Articol de Costin Ștucan - Publicat joi, 27 octombrie 2022 14:05 / Actualizat joi, 27 octombrie 2022 14:32
George Țucudean (31 de ani) se ocupă acum de afacerile familiei sale: un hotel de cinci stele, o fabrică de mobilă în Arad, un centru spa. La doi ani și jumătate după retragerea prematură din fotbal, fostul atacant de la CFR a spus la GSP Live întreaga poveste din spatele deciziei sale drastice
„În perioada aia, eram cu maică-mea bolnavă, țineam totul în mine. Totul a fost pe bază emoțională și de stres”, dezvăluie George Țucudean pentru Gazetă cauza extrasistolelor ventriculare care l-au făcut să se retragă la doar 29 de ani, în 2020.
Cu nici doi ani mai devreme, în toamna lui 2018, George Țucudean juca probabil cel mai bun fotbal al carierei. Câștigase titlul în trei din ultimele patru sezoane, cu trei echipe diferite, dădea gol aproape meci de meci pentru CFR Cluj, era convocat la echipa națională și urma să devină fotbalistul român al anului în ancheta Gazetei Sporturilor.
În viața sa particulară, însă, lucrurile nu erau grozave. Mama lui fusese diagnosticată cu un cancer la pancreas, apoi cu unul limfatic, s-a vindecat de două ori, dar boala recidivase. Corina Țucudean se lupta din răsputeri pentru viața ei, o luptă încheiată tragic în 2021. „De asta nu știau decât antrenorul, Deac, Hoban și Manea. Atunci au apărut chestiile alea, când îmi era mai bine la fotbal, când jucam mai bine”, rememorează Țucudean pentru Gazetă.
Problemele cardiace nu erau o noutate în familia Țucudean. Tatăl său, Marius - fost fotbalist la UTA în anii 80-90 - a fost diagnosticat cu sindromul Wolff-Parkinson-White, un defect cardiac congenital care se manifestă prin bătăi rapide ale inimii.
65 de goluria marcat George Țucudean în cele 187 de meciuri jucate în Liga 1 pentru Dinamo, FCSB, FCM Târgu Mureș, Pandurii, Viitorul și CFR Cluj. Atacantul are cinci titluri de campion cu FCSB (2015), Viitorul (2017) și CFR (2018, 2019, 2020)
Povestește Țucudean fiul, în direct la GSP Live: „Tata s-a lăsat din cauza problemelor la inimă, dar la el era o chestie de viață și de moarte. Putea să moară pe teren. E ca la un bec. Se aprinde de 1.000 de ori, dar odată poate să nu se aprindă. Cam în același timp a murit un baschetbalist în America. În România, nu se făceau astfel de intervenții”.
După ce m-am născut, ai mei m-au dus la doctor, la controale, să vadă dacă nu am moștenit și eu. Eram OK, nu aveam nicio problemă. Am început să joc fotbal. La toate vizele medicale pe care le făceam anual la București, la Institutul Național de Medicină Sportivă, nu aveam absolut nicio problemă.
- George Țucudean, fost internațional român
George Țucudean : „Am simțit ca o pauză în piept”
„Chestiile” sau „treaba asta”, cum le numește George Țucudean, au apărut într-o noapte, în noiembrie 2018, după o victorie cu 5-0 în fața lui FC Voluntari. Atacantul CFR reușise un hattrick și ajunsese acasă, lângă familie: „Fuseseră minus 12 grade afară. Am dat trei goluri, m-am dus acasă și stăteam în pat cu soția și cu copiii. Era vreo 1 noaptea, nu pot să adorm ușor după meciuri. Am simțit ca o pauză în piept”.
- Palpitații?
- Nu, nu sunt palpitații. Acolo ai un puls mai mărit. Eu o simțeam ca o pauză, ca un gol în gât. Am avut o pauză scurtă. N-am băgat de seamă. După vreo 10 minute am mai simțit o pauză. După alte trei minute, iar. După încă un minut, iar.
- Și ce ai făcut?
- L-am sunat pe masor, pe kinetoterapeut. N-a răspuns. Apoi, l-am sunat pe doctor care mi-a răspuns. În timp ce vorbeam cu el la telefon, am făcut și un atac de panică. Simțeam că începe să-mi bată inima, din cauza stresului. I-am zis: „Uite, îmi bate inima, nu se mai oprește!”. Mi-a zis: „Du-te, plimbă-te un pic pe balcon, e rece afară!”. Am ieșit și în 30 de secunde mi-a trecut.
