Articol de Justin Gafiuc, Alexandru Barbu, Tudor Belivacă - Publicat luni, 02 martie 2026, 18:30 / Actualizat luni, 02 martie 2026 20:39
Leo Grozavu (58 de ani) a fost demis de la FC Botoșani, după ce moldovenii au ratat accederea în play-off.
Antrenorul a semnat deja rezilierea contractului, conform surselor GSP.ro.
Din informațiile obținute de Gazeta Sporturilor, primul nume pe lista de înlocuitori a lui Valeriu Iftime este Marius Croitoru (45 de ani), o mai veche cunoștință a botoșănenilor. Până să numească un nou antrenor, „secundul” Nicolae Roșca va sta pe bancă la duelul cu Petrolul din ultima etapă a sezonului regulat.
Leo Grozavu a plecat de la FC Botoșani: Marius Croitoru este principalul favorit pentru a prelua postul
Ratarea play-off-ului i-a adus sfârșitul lui Leo Grozavu la FC Botoșani. După ce mult timp Mailat&Co. au fost în primele trei echipe din campionat, ba chiar și lideri în clasament, în cele din urmă botoșănenii au picat în play-out. Din cauza unei forme teribile la reluarea Superligii: 8 jocuri în 2026 - un egal cu Oțelul, o victorie cu Metaloglobus și 6 înfrângeri!
Leo Grozavu încheie astfel al patrulea mandat la FC Botoșani. Prima dată a pregătit echipa în perioada iulie 2007 - noiembrie 2008. A revenit în ianuarie 2014 și a condus formația până în septembrie 2015. Al treilea „descălecat” a fost în perioada aprilie 2016 - iunie 2017. Leo Grozavu s-a întors la Botoșani în ianuarie 2025, iar contractul lui expira în vara lui 2027. La ultimul flash-interviu, cel de după înfrângerea cu Hermannstadt, scor 1-3, tehnicianul a transmis că nu se gândește să producă un șoc la echipă și să plece.
Marius Croitoru, cel care activează acum ca scouter la FC Bacău, a mai pregătit formația lui Valeriu Iftime în două rânduri: iunie 2019 - iunie 2022 și iunie 2023 - august 2023. Marius Croitoru a mai antrenat FCU Craiova (în două mandate) și FC Argeș.

Petru Parfenov, membru în Consiliul Director al clubului și co-acționar la compania ELSACO, principalul acționar al Botoșaniului, dezvăluia în urma cu câteva zile într-un dialog cu GSP.ro că se gândește la retragerea finanțării și schimbarea antrenorului.
Echipa e aceeași, nu poți schimba prea mult. Nu știu dacă e o soluție înlocuirea antrenorului, dar e deschisă orice variantă în acest moment. E posibil să ne oprim cu finanțarea, să aducem alt antrenor, să jucăm cu tineri, fiindcă am văzut ce bine au intrat Ilaș sau Bota. Poate cei cu experiență au ajuns la o saturație
- Petru Parfenov, pentru GSP
Acum FC Botoșani va încerca să salveze sezonul cu o clasare la vârful play-out-ului. În acest moment, moldovenii sunt pe locul 8 în Superliga, cu 42 de puncte acumulate, cu o etapă înainte de finalul sezonului regular.
Clasamentul la zi în Superliga