FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - LEGIA VARŞOVIA

Ioan Taban neagă demisia lui Dinu Gheorghe: "Nu e lîngă echipă acum, dar e în continuare preşedinte"

Dinu Gheorghe e tot mai aproape de o despărțire de Rapid
Dinu Gheorghe e tot mai aproape de o despărțire de Rapid

Articol de GSP - Publicat miercuri, 19 octombrie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 19 octombrie 2011 17:34

Ioan Taban, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Rapid, a încercat să facă lămuriri cu privire la situaţia preşedintelui Dinu Gheorghe, care este foarte aproape să se despartă de clubul din Giuleşti. Totuşi, Taban nu a reuşit decît să ne bage şi mai mult în ceaţă.

Oficialul alb-vişiniilor a explicat că nu a vrut să-i aprobe precedentele cereri de demisie preşedintelui pentru că acesta a făcut o treabă foarte bună, dar a refuzat să discute despre codiţiile contractuale ce stipulează o eventuală despărţire a lui Dinu Gheorghe de Rapid.

"Dacă e să ne luăm după acte, domnul Dinu Gheorghe este în continuare în funcţia pe care a deţinut-o şi înainte. Încă nu şi-a dat demisia şi nici nu a fost demis, dar nu este lîngă echipă acum. Atribuţiile sale sînt împărţite, nu e nici o problemă, dar el poate să revină oricînd alături de noi. De ce să-i fie acceptate demisiile din moment ce a făcut o treabă atît de bună?!", a spus Ioan Taban la televiziunea sportro.

Certurile sînt la cel mai înalt nivel în Giuleşti, acolo unde patronul George Copos şi preşedintele Dinu Gheorghe nu mai lucrează  împreună, conducătorul giuleştenilor părăsind echipa marţi, cu două zile înaintea jocului cu Legia Varşovia. Citeşte aici mai multe!

Rapid - Legia Varşovia se joacă mîine, de la ora 22:05, pe Naţional Arena. Partida va fi transmisă în direct de ProTV şi liveTEXT de gsp.ro şi m.gsp.ro!

Citește și:
Halucinant! LPF a schimbat a PATRA oară programul din prima etapă » Care e ultima variantă
Superliga
Halucinant! LPF a schimbat a PATRA oară programul din prima etapă » Care e ultima variantă
Prinde contur » Cel mai nou stadion din România, aproape de inaugurare
Liga 3
Prinde contur » Cel mai nou stadion din România, aproape de inaugurare
Doar DOUĂ cluburi din Superliga au respectat în totalitate regula „5+6” impusă de FRF
Superliga
Doar DOUĂ cluburi din Superliga au respectat în totalitate regula „5+6” impusă de FRF
„Arăta ca o focă” » Diana Șucu a dezvăluit jucătorul de la Rapid care l-a dezamăgit crunt pe patron: „N-a fost în stare să se miște”
Superliga
„Arăta ca o focă” » Diana Șucu a dezvăluit jucătorul de la Rapid care l-a dezamăgit crunt pe patron: „N-a fost în stare să se miște”
LISTA Salarii în armată de la 5.000 de lei pentru civili, la 30.000 de lei pentru ofițeri, fără sporuri. Au început înscrierile și recrutarea
Profit.ro
LISTA Salarii în armată de la 5.000 de lei pentru civili, la 30.000 de lei pentru ofițeri, fără sporuri. Au început înscrierile și recrutarea
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (15)
zadkiel
zadkiel  •  19 Octombrie 2011, 19:01
Postat de borat101 pe 19 Octombrie 2011, 18:51

la ceva mai mult, si ceva inteligenta nu ai la ce sa te astepti, si tocmai dintr'o Romanie de astazi plina de ....imi vine se vomit daca le pronunt numele. In OCCIDENT nici canalele/emisiunile dedicate cluburilor asemenea pr.o.s.tii despre ce se intampla la nivel de conducere, si mai ales cand sunt jocuri importante. Se discuta mult despre joc, jucatori, strategie, etc...etc...Dar nicidecum despre l.a.t.u.ri.

Si la noi cati crezi car ar intelege ce propui tu? Ce audienta ar avea si cine aduce bani de acasa ca sa tina postul TV in pierdere? Prostimea vrea scandal si circ de pe vremea faraonului si imperiului roman si nu s-a schimbat nimic pana azi, doar ca reptilienii de la putere nu mai pot oferii prostimii si painea ci doar circul!

borat101
borat101  •  19 Octombrie 2011, 18:51
Postat de stefan888 pe 19 Octombrie 2011, 18:29

maine joaca 3 echipe in europa ..... care ii subiectul de pe prima pagina ? dinu pleaca de la rapid ....mimi nu vine la rapid ..... si ce ma distreaza =)))) la maxim ....acuma la sport.ro ....haideti sa vdm ce zice gigi becali despre scandalul de la rapid ...rusinos presa pu.ii

la ceva mai mult, si ceva inteligenta nu ai la ce sa te astepti, si tocmai dintr'o Romanie de astazi plina de ....imi vine se vomit daca le pronunt numele. In OCCIDENT nici canalele/emisiunile dedicate cluburilor asemenea pr.o.s.tii despre ce se intampla la nivel de conducere, si mai ales cand sunt jocuri importante. Se discuta mult despre joc, jucatori, strategie, etc...etc...Dar nicidecum despre l.a.t.u.ri.

sexilian
sexilian  •  19 Octombrie 2011, 18:35

ma gsputinarilor voi vreti numai scandal in giulesti, copii de centuriste vanduti sunteti, acum omorativa intre voi oameni nereusiti ce va dovediti si aluia care va plateste spunetii sa se dea de 1000 de ori cu capul de zidul plangerii sa nu cada avionul cu el la cat de ordinar este ca totul dela el a plecat

Vezi toate comentariile (15)
Comentează