FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

EXCLUSIV Iulian Cristea șochează lumea medicală! Vești de ultimă oră despre fundașul lui FCSB: aproape să doboare recordul lui Dică

Iulian Cristea în tricoul FCSB, foto: Imago
Iulian Cristea în tricoul FCSB, foto: Imago

Articol de , , - Publicat marti, 18 octombrie 2022 16:33 / Actualizat marti, 18 octombrie 2022 17:55

La fix 4 luni de când a suportat o operație la genunchi, unde suferise o ruptură a ligamentelor încrucișate, Iulian Cristea, stoperul de la FCSB, s-a recuperat miraculos și deja a ieșit să alerge afară, pe teren natural, urmând ca în noiembrie să și poată bifa primele minute. Refacerea e una extrem de rapidă, comparativ, Ianis Hagi, cu același tip de accidentare, stă pe bară din luna ianuarie. 

Un fotbalist pe care FCSB nu-l lua în calcul până în 2023 a dat peste cap toate previziunile doctorilor și în scurt timp va fi bun de joc. E vorba despre unul dintre titularii sezonului precedent: Iulian Cristea.

El s-a accidentat extrem de grav la începutul lunii iunie, în echipamentul naționalei, la meciul cu Muntenegru, cel de debut în Liga Națiunilor. A suferit cea mai cruntă accidentare pe care o poate suporta un fotbalist: ruptură a ligamentelor încrucișate.

„Miță” Iosif a semnat cu noua echipă și va debuta joi: „Are libertate totală. Îl asigurăm de tot sprijinul”
NUMIRE
„Miță” Iosif a semnat cu noua echipă și va debuta joi: „Are libertate totală. Îl asigurăm de tot sprijinul”

A fost operat pe 11 iunie, în Italia, la celebrul chirurg Pier Paolo Mariani, după care a început recuperarea. Era de așteptat să nu mai poată evolua deloc în 2022, iar cei de la FCSB sperau ca el să poată bifa pregătirea de iarnă, pentru a fi apt când se va relua Liga 1, la finalul lui ianuarie anul viitor.

Iulian Cristea va reveni pentru FCSB în final de 2022

Modul însă în care Cristea s-a refăcut i-a uimit și pe cei din staff-ul medical. Ultimele teste pe care le-a făcut au arătat excelent, astfel că a primit undă verde pentru a ieși deja pe teren cu iarbă naturală, care e, de fapt, ultima etapă înainte de a intra la antrenamentele cu echipa și de a juca. Acest lucru se petrece la fix 4 luni din momentul în care s-a produs intervenția chirurgicală. De regulă, la acest gen de problemă medicală, jucătorii stau pe bară cel puțin 6-7 luni.

Iulian Cristea șochează lumea medicală! Vești de ultimă oră despre fundașul lui FCSB: aproape să doboare recordul lui Dică
Iulian Cristea în tricoul FCSB, foto: Imago

Stoperul roș-albaștrilor va avea la dispoziție aproape o lună de ședințe de alergări pe gazon, după care oricum campionatul se va întrerupe, pe durata fazei grupelor Campionatului Mondial. În acel interval de timp el va intra sub comanda lui Nicolae Dică, iar de la finalul lui noiembrie va fi bun de joc. La 5 luni și ceva de când a suferit accidentarea.

Cel mai bun exemplu că Iulian Cristea e o excepție de la regulă e modul extrem de anevoios în care Ianis Hagi a trecut peste ruptura ligamentelor încrucișate, suferită în luna ianuarie. De atunci au trecut aproape 9 luni, iar fiul lui Gică Hagi n-a intrat nici măcar în programul de antrenamente ușoare. Aproape sigur, Ianis nu va juca deloc în 2022, ceea ce înseamnă că perioada lui de pauză va atinge aproape un an! 

35 de meciuria jucat Iulian Cristea în sezonul trecut, în 32 dintre ele fiind titular

1,5 milioane de euroe cota la care e evaluat Cristea pe site-ul transfermarkt, cât valorează la un loc cei doi stoperi titulari din acest moment: Dawa (800.000) și Tamm (750.000)

3 selecționeriai României l-au convocat și l-au și folosit pe Cristea în echipa națională: Cosmin Contra, Mirel Rădoi și Edi Iordănescu

193 de meciuriare Iulian Cristea în Liga 1, al doilea în topul jucătorilor actuali de la FCSB, după V. Crețu (260)

Recordul îl deține Nicolae Dică

Fotbalistul român care a revenit cel mai repede după o ruptură a ligamentelor încrucișate e chiar actualul antrenor al FCSB-ului. Nicolae Dică s-a accidentat în finalul lui ianuarie 2007, într-un amical pe care roș-albaștrii îl susțineau în cadrul stagiului de pregătire din Italia, de la Coverciano. 

