FOTBAL  »  LIGA 1  »  FCSB

Mihai Stoica face acuzații grave la adresa lui Mustață: „Asta mi-au zis jucătorii” + răspuns tranșant în privința demisiei

Articol de GSP - Publicat joi, 20 mai 2021 17:48 / Actualizat joi, 20 mai 2021 18:08

Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a reacționat online după ultimele scandaluri de la echipa roș-albastră.

Conducătorul roș-albaștrilor a postat pe facebook un mesaj pentru Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, care i-a cerut demisia din cauza rezultatelor proaste din ultima perioadă.

Mihai Stoica, mesaj pentru Mustață și fanii FCSB: „Demisia n-o iau în calcul”

Oficialul FCSB a transmis că nu se gândește la demisie și îl acuză pe liderul galeriei roș-albastre de faptul că i-ar fi amenințat pe jucători.

„Mustață - pentru care am toată compasiunea, nu e ușor să fii închis atâția ani, am fost și eu pe acolo - nu m-a amenințat pe mine. A amenințat însă că va da cu torțe ca să ne suspende terenul, a menționat câte ceva prin bannerele pe care le-a pus pe garduri lângă bază, a sunat jucătorii și le-a spus că o să le spargă mașinile. Cel puțin așa mi-au zis mie jucătorii. 

Eu am respectat ultraseria și, mai ales, Peluza Nord. Modul în care am colaborat m-a făcut să mă simt mereu unul dintre ei. Mi-am luat lacrimogene la Galați, mi-am luat amenzi de la jandarmerie, am luptat cât am putut ca să-i apăr de represalii pe cei care ne susțineau necondiționat. Am tratat întâlnirile săptămânale cu Badi, Punkeru’, Mustață, Gârlă, John, Epavă, Dorin, frații Netedu cu respect. Toți pot confirma. 

Rică - Dumnezeu să-l odihnească - a rămas în inima mea pentru totdeauna. Au fost vremuri de care-mi amintesc cu plăcere pentru că făceam legea în teren și în peluze, dar și cu tristețe, pentru că par irepetabile.

Apreciez faptul că cei din PRA vor să susțină echipa și să refacă ceva ce pare iremediabil pierdut. Totuși, mi-e foarte greu să mă mai implic. Poate pentru că dintre cei vechi a rămas doar Mustață, poate pentru că mă apropii de 60 ani și sunt aproape pe battery low, sau poate doar pentru că unul dintre cei doi lideri de azi mi-a înjurat grosolan fata, fără niciun motiv, într-un moment greu pentru familia mea. 

E adevărat că și-a prezentat scuze (mie prin mesajele pe care le-am păstrat) și prin diverși intermediari (ultimul fiind acum două zile finul meu, Iulian Buza), dar n-am reușit să trec peste ce a făcut. 

Demisia n-o iau în calcul. Am destule pe cap și fără să mă gândesc la asta”, a fost mesajul lui MM Stoica.

Dacă părerea noastră nu este luată în considerare, este OK, vrem și noi atunci când se va deschide poarta stadionului să venim și ne vom putea spune părerea la un meci. Poate, cine știe, greșește vreun fotbalist, dă vreo pasă aiurea și o să înceapă atunci toți suporterii să-l fluiere, să înjure, să dea cu torțe”, a spus Mustață la ProX.

S-a spus că nu avem atacant. L-am văzut pe domnul MM Stoica pe Facebook spunând că avem atacant (n.r. - Ante Vukusic), dar e accidentat. Păi a jucat 15 minute, când să se accidenteze? E treaba lui Gigi Becali, el investește, e problema lui. Dar atât timp cât patronului nu i se spune cine și cum se pregătește, cine merită să joace... Dacă nimeni nu își asumă lucrurile astea, nici noi nu ne vom asuma când vom ajunge pe stadion dacă se vor da torțe, dacă se va încuraja echipa, dacă vom fi alături de echipă. 

Lui MM Stoica i-a spus cineva că au trecut anii peste el și îl învita la tenis cu piciorul. Păi acolo se joacă tenis cu piciorul, sau se fac antrenamente și sunt urmăriți jucătorii? Apoi nu-și asumă transferul lui Vukusic. Demisia la tot ce înseamnă acolo în afară de preparatorul fizic, care se vede că muncește, restul nu au ce căuta acolo. E părerea mea și a tuturor suporterilor 
– Gheorghe Mustață

VIDEO Lucian Goian: „FCSB nu are un lider în teren”

Citește mai multe știri despre FCSB: 

Ce se întâmplă acum cu Șumudică » Cu cine se sfătuiește înainte de a semna cu FCSB: „Sunt plecat la Constanța, în jumătate de oră ne vedem”

Narcis Răducan: „Șumudică nu vine sigur! E posibilă o altă variantă de antrenor la FCSB”

Playtech: Veste BOMBĂ pentru Ianis Hagi! Scoțienii au făcut anunțul ȘOC: s-au dat de gol


Comentarii (26)
dragdim
dragdim  •  21 Mai 2021, 06:46

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

gido
gido  •  20 Mai 2021, 22:22
Postat de gravity___ pe 20 Mai 2021, 20:45

Ma ce fata de *** are MM asta.

e din serialul stan si bran...varianta romaneasca , mm si jijel...

iung811
iung811  •  20 Mai 2021, 22:09

ce fata de spate!!!

Vezi toate comentariile (26)
Comentează