FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII

EXCLUSIV Varianta lui Marin Condescu, susținută: „Da, Oprea a dat ordin de la București să-l pună pe Edi Iordănescu antrenor”

Edward Iordănescu
Edward Iordănescu

Articol de - Publicat miercuri, 02 februarie 2022 07:44 / Actualizat miercuri, 02 februarie 2022 09:39

Mihai Prunariu a demisionat din funcția de președinte al CA la Pandurii Tg. Jiu după ce membrii AGA l-au anunțat, la finalul întâlnirii cu Gabi Oprea, că trebuie să-l pună antrenor pe Edi Iordănescu. 

  • CONTEXT: Într-o scrisoare adresată lui Gabriel Oprea, fost om politic extrem de influent, Marin Condescu a afirmat: „În toamna anului 2014, având funcția oficială de ministru de interne, ați «ordonat» instalarea ca antrenor principal a domnului Iordănescu Edward Marius care să îl înlocuiască pe Petre Grigoraș, fiindcă echipa de fotbal nu mai avea rezultate ca pe timpul lui Condescu. Începând cu ianuarie 2015 și pentru prima dată în Liga 1, apare ca antrenor la Pandurii domnul Iordănescu Edward Marius, doleanța dumneavoastră fiind îndeplintă”. 
  • Edi Iordănescu a răspuns ferm: „Dl. Condescu a aruncat în spaţiul public o serie de acuze la adresa mea, nereale şi, ar spune unii, lipsite de firul logic al evenimentelor. Resping cu fermitate acuzele şi insinuările şi, din acest moment nu voi mai discuta pe subiectul «intervenţia politică» indiferent în cel fel şi cine îl provoacă”. 

După îndepărtarea lui Marin Condescu din conducerea grupării din Tg. Jiu, președinte al Consiliului de Administrație a fost numit Mihai Prunariu. A ocupat funcția în martie-decembrie 2014, perioadă în care l-a adus la echipă pe antrenorul Petre Grigoraș. Urmărind „războiul” dintre Condescu, Edward Iordănescu și Narcis Răducan, Prunariu s-a hotărât să intervină.

Caz incredibil! » Făcut din pix acționar la Pandurii, Săpunaru vrea să-l dea în judecată pe Marin Condescu pentru fals și uz de fals
PANDURII
Caz incredibil! » Făcut din pix acționar la Pandurii, Săpunaru vrea să-l dea în judecată pe Marin Condescu pentru fals și uz de fals

Mihai Prunariu confirmă varianta lui Marin Condescu: „Nu am acceptat ordinele”

El confirmă acuzele lui Condescu din scrisoarea deschisă către Gabriel Oprea. Prunariu își amintește că „prin noiembrie 2014, cei trei reprezentanți din AGA, primarul Florin Cârciumaru, directorul general de la Compexul Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, și președintele Consiliului Local, Ion Călinoiu, s-au întors de la București, de la o întâlnire cu Gabriel Oprea. Și mi-au spus că acolo s-a decis să îl punem pe Edi Iordănescu antrenor

Aveam un antrenor foarte bun, pe Grigoraș, echipa mergea. Edi nu antrenase pe nimeni. Cum aveam o înțelegere cu cei din AGA, că nu pot lua decizii peste mine, i-am anunțat că nu sunt de acord. Așa că am demisionat. Mai ales că deja aflasem că se pregătea venirea lui Narcis Răducan, ca președinte, din vara lui 2015

Când am plecat eu, toate plățile erau la zi. Am lăsat și 2,5 milioane de euro în conturile clubului. Da, în 2015, CEO, care era pe minus, n-a mai putut finanța clubul. Dar tot nu înțeleg cum s-a ajuns la insolvență, după numai un an și jumătate”. 

„Pârvulescu știa că va sta numai până în vară”

În locul lui Prunariu, președinte la Pandurii a venit Eugen Pârvulescu. Pentru numai câteva luni, pentru că în aprilie a fost acuzat că a blătuit meciul pierdut acasă cu U Cluj și, chiar dacă în urma unor anchete nu a fost găsit vinovat, a fost demis. 

„Au încercat să-i aducă pe Aurel Țicleanu, pe Gheorghiță Geolgău, dar nu au reușit și au apelat la Pârvulescu, pe care tot ei îl dăduseră afară în 2014. Nu mai aveau soluții. Însă el știa că va sta numai până în vară. Nici nu știu de ce l-au mai acuzat atunci. Probabil doar ca să aibă un motiv să scape de el”.

Nu aș fi intervenit, dar m-a deranjat că doi oameni care au mâncat o pâine bună la Pandurii, Iordănescu și Răducan, cer acum falimentul clubului. De la Edi nu mă așteptam. De la Narcis, da, că pe unde a fost a lăsat prăpăd în urma lui. Uitați-vă ce venituri au avut!

- Mihai Prunariu, ex-președinte CA Pandurii

VIDEO » Marin Condescu, la GSP Live: „Edi Iordănescu a fugit de la echipă cu o lună înainte de terminarea contractului”

Mai multe știri despre acest subiect: 

Gigi Becali îi ia apărarea lui Edi Iordănescu în scandalul momentului, dar îi reproșează un lucru: „Lasă lauda!”

Marin Condescu îl acuză pe Narcis Răducan că „și-a luat în contul personal 50.000 euro”: „A fost ultimul «tun». Prevederile din contractul său te îngrozesc!”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (14)
111855873007282
Un Timisorean  •  03 Februarie 2022, 05:37

Ok, e clar ca a fost impins si sustinut politic , dar totusi rezultatele le-a obtinut doar el. Daca n-avea valoare, nu lua titlul cu CFR. Eh, sa-l vedem la "nationala" daca mai e sustinut politic !!!

dobrin
dobrin  •  02 Februarie 2022, 19:06
Postat de Francisco Dascal pe 02 Februarie 2022, 18:57

Sigur,Bölöni trebuia si toate implanturile de la nationala mare trebuia implementat si la juniori .Exemplu:Spania la toate nationalele foloseste sistemul de joc de la nationala mare.Se vad rezultatele.La noi totul aiurea si a fost instalat Edy Politico care nu a descoperit nici un jucator macar la nivel de Liga 1 si peste tot a preluat echipe formate de predecesorii sai.Bölöni cu stafful pe care a vrut in maxim 2ani ne scotea din mlastina in care ne scufundam .

Problemele noastre sunt mult mai grave ca sa fie rezolvate de un singur om, fie el si Boloni.

108808261708421
Francisco Dascal  •  02 Februarie 2022, 18:57
Postat de misterverde pe 02 Februarie 2022, 17:47

Acum sincer .. Boloni și Lucescu sunt cei mai mari antrenori in prezent din România... Sa nu semnezi cu Boloni și să semnezi cu Edward ;))) cmooon ce șanse avem ... FRF este fericita că la iarna poate sa l de-a afara... Asta o sa se întâmple

Sigur,Bölöni trebuia si toate implanturile de la nationala mare trebuia implementat si la juniori .Exemplu:Spania la toate nationalele foloseste sistemul de joc de la nationala mare.Se vad rezultatele.La noi totul aiurea si a fost instalat Edy Politico care nu a descoperit nici un jucator macar la nivel de Liga 1 si peste tot a preluat echipe formate de predecesorii sai.Bölöni cu stafful pe care a vrut in maxim 2ani ne scotea din mlastina in care ne scufundam .

Vezi toate comentariile (14)
Comentează