A fost operat după numai câteva zile chiar în Italia, iar pe 9 mai a revenit într-un meci oficial, bifând 9 minute în jocul cu Ceahlăul. În următorul sezon, 2007-2008, a fost om de bază atât la echipa de club, cu care a jucat în grupele Champions League, cât și la echipa națională, la care a evoluat de 12 ori și a marcat 6 goluri. 

Mai mult, în vara lui 2008 a fost la turneul final al Campionatului European din Austria și Elveția, iar Pițurcă l-a folosit în toate cele 3 jocuri: 0-0 cu Franța, 1-1 cu Italia și 0-2 cu Olanda. În momentul în care a suferit accidentarea la genunchi, Dică avea 26 de ani. Iulian Cristea încă nu împlinise 28 când s-a rupt în meciul Muntenegru - România.  

Ceilalți accidentați grav revin în 2023

În afara lui Iulian Cristea, FCSB mai are doi jucători care mai au nevoie de o perioadă lungă de refacere pentru a fi din nou luați în calcul la meciuri. 

Fundașul stânga Panțâru, care stă pe bară de mai bine de un an și jumătate. I-au fost greșite operațiile pe care le-a suportat în Italia, după care a ales să se opereze în România, la Ionuț Codorean. Acum, lucrurile decurg bine, însă nu va putea să joace mai devreme de febraurie 2023. La fel stau lucrurile și în cazul lui Ovidiu Popescu. 

 El a avut exact ce a avut și Cristea, ruptură a ligamentelor încrucișate, doar că la el gravitatea a fost amplificată de faptul că i s-a rupt grefa pe care o avea în genunchi de la precedenta accidentare. Cel mai optimist scenariu e ca Popescu să joace la startul play-off-ului, adică la jumătatea lui martie.

Citește și alte știri despre FCSB: 

Fotbalistul pe care Gigi Becali a plătit 500.000 de euro s-a retras la 29 de ani! Dat afară după conflictul violent cu Florin Tănase

Basarab Panduru crede că a depistat de ce a vrut Dică să demisioneze: „În minutul 55 cu UTA are loc acest moment controversat”

Interviu ȘOCANT cu fostul internațional român care deține o școală de fotbal: „80% dintre români susțin Rusia. Știm cu toții ce este Ucraina - rahat!” » GSP l-a contactat azi: „Îmi mențin afirmațiile!”

Retragere-șoc în tenis! Nici măcar nu și-a anunțat fanii, dar a cerut să fie scoasă din programul de testare antidoping


Comentarii (12)
guimaraes1.0
guimaraes1.0  •  18 Octombrie 2022, 22:24
Postat de popescu.dzn pe 18 Octombrie 2022, 19:14

Stafful lui Ianis chiar nu știe ce face, 10 luni si sportivul nu poate sa alerge? După ligamente încrucișate sportivul începe alergarea ușoară la 4,5 luni si revine pe gazon in 6, 7 luni. Asta este media, Cristea este acolo, nimic spectaculos

*** ca asta e termenul medical?ba prostule tu crezi ca cei care se ocupa de refacerea lui hagi jr sunt niste neica-nimeni iar cei care se ocupa de sanatatea zecesebistilor sunt cei mai buni?da aia de la zecesebesunt cei mai buni in luat manita e adevarat ca nu oricine ia 2 manite in 7 zile de la aceeasi echipa si acasa si in deplasare caz de cartea recordurilorfosila.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

chiorul
chiorul  •  18 Octombrie 2022, 21:17

Revine în teren la sfârșit de noiembrie și se rupe iar la început de decembrie... Am mai văzut filmul ăsta! Să facă ***' recuperarea cum scrie cartea, să nu ardă etapele, că poate însemna sfârșitul lui ca și fotbalist! Dacă-i adevărat ce ați scris (când e vorba de zcsb, vă cred in stare de orice!), este inconștientă și din partea fotbalistului și din partea stafului medical... Da' deh, la anii lui, poți să-l faci și pastramă, nu-i mare pagubă!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

steaualiga1
steaualiga1  •  18 Octombrie 2022, 20:41
Postat de 1945sv0509 pe 18 Octombrie 2022, 19:36

S-a accidentat Pantaru si va reveni Popescu. Bravos trio de comici.

Mai vorbin noi.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează