FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - POLI IAȘI 1-1

Frăţia vişinie

Articol de GSP - Publicat luni, 05 octombrie 2009 00:00

Pasul strîmb al Clujului ajută Rapidul, care rămîne lider

Clujul a jucat aseară de parcă a vrut să-şi schimbe antrenorul. Putea să urce în fotoliul de lider şi Iaşiul, după cum s-a jucat în primele minute, părea că nu are de gînd să-i încurce socotelile.

Firesc, CFR a deschis scorul. Nei a fost secerat de imprudentul Adrian Ilie, iar Cadu a şutat sec, pe centru, din penalty, 1-0 (8). Impresia generală era că oamenii lui Conceicao vor defila pînă la final, dar ceva i-a îndemnat să apese pe frînă. Nei şi Peralta l-au mai încercat pe Brăneţ pînă la pauză. Cînd de la vestiare au ieşit alte echipe.

Poli, furioasă, Clujul, ciudat de cuminte. Alcantara l-a trîntit pe Bîlbă în careu, a încasat "roşu" şi Iaşiul a egalat. Prin acelaşi Bîlbă. Tot moldovenii au fost mai periculoşi şi după aceea. Dintr-o poziţie perfectă, Bîlbă n-a reuşit să trimită în aţe de două ori în aceeaşi fază şi Clujul s-a trezit. Insuficient însă pentru a găsi egalarea. Nei a ratat monumental, singur cu poarta goală în faţă, din cîţiva metri (88). L-a imitat Didy şi s-a terminat egal. Unul care nu avantajează decît Rapidul, instalat pe prima poziţie a Ligii 1.

FLASH

Atac la CFR
Aseară, la Fanatik Show, emisiune difuzată pe Digisport, Marian Iancu şi-a reluat atacul la adresa feroviarilor. "Îmi menţin afirmaţiile că principala beneficiară a arbitrajelor e CFR Cluj", a spus preşedintele lui Poli Timişoara. Ieri, Cadu a punctat dintr-o lovitură de la 11 metri contestată de ieşeni. "Penalty şi cartonaş galben. Haţegan a procedat corect", a comentat fostul şef al CCA, Aron Huzu.

Tony, doar rezervă!
Antonio Conceicao a decis să-l lase pe banca de rezerve pe fundaşul Tony, în urma evoluţiei slabe din meciul cu PSV Eindhoven (0-1) din Europa League. Locul francezului a fost luat de brazilianul Edimar, în timp ce Panin a fost trecut pe postul de fundaş dreapta. Tony a explicat că traversează o perioadă dificilă, tatăl său fiind grav bolnav, şi şi-a cerut scuze pentru evoluţia din Olanda: "Cam toate ocaziile lor au venit de pe partea mea şi puteam încasa mai multe goluri. Cer doar răbdare şi înţelegere".

Kone la palton
Vedeta clujenilor, Yssouf Kone, a urmărit partida, îmbrăcat într-un palton gros (foto), de la masa presei. Aseară la Cluj erau 10 grade. Deşi preşedintele Iuliu Mureşan a anunţat că ivorianul este recuperat complet după accidentarea la coapsă din meciul cu FC Copenhaga, antrenorul a preferat să nu mizeze în acest meci pe Kone.

I-au cerut demisia!
La final, fanii CFR-ului au scandat împotriva antrenorului Conceicao, căruia i-au cerut să demisioneze. "Jucătorii sînt de vină pentru acest rezultat, au ratat inexplicabil. Ei vor suporta consecinţele", a declarat apoi preşedintele Iuliu Mureşan. Şi atacantul Nei a fost huiduit de suporteri.

Citește și:
Cutremur în Europa! Clubul legendar, cu 6 titluri în palmares, a fost exclus din fotbalul profesionist!
Campionate

„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
Stiri extrasport
„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
TAS a dat verdictul în scandalul verii! Ce se întâmplă cu barajele organizate de FRF
Liga 3

Destinație-surpriză pentru Gicu Grozav: „Suntem în negocieri avansate”
Superliga
Destinație-surpriză pentru Gicu Grozav: „Suntem în negocieri avansate”
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”

Remarcatul lui Thierry Henry în Franța - Spania: „I-a avut în buzunar!”

Comentarii (29)
 •  05 Octombrie 2009, 14:12

AFIRMAM CU TARIE: CEI CARE IL HUIDUIE PE CONCEICAO SI PE NEI NU SUNT SUPORTERI AI CFR CLUJ...PREMEDITAT SAU NU EI FAC JOCURILE CLANULUI BECALI CARE VOR SA-L BAGE PA GAT PE REDNIC BINEANTALES CONTRA UNUI COMISION FOARTE BUN...

elsopotyi
elsopotyi  •  05 Octombrie 2009, 13:22

Pacat ca cfr a ratat atatea ocazi, si a pierdut 2 puncte mari.Cred ca jucatori au nevoie de psiholog urgent, si blocarea cardurilor bancare.Nu se poate rata atatea ocazi!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Vezi toate comentariile (29)
Comentează