FOTBAL  »  Superliga  »  ACS POLI

Ionuţ Popa, la capătul răbdării: "Renunţăm la antrenament şi mergem la ANAF. Merităm un salariu după atâtea luni!"

Articol de GSP - Publicat sambata, 15 iulie 2017 20:37

ACS Poli Timişoara s-a impus în deplasare de la Chiajna, scor 1-0, însă antrenorul Ionuţ Popa este nemulţumit de atmosfera creată în jurul echipei şi de situaţia financiară a formaţiei de pe Bega. 

"În prima repriză am jucat foarte bine. În a doua am condus jocul până în minutul 70. Am cedat iniţitiva, fiind fortaţi de accidentarea lui Cânu. Apoi s-a accidentat şi Bîrnoi.

Încă nu am adus toţi jucătorii la acelaşi nivel. Eu cred că în 2-3 luni un antrenor nu îşi poate pune la punct sistemul. L-am reprofilat pe Artean, s-a speriat şi el că a jucat aşa bine.  Avem jucători, dar nu avem o echipă deocamdată. Toată lumea zice «Avem echipă, rupem tot». Dar antrenorul unde dracu' o fi?

Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Sa fim meseriaşi. Toată lumea prin oraş zice că suntem minuni fotbalistice. Repet, am jucători de calitate, dar ne trebuie timp", a declarat Ionuţ Popa la Look TV.

"Marţi toată echipa va merge la ANAF, vom renunţa la antrenament. Şi noi merităm un salariu după 5 luni. Dacă nu, înseamnă că oraşul nu mai vrea echipă. Cred că, dacă avem linişte, putem face o echipă bună. Dacă nu mai apar acele sloganuri comuniste, că echipa nu e pregătită, că am pierdut vestiarul, sigur reuşim", a spus Popa în legătură cu situaţia financiară a echipei.

Citește și:
Doliu în Italia: marele Franco Baresi a murit la 66 de ani
Campionate
Doliu în Italia: marele Franco Baresi a murit la 66 de ani
Incredibil! Semnul făcut de Ștefan Târnovanu, imediat după al 3-lea gol marcat de Auda
Conference League
Incredibil! Semnul făcut de Ștefan Târnovanu, imediat după al 3-lea gol marcat de Auda
Cel mai nou stadion din România este aproape de inaugurare: detaliul care îl face unic între arenele din țară
Liga 3
Cel mai nou stadion din România este aproape de inaugurare: detaliul care îl face unic între arenele din țară
FCSB a EXPLODAT » Fotbaliștii nu îl mai vor șef în vestiar, Becali are de luat o decizie majoră
Superliga
FCSB a EXPLODAT » Fotbaliștii nu îl mai vor șef în vestiar, Becali are de luat o decizie majoră
ULTIMA ORĂ ″Gazprom România″ a fost vândut. Are și o rețea de 19 benzinării
Profit.ro
ULTIMA ORĂ ″Gazprom România″ a fost vândut. Are și o rețea de 19 benzinării
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează


Comentarii (9)
robotzel
robotzel  •  15 Iulie 2017, 21:19

sa mergeti la anaf sa faceti ce? platiti datoria pe care o are poli pentru a nu mai avea conturile blocate? mergeti mai bine la conducerea voastra sa rezolve problemele care le are echipa. sa plateasca banii la ANAF si sa va dea si voua salariile. ce treaba aveti sa mergeti voi la ANAF?

prazburg1948
prazburg1948  •  16 Iulie 2017, 08:55
Postat de hodoni pe 16 Iulie 2017, 02:48

Problema ii la catunul cu pendula... Banatul plateste datoriile multor judete , noi nu putem sa ne tinem o echipa , oltenii si alte orase au voie...pana la urma facem din nou controlul pasapoartelor la Varciorova la intratea in Banat ...nu vedem alta solutie .

Mama e din Banat, oameni mai betivi si lenesi ca in Banat n-am vazut nicaieri in tara. Vezi sa nu mori de grija altora.

1814817768742407
Tatar Alexandru Ioan  •  16 Iulie 2017, 08:15

Traiasca Republica Banat-Transilvania!Miticii si ***,*** si *** ,la...puscarie( acolo unde e cazul!) iar restul la ...munca CINSTITA,NU la pomana si banii munciti de altii!!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează
Close