FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Ionuț Negoiță, ultimele detalii despre vânzarea lui Dinamo: „Să nu moară pacientul!” + Suma pe care spaniolii ar urma să o investească în următoarele 60 de zile

Ionuț Negoiță, finanțatorul lui Dinamo
Ionuț Negoiță, finanțatorul lui Dinamo

Articol de GSP - Publicat joi, 14 mai 2020 19:59

Ionuț Negoiță (48 de ani), finanțatorul lui Dinamo, a dezvăluit stadiul în care se află negocierile cu fondul de investiții spaniol, condus de Herminio Menendez, pentru vânzarea clubului.

Ieri, Ioan Andone (60) spunea că Ionuț Negoiță se află la un pas de a bate palma cu investitorii spanioli pentru vânzarea celor 82 de procente din acțiunile clubului, deținute de actualul finanțator. Astăzi, patronul „câinilor” vine cu altă variantă.

„Nu știu la ce se referea Ioan Andone, ce vă pot spune e că lucrurile nu stau deloc așa în condițiile în care noi am făcut toate eforturile, am lăsat foarte multe de la noi, numai de dragul de a fi bine am picat de acord. Între timp, vor și mai multe chestiuni. În primul rând, unele dintre ele nici nu pot fi implementate. Cel mai important lucru este, zic eu, că trebuie să știm și cine cumpără. Nu am văzut deocamdată nicio poză cu cine cumpără. Colegii mei au discutat cu Toni Curea, atât”, a dezvăluit Ionuț Negoiță în cadrul emisiunii „Fotbal Club”, pe Digi Sport.

„De obicei, când avem pretenții, trebuie să venim cu ceva la schimb. Foarte important era să vedem un extras de cont, nu am văzut nimic. Nu există decât o formulare, că vor face diligențele necesare pentru a aduce în club în termen de 60 de zile de la achiziție o sumă de maximum 3 milioane de euro. Absolut nimic, niciun fel de efort financiar”, a continuat el.

Ionuț Negoiță: „Comunicare și transparență totală cu sporterii”

Ionuț Negoiță a vorbit și despre situația tratativelor de cedare a clubului purtate cu asociațiile suporterilor alb-roșii. Recent, un membru reprezentant din asociația „Doar Dinamo București”, spunea că suporterii speră ca un investitor potent financiar să preia clubul. 

„În ultima vreme, suporterii sunt finanțatori și tot ce se întâmplă în club, ei sunt informați. În fiecare zi colegii mei le trimit tot, există o comunicare și o transparență totală. Am picat de acord cu ei, oferta încă e valabilă să le cedez cele 82% (n.red. procentul acțiunilor deținute de Ionuț Negoiță) tot pe 1 leu, dar ei au zis să punem puțin pe stand-by pentru a vedea dacă vine un investitor cu adevărat serios, că asta ne dorim cu toții. Ei trebuie să facă eforturi în continuare și să ajungă la 10.000 de membri, dar între timp să nu moară pacientul”, a precizat finanțatorul clubului roș-alb.

Negoiță nu a contribuit cu bani proprii

Întrebat dacă a contribuit cu fonduri proprii la plătirea salariile restante ale jucătorilor pe luna ianuarie, finanțatorul „câinilor” a dezvăluit că nu s-a implicat financiar în această acțiune:

„Nu, nu am băgat eu bani, nu au venit de la suporteri, ci din alte surse ale clubului, aveam de încasat din alte părți. Clubul mai are de încasat, va mai primi bani în perioada următoare”, a spus acesta.

VIDEO. Clubul Sportiv Dinamo împlinește azi 72 de ani de existență. Leon Rotman, cel mai în vârstă campion olimpic al României

Citește mai multe știri despre Dinamo:

72 de ani de la înființarea lui Dinamo » 10 victorii de legendă reușite de „câini” în cupele europene: Hamburg, Crusaders, Inter, Real Madrid

Prima mutare făcută de Dinamo: se va alătura la reluarea pregătirilor

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (45)
814683608610477
Costica Rosioru  •  15 Mai 2020, 13:28

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

514091889218839
Mihai Buzea  •  15 Mai 2020, 13:28
Postat de bscf pe 15 Mai 2020, 08:51

bine intelectualule....toti care tin cu FCSB sunt țărani, proști, inculți, iar cățelușii sunt toți pianiști, medici, ingineri, intr-un cuvânt Dumnezei.... așa mentalitate vezi doar la oamenii frustrați, fără o viață împlinită, plini de ură, cu un viitor incert... ***

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

514091889218839
Mihai Buzea  •  15 Mai 2020, 13:24
Postat de Costica Muresan pe 15 Mai 2020, 10:36

***

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (45)
Comentează
Close