FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Explicațiile primite de FCSB pentru starea gazonului de pe Arena Națională: „Nu știu cum a ajuns acolo”

Așa se prezenta gazonul de pe Arena Națională în data de 7 noiembrie / foto: GSP +23   FOTO
Așa se prezenta gazonul de pe Arena Națională în data de 7 noiembrie / foto: GSP

Articol de - Publicat duminica, 08 noiembrie 2026, 19:40 / Actualizat duminica, 08 noiembrie 2026 19:41

Mihai Stoica (61 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a dezvăluit ce le-au comunicat administratorii gazonului de pe Arena Națională cu privire la deplorabila stare a suprafeței de joc.

Sâmbătă seara, la ora meciului dintre FCSB și Corvinul, 0-1, gazonul de pe Arena Națională arăta teribil, cu numeroase porțiuni fără iarbă, mai ales la colțuri și în fața porților.

+18 FOTO

A doua zi după meci, Mihai Stoica a enumerat starea gazonului ca unul dintre motivele pentru care prestația echipei sale nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Oficialul de la FCSB a dezvăluit și ce explicații au primit din partea firmei care administrează gazonul celui mai mare stadion al țării.

Explicațiile primite de FCSB pentru starea gazonului de pe Arena Națională

„Terenul nu mai e bun. Echipa națională va juca acolo, nu? Va avea probleme foarte mari. Terenul este îngrozitor!

Știu doar că Meriton Korenica s-a accidentat din cauza gazonului, a călcat strâmb. Cei care întrețin gazonul spun că ar fi adus cineva o ciupercă pe ghete. Eu nu mă pricep la gazon, dar nu știu ce să zic. Clar că e o ciupercă, dar nu știu cum a venit și cum a ajuns acolo.

Acum două săptămâni am jucat cu Rapid și gazonul a fost excepțional. Arată foarte bine pe imagini, dar nu vă puteți imagina cât de rău arată în realitate”, a afirmat Stoica la PrimaSport.

Următorul meci pe Arena Națională este programat pe 14 noiembrie, ora 21:45, atunci când naționala României va primi vizita Poloniei în Liga Națiunilor.

Amintim că gazonul de pe Arenă a fost instalat la începutul lunii septembrie, după câteva luni în care stadionul a fost indisponibil pentru fotbal, rezervat concertelor și festivalurilor.

Citește și:
Doi „tricolori” sunt OUT! Decizia luată de Gică Hagi pentru meciurile cu Polonia și Bosnia
Nationala
Doi „tricolori” sunt OUT! Decizia luată de Gică Hagi pentru meciurile cu Polonia și Bosnia
Sydney Sweeney a recreat celebra scenă din „Singur acasă” în propriul stil » Imagini incendiare
Altele
Sydney Sweeney a recreat celebra scenă din „Singur acasă” în propriul stil » Imagini incendiare
I s-a schimbat complet viața! Fosta mare campioană a ajuns să vândă mâncare la o tarabă de la colțul străzii
Altele
I s-a schimbat complet viața! Fosta mare campioană a ajuns să vândă mâncare la o tarabă de la colțul străzii
Aryna Sabalenka i-a impresionat pe fani înaintea Turneului Campioanelor: „Fierbinte!”
Tenis
Aryna Sabalenka i-a impresionat pe fani înaintea Turneului Campioanelor: „Fierbinte!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Noi imagini spectaculoase de pe șantierul Polivalentei - OZN: „Am pus șampania la frapat” + Costul investiției a crescut cu aproape 60%!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează