Postat de Mada Madalina pe 22 Ianuarie 2022, 06:43

Vedem conseciintele in 6-8 luni de zile. Ce-l vor mai regreta unii ! Fara "cioban" (cum il numesc cei mai multi ) ajungem si sub lichenstein.

Dimpotriva. S-ar putea sa avem o nationala mai buna, fara circarii ciobanului adusi doar sa fie pusi pe taraba la vanzare.

c23665
c23665  •  22 Ianuarie 2022, 06:46

Și care ar fi rivalii FCSB? Și la ce?!?

Vezi toate comentariile (7)
Comentează