FOTBAL  »  Superliga  »  

Francezii il dau

Articol de GSP - Publicat joi, 30 august 2007 00:00

Rapid a obtinut acordul lui Auxerre pentru imprumutul lui Niculae si asteapta ca si jucatorul sa accepte. Daniel Niculae s-a apropiat ieri de revenirea in Giulesti. Conducerea din Grant a obtinut dimineata acordul lui Auxerre pentru un imprumut al atacantului pina vara viitoare, iar Victor Becali a confirmat dupa citeva ore: "Francezii sint de acord sa-l cedeze pe Niculae. Pot spune ca, in mare parte, si conditiile oferite jucatorului sint OK. Probabil ca joi Nico va ajunge la Bucuresti pentru semnarea actelor". Varianta imprumutului a fost acceptata de giulesteni dupa ce Auxerre a anuntat ca, in cazul unei cedari definitive, doreste sa-si recupereze cei 3,3 milioane de euro achitati pentru roman vara trecuta.

Detaliile propunerii Rapidului: 400.000 de euro salariul garantat, plus inca 300.000 de euro prima pentru accesul in grupele Ligii Campionilor. Ceea ce inseamna ca Niculae si-ar pastra venitul pe care il are in Franta in cazul in care giulestenii ar cistiga titlul sau ar depasi, vara viitoare, turul preliminar al Ligii. Atacantului i s-a mai oferit si aseara un motiv sa o paraseasca pe Auxerre, dupa ce nu a fost retinut in lotul pentru meciul cu Rennes. A fost a doua oara consecutiv cind Nico a vazut la televizor o partida jucata de echipa sa.

"Ne-am inteles cu Nico si la bani, si la tot. Cel mai tirziu joi vom semna actele"
Grigore Sichitiu, director tehnic

Depinde de soarta lui Fernandes
Niculae a fost folosit la Auxerre in primele jocuri ale sezonului, dupa care a disparut din lot. Mai mult, antrenorul Jean Fernandez a renuntat sa-l mai foloseasca pe atacantul roman dupa citeva prestatii pe care jucatorul le aprecia atunci drept cele mai bune de la transferul sau in Hexagon. Auxerre a avut parte de un start de campionat dezastruos, cu patru infringeri si o singura victorie in primele cinci jocuri. In cazul in care Fernandez va fi demis, nu-i exclus ca Nico sa fie pastrat in lot de noul tehnician, iar varianta imprumutului in Giulesti sa cada. (Viorel Tudorache)

Supersalariu
In cazul in care va accepta sa revina in Giulesti, Niculae va cistiga dublu decit cel mai bine platit rapidist din lotul actual, Pierre Boya, care primeste 200.000 de euro anual. Nico isi asuma insa si riscul de a pierde 300.000 de euro in cazul in care Rapidul nu ajunge in grupele Ligii, diferenta dintre banii pe care-i ia la Auxerre, 700.000 de euro, si oferta giulestenilor, de 400.000.

Cine pierde echipa?
O data cu transferul lui Daniel Niculae, Rapidul ar avea in lot 6 atacanti, din care Bergodi va trebui sa aleaga doar trei titulari. Niculae, Buga, Burdujan si Cesinha se vor bate pe doua locuri, iar dintre Mazilu si Boya va juca unul singur. In afara acestora, in lotul alb-visiniilor mai sint si tinerii Raduta si Dobroiu, si ei tot atacanti.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează