FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAŞI

Ionuţ Popa: "Nu mai e nici o şansă să revin la Poli"

Articol de GSP - Publicat luni, 12 ianuarie 2009 00:00

Fostul antrenor al echipei Poli Iaşi, Ionuţ Popa, a declarat  că nu va reveni asupra deciziei de a demisiona de la gruparea din Copou şi chiar se gândeşte ca din vară să renunţe la antrenorat.

"Nu mai e nicio şansă să revin la echipă. Am demisionat, şi din câte ştiu eu conducerea caută deja un nou antrenor.  Nu am luat hotărârea asta peste noapte, m-am gândit mult, iar acum nu mai pot să dau înapoi. Am lucrat în condiţii grele, iar jucătorii m-au înţeles mult timp. Acum, nu m-aş putea în ochii lor dacă m-aş întoarce. Oricum, în condiţiile de la Iaşi, nu mai există entuziasm, nici la mine, nici la fotbalişti" a spus Popa.

"Am fost sunat de jucători şi mi-au spus că regretă plecarea mea. Acum nu o să merg la ei, dar poate altă dată. Voi merge la Debrecen, în Ungaria, în cantonamentul lor şi mă voi întâlni cu ei.   Nu îmi este uşor, mi-e greu să plec. Am rămas în inima jucătorilor, a colegilor mei, a suporterilor şi cred că şi a ziariştilor. Spun asta, chiar dacă în multe rânduri am fost dur cu toţi. Şi ei au rămas în sufletul meu" a adăugat acesta.

"Oraşul merită să aibă un club în Liga I. Eu i-am respectat pe dânşii întotdeauna şi aş fi vrut să fiu şi eu la fel de respectat. Eu sper din tot sufletul ca echipa să rămână în Liga I, dar spun de acum că va fi foarte greu. Dacă se va rezolva problema banilor, pot spune că sunt şanse" a mai spus tehnicianul.

Antrenorul formaţiei Politehnica Iaşi, Ionuţ Popa, a demisionat, luni. Ionuţ Popa şi-a anunţat pentru a doua oară în acest sezon demisia de la echipă, după ce la finalul lunii octombrie a plecat de la gruparea ieşeană pentru câteva zile.

sursa: NewsIn

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”

Comentarii (7)
 •  14 Ianuarie 2009, 10:29

Din pacate Poli Iasi e ca si retrogradata fara Popa. Au avut probabil cel mai vertical antrenor din prima liga si nu au stiut sa-l pastreze. Cu "grija" de care dau dovada edilii Iasului fata de echipa va fi inca ai greu sa reintre in prima liga, indiferent cine vine de la juniori sau din liga a doua...

 •  13 Ianuarie 2009, 15:41

E adevarat ce ai scris si tu,insa doar cu sufletul nu se poate face performanta.daca se ramane la acest lot si nu vine nimic din urma,iasul va retrograda intr un an,doi.de la centrele de juniori atunci,sa fie integrati 3,4 jucatori care sa creasca.ca buget de transferuri nu vorbeam de jucatori de prima divizie ,dar macar din ,liga a doua,jucatori de perspectiva sa fie adusi.oricum pentru un antrenor bun,e important sa i fie satisfacute pretentiile financiare.antrenorul conteaza enorm.

 •  13 Ianuarie 2009, 15:08

trist....ca al doilea oras din tara se zbate pt o suma de bani. Batygol, care buget? Poli nu are nici bani sa-si plateasca restantele catre jucatori. ce transferuri, ce alte sf-uri. cine vine antrenor, va veni doar cu inima. ca stie ca banii vin greu. Eu apreciez totusi fotbalistii ca au jucat in aceste conditii, si de multe ori chiar s-au daruit admirabil. Multumim Ionut Popa.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează