MÎNDRIE ŞI DURERE > Scrisoarea tulburătoare a unui fan oltean

Unul dintre cititorii Gazetei Sporturilor a trimis pe e-mail un mesaj emoţionant referitor la situaţia prin care trece Universitatea Craiova, echipa sa de suflet.

Îl reproducem mai jos:

"Ne-am născut pe la mijlocul anilor '70, atunci cînd, într-o zi de vară tîrzie, Teo Ţarălungă nu reuşea să îl învingă pe portarul UTEI, la Arad. Ne-am născut odată cu stîngul fantastic al lui Oblemenco, odată cu lacrimile unor minunaţi pletoşi într-un vestiar din Ploieşti, în vara anului 1974. Reuşiseră să împlinească visul Olteniei, brutal refuzat de un trişor alb-roşu cu un an înainte.

Pasiunea noastră a prins viaţă în noaptea aceea de carnaval, mii de inimi ale oltenilor pulsînd în ritm de samba pe străzile bătrînului oraş pînă în zori. Iubirea noastră este unică, este fantastică. Este ruptă parcă din basme, asemenea revenirii lui Oblemenco după acel ulcer nenorocit.

Au avut grijă să întreţină flacara Minunea Blonda Ilie Balaci, Negoro, Chiose, Silvică, Ştefănescu, Pele Donose, Crişan, Cîrţu,Vulpea Beldeanu, Irimescu....

Azi, întîlnindu-l pe Beldeanu prin centrul Craiovei, mereu în treningul Ştiintei, nu ne putem gîndi decît că nu am visat. Auzindu-l pe Ilie Balaci la televizor, comentînd la fel de frumos precum dribla, realizăm că aceşti semizei au fost reali, că Ştiinţa anilor '80 nu a fost un ciudat vis colectiv al Olteniei. Văzîndu-l pe magicianul Cîrţu cum crapă plexiglas-uri prin Europa, zîmbim. Noi nu-l putem blama, e Sorinaccio al nostru, iar un anume gol cu Betis compensează mii de metri pătrati de plexiglas.

Aici, unde statuia lui Oblemenco veghează mii de olteni care se îndreaptă spre stadionul care îi poartă numele, aici, unde fiecare prunc are ca moştenire genetică iubirea faţă de culorile alb-albastre, niciodată nu se va stinge făclia aprinsă de campioana unei mari iubiri în 1973. Indiferent de divizia în care va juca, echipa va rămîne sfîntă pentru noi.

Noi, cei care ne împărţim anul în tur şi retur, noi, cei a căror viaţă este mai fericită sau mai tristă în funcţie de locul din clasament, noi, cei care am plîns de bucurie în '74, '80, '81, '91 şi de tristeţe în 2005, vom fi mereu aceiaşi. Copiilor noştri le vom picura în suflet fanatismul şi vor iubi la rîndul lor Craiova, indiferent de spaţiul rezervat la tv echipelor bucureştene.

Dacă bugetul unei echipe ar fi direct proporţional cu pasiunea fanilor, Mititelu ar juca table cu Abramovici.
Nu puteţi lăsa Ştiinţa să moară! Nu puteţi lua oltenilor tot ce au ei mai scump! Craiova este la un pas de tragedie, scriu ziarele... O confirma şi ai noştri. Alte sărbători trăite cu inima strînsă la sud.

Scrie aceste rînduri unul dintre sutele de mii care au încremenit în faţa televizorului mult timp după ce Piţurcă a terminat conferinţa. Universitatea nu înseamna Adrian Mititelu! Nici măcar cu Fondul Proprietatea nu are nici o legatură, cu moştenirea Negoeştilor cu atît mai puţin.

Craiova este lacrima lui Cristi Minculescu pe patul unui spital nemţesc într-un aprilie 2008, este poezia bardului de la Bîrca, este oftatul Olteniei la bara lui Crişan, cu Benfica! Universitatea este senzaţia aia incredibilă pe care o ai cînd 30.000 cîntăm "O iubire alb-albastră" pe vechiul Central.

Lucrurile astea nu pot fi retrogradate, nu se pot pune taxe sau impozite pe ele, nu au nevoie de licenţă. Nici măcar comisia aceea de la UEFA care vine în martie cu o falcă în cer şi cu una în pămînt nu poate să ne fure inima.

Pentru că aici, pe dreptunghiul acesta verde unde a călcat gheata lui Oblemenco, pe bucăţica asta de cer acoperită parcă ieri de un nor de pălarii la un gol care parcă nu mai venea al lui Negrila în poarta nemţească, aici este inima Olteniei.

Dacă de bani este nevoie pentru Ştiinţa noastră, să-i scoatem din piatră seaca! Să vindem fîntîna lui Solomon din Piaţa Prefecturii, să oprim numai muzica lui Tudor Gheorghe pe care o reproduce.

Pentru că, dragi pătimaşi olteni, în sezonul de suferinţă 2005-2006, statuia idolului nostru era parcă mai tristă ..."

Florin Jianu