- Te-ai liniștit?
- A venit doctorul la mine acasă și i-am zis să mergem la spital, că dacă mai fac vreuna din asta cine știe ce se întâmplă. Mi-a zis: „Hai să ne calmăm, stai un pic. A fost frig, ai pierdut foarte mulți electroliți. Bea magneziu”. Mi-a dat ceva medicamente, apoi am stat cu el în living până la 5 dimineața. Stăteam pe canapea, el îmi lua pulsul la încheietură. Cred că am stat așa vreo trei ore. N-am mai făcut nicio pauză și a doua zi am zis să facem niște investigații.
- Așa…
- Am făcut niște analize, dar nu erau proaste. După aia a venit o etapă intermediară, am jucat cu Dinamo și am dat gol. După meci, în timp ce mă băgam să dorm, am simțit iarăși o pauză. Nu le băgam în seamă. Am ajuns acasă la Cluj, mi-a pus holter, dar pe date oricui îi mai iese o bătaie din asta neregulată. Simțeam foarte puține.
- Cum arătau datele?
- L-am dat jos, mi-au zis că am făcut niște extrasistole, dar că sunt normale. L-am purtat apoi și la antrenament și am zis să vedem și datele de acolo. Erau vreo 100.
- Multe…
- Nu, deloc. Atunci mi-a intrat în cap că fac treburile astea și în timpul efortului. Am început să fiu atent la ele și în timpul efortului și am observat că le făceam pe durata revenirii. Am început să le disting. Alergam, pulsul mergea sus și nu le sesizam, dar când mă opream, pe revenire, făceam când pulsul cobora de la 120 de bătăi pe minut până ajungea la 90. Apoi nu mai făceam.
George Țucudean: „În timpul meciurilor, voiam să-mi simt inima cum bate”
- Atenția ta era tot timpul acolo…
- Da, atunci mi-a intrat în cap și, de fiecare dată când jucam, mă opream după un sprint, duceam mâna la spate și îmi luam pulsul tot timpul. Voiam să simt cum îmi bate inima. Apropiații mă știau și vedeau gesturile astea.
- Nu mai erai concentrat doar la meci. Erai mai preocupat de corp.
- Da. Dar știi ce era culmea? Aveam meciuri și dădeam goluri. Îi ziceam lui Culio: „Eu îi zic lu’ ăsta să mă scoată, că eu am dat gol. Mi-am făcut treaba”. Nu voiam să risc, voiam să nu mai joc. Aveam o frică, așa… Cum ajungeam la stadion, intram într-un stres. Știam că acolo am făcut pauzele alea, din cauza asta aveam chestiile astea…
- Cumva, ai căpătat o fobie la fotbal, la stadion.
- Da, exact. Toată lumea spunea că sunt nebun. Taică-miu îmi zicea: „Du-te, îmbată-te o dată și nu te mai gândi! Ești prea stresat”. Cine nu are chestiile astea nu poate să le înțeleagă. Îți creează o panică, nu mai vezi a doua zi. Mi-au dat inițial niște medicamente și nu mai făceam pentru că era zona mult mai vascularizată. Dar dacă intram foarte mult în efort intens se declanșau.
- Și ce ai făcut?
- Am plecat la clinică, la Viena. Mi-au făcut analize, mi-au făcut tot. Au observat lucrurile alea. Mi-au zis: „Probabil că le-ai avut, dar nu le-ai simțit”. Au făcut o ședință cu șeful clinicii, cu cardiologul, cu medicul intervenționist. I-am întrebat: „Dumneavoastră ce ați face? V-ați opera?” Au zis că da, că e posibil să se accentueze în viitor.
Am stat o săptămână după operație, dar nu din cauza inimii, ci a locului prin care au intrat. Au intrat pe o venă, iar locul acela e sensibil. Nu trebuie să creezi presiune, să nu ai vreo hemoragie.
- George Țucudean
M-au operat prima oară și după mai puțin de o lună eu deja jucam. Am fost disperat să revin. Când am revenit, Dan Petrescu a zis să intru treptat. M-a întrebat: „Cum vrei să joci? Eu am nevoie de tine titular în meciul ăsta. Poți?”. Am putut. Așa de relaxat am jucat atunci cum nu am jucat în niciun meci. Mă simțeam bine fizic. Am jucat cu Sepsi și am dat și gol. Și nu am avut nicio problemă în meci.
George Țucudean: „Erau ca o frână de mână trasă”
- Cum te-ai simțit după operație?
- Eram ca la început, eram normal, nu aveam niciun simptom. Apoi, după meciul cu Astra am simțit iarăși. Erau diferite, mai light. M-am dus atunci a doua oară la Viena. Au zis că îmi fac a doua intervenție. Procedura era să îți provoace inima, să vadă de unde vine focarul electric în plus. Mi-am dat seama imediat după că nu mi-au făcut nimic.
- Cum?
- Eram la terapie intensivă, iar deasupra era monitorul. În mod normal, eu am pulsul 50 și ceva în repaus, dar după prima operație aveam pulsul 80. Acum, aveam tot 50. A venit doctorul și mi-a zis: „Ți-am făcut cu Rolls-Royce-ul aparatelor din lume, ți-am provocat inima la 200-220 de bătăi. Ai avut o extrasistolă aici, una dincolo, dar nu are rost să-ți distrug țesutul inimii pentru atâta lucru”. Mi-a zis că trebuie să trec eu mental peste extrasistole sau să-mi dea niște medicamente.
- Și?
- Am revenit iarăși, pe medicamente. Am jucat la Ploiești, am dat gol, a venit meciul cu Celtic, apoi cu Slavia și după asta m-am oprit trei luni. Iarăși am avut un stres pe mine și am zis să fac ceva, că nu merge la nesfârșit. Nu a fost o retragere bruscă, a fost ceva treptat.
- Tu trăiai cu o frica revenirii extrasistolelor…
- Da. Le simțeam și erau ca o frână de mână trasă. Decât să mă înjure lumea, să nu ajut echipa, să pun antrenorul într-o postură aiurea… „Îl bag, iarăși îmi zice că nu mai poate”. Era totul aiurea și nu avea niciun rost.
- Ultimul meci a fost cu Astra, pe 2 martie 2020…
- Da, s-a întrerupt cu pandemia. Apoi a revenit fotbalul, mi se termina contractul. Eu îmi doream să joc, dar era stresul foarte mare. Ei nu voiau să riște, erau meciuri importante. Atunci m-am supărat și pe antrenor, pe Dan Petrescu. Îmi doream să joc, dar el își făcuse alte planuri. Nu se putea baza pe un jucător care ba vine, ba nu vine, ba joacă, ba nu joacă. A preferat să joace cu alții. A venit meciul cu Sevilla, nu m-a luat pe lista UEFA și aia a fost. Probabil puteam să ajut. Stând acum, la rece, și punându-mă în locul lui e de înțeles.
George Țucudean: „Aș mai fi putut juca la arabi, dar păcăleam pe toată lumea”
George Țucudean spune că decizia i-a fost ușurată de situația financiară bună a familiei sale: „M-a făcut să mă gândesc: «Are sau nu rost?» Probabil că dacă eram un băiat care depindea de banii din fotbal… Am și avut multe oferte din țările arabe, probabil aș fi mers acolo, trăgeam de mine cum puteam, îi păcăleam și pe ăia, mă păcăleam și pe mine. Dar am zis că e mai bine să mă opresc”.
Fostul atacant spune că nu a avut regrete: „Am simțit doar ură pe fotbal! Nu voiam să mai aud nimic de fotbal. Am urât tot. Ceea ce iubeam cel mai mult m-a făcut să am o problemă medicală”.
Între timp, ura s-a disipat. Extrasistolele au dispărut și ele aproape cu totul. Viața lui George Țuducean s-a schimbat mult după ce a acceptat să se ocupe de afacerile familiei. „Le mai simt uneori, dar foarte foarte rar, când fac un efort foarte intens. Dar am înțeles, le-am acceptat. Nu sunt periculoase, există zero risc vital”.
Motivația mea a fost să-mi depășesc tatăl. Când am început să joc, primul obiectiv a fost să ajung la UTA, ca taică-miu. Apoi, când am ajuns la Dinamo, mi-am dorit să dau mai multe goluri ca el, să joc mai multe meciuri, să am trofee.
- George Țucudean
Citește și alte articole:
