FOTBAL  »  Superliga  »  FC BOTOȘANI

Jucătorii de la Botoșani nu și-au primit salariile din februarie, iar băncile refuză să împrumute clubul: "Suntem vai de noi!"

Articol de - Publicat marti, 23 mai 2017 00:00

La ultima Adunare Generală a LPF, FC Botoșani, locul 4 în play-out-ul Ligii 1, a fost singurul club din cele 14 care a ridicat mâna și-a fost de acord că cedeze 5% din drepturile TV către FRF.

"Noi suntem de acord cu solidaritatea! Cum am putea să ne opunem?" a fost declarația președintelui Cornel Şfaiţer în fața membrilor LPF.

"N-am văzut cum arată una de-un leu"

Cu toate acestea, Botoșaniul se confruntă cu greutăți financiare serioase, lucru dezvăluit de jucătorii echipei. "După ce-am fost nevoiți să mergem ca niște navetiști cu CFR-ul și-am făcut două zile până la Severin, cei care conduc această echipă poate își aduc aminte și de fraierii ăștia de fotbaliști, adică de noi, care n-au mai primit un cent din luna februarie! De aproape patru luni n-am văzut cum arată una de-un leu de la șefii acestei echipe! Conducerea vorbește de solidaritate și noi suntem vai de mama noastră, ultimele găini din galantar! E strigător la cer dacă au ajuns să își bată joc de noi în asemenea hal! Avem și un mesaj pentru șefi: «Alo, conducerea! Burleanu, omul pe care l-ați susținut din prima zi, e mult mai important decât noi. E absolut rușinos!»", spun cei din echipă.

"Toate băncile m-au refuzat"

Principalul finanțator al echipei, Valeriu Iftime, confirmă problemele financiare: "Domnule, recunosc că am mari probleme cu cash-ul! Se mai întâmplă și astfel de lucruri într-o afacere, chiar nu avem ce să facem. Am făcut tot posibilul pentru remedierea acestei probleme, dar nu am reușit. Am încercat și varianta unui împrumut, dar toată lumea ne-a refuzat. Banca mi-a spus că îmi va da acest credit doar în momentul în care FC Botoșani va fi sigură de locul în prima ligă. S-au speriat toți după o declarație pe care am făcut-o, că mă retrag total dacă echipa asta retrogradează. Păi, ce să fac în Liga 2?! De-acolo nu vine niciun ban!", dezvăluie finanțatorul.

23.000.000 €însumează averea lui Iftime, conform Top 300 Capital. Domeniile afacerilor lui: lucrări edilitare, echipamente de contorizare, comercializarea energiei electrice, software și fotbal

"Încerc să construiesc bugetul în funcţie de venituri, să nu mai consumăm mai mult decât încasăm. Calculăm în funcţie de veniturile certe: drepturi TV, bilete, sponsori plus ce mai vine de la Consiliul Local și de la cel Judeţean pe mici proiecte de finanţare"
Valeriu Iftime, finanțator FC Botoșani, în noiembrie 2016

Citește și:
Mutare total neașteptată: Dennis Man a spus „DA” pentru transfer în Serie A în ultimele ore de mercato!
Campionate
Mutare total neașteptată: Dennis Man a spus „DA” pentru transfer în Serie A în ultimele ore de mercato!
Karlo Muhar a primit ofertă din Superliga, după ultima plecare de la club
Superliga
Karlo Muhar a primit ofertă din Superliga, după ultima plecare de la club
Lionel Messi s-a retras din naționala Argentinei: „Am scris aceste cuvinte pe 21 iulie”
Campionate
Lionel Messi s-a retras din naționala Argentinei: „Am scris aceste cuvinte pe 21 iulie”
Șeful lui Gaziantep l-a descris pe Rădoi în câteva cuvinte, după ce l-a dat afară de la Gaziantep: „Nu exagerez”
Campionate
Șeful lui Gaziantep l-a descris pe Rădoi în câteva cuvinte, după ce l-a dat afară de la Gaziantep: „Nu exagerez”
FOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Profit.ro
FOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”

Pădurea „Gheorghe Hagi”: cum arată „stadionul” din Constanța la 3 ani după demolare și zeci de promisiuni pentru startul lucrărilor + Detaliile care frânează construcția și noul termen


Comentarii (4)
brandremist
brandremist  •  23 Mai 2017, 13:49
Postat de Alexandru Chis pe 23 Mai 2017, 10:14

Desi sunt in criza profunda de lichidiitati - jucatori neplatiti de patru luni - cei de la FC Botosani tin "coada sus", simtind ca pot sa mai ciupesca ceva bani - vreo 100-200.000 euro - in plus, pentru Morutan. Cred ca daca inca o data acest Stfaiter va forta nota, Becali va spune "halt" si FC Botosani va ramane cu ochii in soare, tanjind pentru cei 500-600.000 euro oferiti de catre FCSB pentru jucatorul care inca nu a marcat niciun gol in Liga 1.

E strigător la cer!! Vai, dar cum își permit "derbedeii" ăștia aroganțe cu becali?? Rușine să le fie dacă n-au aflat până acum că becali salvează fotbalul românesc! Acum că uită el să le dea brașovenilor 200 k, că îl ține și pe Man pe banca de rezerve să nu cumva să le plătească arădenilor alte 200k...eh. Astea nu se pun la socoteală. :)))

vladutz13
vladutz13  •  23 Mai 2017, 11:41

Fascinant, mai ales pentru ca anul trecut erau una din putinele echipe fara probleme in martie, fara datorii, fara nimic..... cat de inconstant e fotbalul romanesc.

1814817768742407
Tatar Alexandru Ioan  •  23 Mai 2017, 11:13

Si,banuiesc,echipa asta are primita licenta pentru anulviitor!???Ce spui*** de...duru???

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează