FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

FOTO "Cîinii" au prins curaj după startul pozitiv de campionat: "Dinamo e cea mai bună, titlul nu e o iluzie!"

Gnohere a marcat trei goluri pentru Dinamo pînă acum +5   FOTO
Gnohere a marcat trei goluri pentru Dinamo pînă acum

Articol de , - Publicat sambata, 05 septembrie 2015 00:00

Harlem Gnohere, golgeterul actual al roş-albilor, consideră că formaţia sa e cea mai puternică din Liga 1 şi oferă speranţe fanilor, susţinînd că "haita" se poate bate la campionat.

Harlem rullz! De fiecare dată cînd Gnohere a marcat în acest campionat, golurile sale au însemnat ceva în economia partidelor, aducînd puncte preţioase dinamoviştilor.

Francezul a mărturisit ieri că s-a pus la punct şi cu greutatea, se vede asta şi din cum stă tricoul pe el, a muncit să dea jos aproape 10 kilograme.

- Harlem, ai făcut cunoştinţă cu prima ploaie în România. Era potrivit acest cantonament la munte?
- Se simţea nevoia, pentru că trebuie să ne punem la punct cu condiţia fizică. Să ne ajungă pînă la finalul anului.

- Cum stai tu cu condiţia fizică?
- Îmi merge bine, sînt în greutatea care-mi trebuie. Nu-mi fac probleme. Oricum, mă amuză chestia asta, la fiecare interviu sînt întrebat, mai mult sau mai puţin pe faţă, de kilogramele mele.

"Putem fi campioni"

- Aveţi în campionat 4 victorii acasă şi 5 remize în deplasare, Dinamo e singura formaţie neînvinsă.
- Da, e bine, dar meciul care vine e foarte dificil, cu Pandurii, în Cupa Ligii, şi n-avem voie să greşim fiindcă ne-ar elimina dintr-o competiţie. Noi vrem chiar să cîştigăm trofeul. Urmează apoi o partidă tare și în campionat, cu CFR Cluj, vor fi două teste supergrele.

- Ţi-ai fixat un anumit număr de goluri care să te satisfacă la primul tău sezon aici?
- Nu, deloc, dorinţa mea principală e ca Dinamo să facă performanţă. Da, aş vrea să marchez meci de meci, însă sînt altruist, joc pentru echipă în primul rînd.

- Poate Dinamo să se gîndească la titlu în acest sezon?
- Gîndurile noastre sînt măreţe, însă o luăm pas cu pas. Să cîştigi un război, cum este un campionat, nu e o muncă uşoară. Nu ştiu dacă vom deveni sau nu campioni, cu siguranţă ne vom lupta pentru primele poziţii în clasament. Dacă ne vom antrena bine, putem chiar să fim campioni.

S-ar face "tricolor"

- Din ce ai văzut pînă acum în Liga 1, care ţi se pare cea mai bună formație din România?
- Dinamo. Apoi, mai sînt Astra, Viitorul, CFR...

- Te-ai gîndit vreodată că ai putea visa la "naţionala" Franţei, ţara ta?
- Niciodată atît de departe.

- Ştii că Anghel Iordănescu afirma, amuzat, ca să-i răspundă antrenorului tău, Mircea Rednic, că poate te convoacă la "naţionala" României?
- (rîde cu poftă preţ de cîteva secunde) Am citit, de fapt, mi-a tradus cineva. Ştiu că sînt jucători foarte buni în reprezentativa României, dar n-aş spune "nu" dacă m-ar suna selecţionerul vostru, deşi e dificil de crezut că ar deveni reală o asemenea ofertă.

3 goluria marcat Gnohere pentru Dinamo, fiind golgeterul echipei: la 2-1 cu Timişoara, la 2-0 cu Petrolul şi la 2-2 cu Pandurii

Alte știri despre Dinamo:

 

"Tricolorii", nu Oktoberfest

"Cîinii" au ales să nu mai iasă în oraş, aseară, cu toate că staff-ul tehnic luase în calcul să-i ducă pe jucători la Oktoberfest, un eveniment ce-a monopolizat centrul vechi al Braşovului. Rednic a decis și el să vadă meciul României de la Budapesta, alături de fotbalişti.

Amical anulat

Dinamo ar fi trebuit să joace un meci de verificare la munte, fie astăzi, fie mîine, însă Rednic n-a fost mulţumit de calitatea adversarilor găsiţi, aşa că amicalul a fost anulat. Doar Pandurii, adversara de joi, din Cupa Ligii, ar fi putut fi disponibilă pentru o partidă de verificare la Braşov, ceea ce nu s-a luat în calcul.

BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (9)
1745flo
1745flo  •  05 Septembrie 2015, 22:12
Postat de jack_the_stripper pe 05 Septembrie 2015, 12:52

Da, Dinamo e cea mai bună! E cea mai bună glumă...

pana acuma nu i-a batut nimeni! e un argument totusi!

1745flo
1745flo  •  05 Septembrie 2015, 22:10
Postat de tonyys pe 05 Septembrie 2015, 11:39

*** asta e din ciclul copii spun lucruri traznite......dinamo a avut un bulan imens sezonul asta - cu Steaua,Iasi,Pandurii ar fi trebuit sa piarda lla scor iar cu Timisoara si Craiova nu meritau sa castige dupa cum s-au jucat meciurile si ar fi fost undeva pe locurile 10-12.

:D asa e, poate au mostenit proverbialul noroc porcesc al defunctei St. Buc!:)

jack_the_stripper
jack_the_stripper  •  05 Septembrie 2015, 12:52

Da, Dinamo e cea mai bună! E cea mai bună glumă...

Vezi toate comentariile (9)
Comentează