FOTBAL  »  Superliga  »  FCU CRAIOVA

Mutu are un regret după aventura la FCU Craiova: „Am reziliat în 5 minute”

Adrian Mutu (42 de ani) nu mai este antrenorul celor de la FCU Craiova. „Briliantul” regretă, printre altele, că nu a putut să-i aducă mai multe bucurii patronului Adrian Mititelu senior, acum în închisoare.
Adrian Mutu (42 de ani) nu mai este antrenorul celor de la FCU Craiova. „Briliantul” regretă, printre altele, că nu a putut să-i aducă mai multe bucurii patronului Adrian Mititelu senior, acum în închisoare.

Articol de GSP - Publicat luni, 04 octombrie 2021 19:45 / Actualizat luni, 04 octombrie 2021 19:50

Adrian Mutu (42 de ani) nu mai este antrenorul celor de la FCU Craiova. „Briliantul” regretă, printre altele, că nu a putut să-i aducă mai multe bucurii patronului Adrian Mititelu senior, acum în închisoare.

Înfrângerea cu CSU Craiova i-a fost fatală lui Adrian Mutu. Antrenorul de 42 de ani a demisionat astăzi de la FCU Craiova, după ce nou-promovata a pierdut fără drept de apel derby-ul local cu marea rivală, scor 0-2, duminică seară.

Adrian Mutu: „Rezultatele cu echipele mici au fost decisive”

„M-a sunat domnul Mititelu, am vorbit, ne-am despărțit în relații bune. Eu am venit cu sufletul, am demonstrat că sunt profesionist și îmi fac treaba cu pasiune. Cred că am schimbat multe lucruri în bine, de la meniul zilei la ce înseamnă organizare. Îmi pare rău, pentru că aș fi vrut să-i ofer lui nea Adi (n.r. - Adrian Mititelu, aflat în spatele gratiilor) mai multe satisfacții. 

Nu m-au demis CSU Craiova sau FCSB, ci meciurile cu echipele de talia noastră, cu Voluntari, Argeș, Mioveni, pe care le-am dominat, dar n-am marcat. Au fost și diverse erori de arbitraj. Meritam mai multe puncte din aceste partide. Cu CSU a fost picătura care a umplut paharul de răbdare a patronatului. 

M-am simțit iubit și respectat la acest club, au fost corecți cu mine. Vreau să le mulțumesc pe această cale. A fost o compensație financiară, dar totul a fost închis în 5 minute. Pentru o nou-promovată, FCU Craiova e pe un drum normal. Ce a făcut Rapid la începutul campionatului nu era normal, când a fost pe 1, dovadă că ulterior a apărut un recul.., a declarat Mutu în cadrul emisiunii „Fotbal Club” de la Digi Sport 1.

Odată cu noua bază de pregătire, echipa va crește cu 20%. E un alt mod de a te antrena. A avea o bază proprie e unul dintre cele mai importante lucruri din viața unei echipe
Adrian Mutu

Adrian Mititelu susținea că „nu ne gândim să-l dăm afară pe Mutu”

Despărțirea s-a produs de comun acord, asta în ciuda faptului că patronul Adrian Mititelu transmitea în urmă cu două săptămâni că Mutu nu va fi dat afară, chiar dacă echipa va pierde cu FCSB, cu FC Botoșani și cu CSU Craiova.

„Am văzut ce a scris Gazeta. Postul lui Mutu nu e în pericol. Nu e adevărat că ne gândim să-l dăm afară. Nu va fi demis nici dacă pierde cu FCSB, Botoșani și CSU”, a declarat Adrian Mititelu la GSP Live, vineri, 17 septembrie.

Din această triplă, Mutu a luat doar un punct (1-1, la Botoșani), FCU fiind învinsă pe teren propriu atât de FCSB (0-1), cât și de CSU Craiova (0-2). Adrian a ajuns astfel la 7 partide fără victorie pe banca oltenilor (3 remize și 4 eșecuri), iar nou-promovată a alunecat pe locul 13 în Liga 1, cu 9 puncte, după 11 etape. În mandatul lui Mutu, FCU a obținut doar două victorii, 1-0 cu Dinamo (acasă, 26 iulie) și 2-1 cu Clinceni (deplasare, 7 august).

Rezultatele înregistrate de FCU Craiova în Liga 1, cu Mutu antrenor

  • 2-3 cu CFR Cluj (deplasare), etapa 1 
  • 1-0 cu Dinamo (acasă), etapa 2 
  • 1-2 cu FC Voluntari (deplasare), etapa 3 
  • 2-1 cu Clinceni (deplasare), etapa 4 
  • 0-0 cu Chindia (acasă), etapa 5 
  • 0-1 cu Mioveni (deplasare), etapa 6 
  • 1-1 cu Farul (acasă), etapa 7 
  • 0-1 cu FC Argeș (deplasare), etapa 8 
  • 0-1 cu FCSB (acasă), etapa 9 
  • 1-1 cu FC Botolani (deplasare), etapa 10 
  • 0-2 cu CSU Craiova (acasă), etapa 11

Adrian Mutu, cel mai slab din Liga 1 

Adrian Mutu e la a doua experiență ca tehnician pe prima scenă. Precedenta a fost la FC Voluntari, când a condus echipa în doar 9 etape. 

În cele 20 de meciuri de Liga 1, Mutu are un palmares foarte slab: patru victorii, șase egaluri și 10 înfrângeri. De fapt, procentajul victoriilor e sub 25%. E pe ultimul loc între cei 16 „principali” care s-au aflat pe bancă inclusiv în etapa a 8-a.

Cariera lui Adrian Mutu de antrenor

EchipaPerioada
FC Voluntariaprilie - iunie 2018
Al Wahda tineretseptembrie 2018 - iunie 2019
România U21decembrie 2019 - aprilie 2021
FCU Craiovaiunie 2021 - octombrie 2021

Citește mai multe știri despre FCU Craiova: 

Conducerea FCU Craiova are două variante de antrenor care l-ar putea înlocui pe Adrian Mutu

Sancțiuni după derby-ul din Craiova! 7 suporteri au fost amendați și interziși pe stadion

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (2)
samamiroshi
samamiroshi  •  05 Octombrie 2021, 05:08

Auzi bre...! nea mititelu' de dupa gratii l-a sunat pe mutu,antrenorul echipei pe care dumnealui o conduce..De dupa gratii.. Ce puscarie fac astia nene....

p.rares
p.rares  •  04 Octombrie 2021, 23:25

Oare cati neuroni are acest asa zis antrenor cand declara ca a facut lucruri profesioniste la echipa. Vai de capul lui si al fotbalului romanesc cu asa specimene.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează