FOTBAL  »  Superliga  »  UNIVERSITATEA CRAIOVA

Mititelu: "M-a trădat sufletul cînd l-am ales pe Victor Piţurcă. Încep să cred că vrea să-mi ia clubul"

Adrian Mititelu, Victor Piturca
Adrian Mititelu, Victor Piturca

Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 decembrie 2010 00:00

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, se simte trădat de antrenorul Victor Piţurcă şi spune că-l priveşte acum cu alţi ochi decît atunci cînd l-a adus în Bănie.

 

"În 2011, îi rog pe fani să aibă încredere în mine, întotdeauna a primat interesul Universităţii Craiova. Niciodată nu m-am gîndit să sacrific interesul Craiovei, pentru toanele mele, am făcut şi greşeli, dar neintenţionate. Nu mai contează cîţi bani am investit sau cît urmează să investesc pentru a ieşi din această situaţie foarte grea.

Pot spune că m-a trădat sufletul. Am privit relaţia cu Piţurcă prin prisma simpatiei pe care i-am purtat-o de cînd eram copil. Îl văd altfel pe Piţurcă acum, după 4 luni de colaborare, decît îl vedeam înainte de a-l aduce la Craiova.

Nu-mi amintesc ca un angajat care are 5.000 de euro pe lună să-şi jignească patronul. Cristescu a făcut-o.

Despre Dragomir ce să mai spun, aşa e cînd vorbeşti despre ce se întîmplă în casa altora, de multe ori spui tîmpenii. Dragomir a vorbit fără să cunoască situaţia. Fără noimă, cum face de multe ori.

Parcă nu eu m-am făcut preş în faţa lui Piţurcă, am venit cu declaraţii optimiste chiar şi după înfrîngeri. Au început de vreo două zile campanii de denigrare la adresa mea, presa care e bună prietenă cu Victor Piţurcă. S-au coalizat prea mulţi, încep să cred că Piţurcă şi apropiaţii lui încearcă să-mi ia echipa. Cum să-mi ia echipa?

Prerogativele mele sînt puţin cam mici în acest moment, aşa e cînd... numai în România e posibil să vină antrenorul şi să numească preşedintele. Eu sînt acum capul răutăţilor, cînd e perioada grea şi sînt probleme cu banii.

Nimeni din zona Olteniei nu poate cumpăra Universitatea Craiova. Pentru mine, clubul acesta nu are preţ. Nu e de vînzare.

Nu am de ce să fiu nemulţumit de Victor Piţurcă, dar Silvian Cristescu e la un lung şir de gesturi urîte pe care le-a făcut în ultimele luni. Să nu credeţi că acum e prima dată, cînd îl jigneşte pe Silviu Lung. Mă aşteptam ca Piţurcă să intre în direct să-i spună lui Cristescu că nu a făcut bine că s-a luat de mine. Eu nu le dau voie apropiaţilor mei să vorbească rău de Piţurcă. Mi s-au aprins şi mie nişte lămpi, cum se spune pe româneşte.

Eu n-am ajuns la ideea că vreau să mă despart de Piţurcă, cred că putem găsi soluţia să mergem înainte împreună. Dar sînt şi eu om, am suflet, am şi eu ambiţii. Am dreptul să fiu respectat cel puţin la fel de mult cît îl respect eu", a spus Mititelu la televiziunea sportro.

Citește și:
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
Campionate
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Superliga
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Campionate
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (49)
dhany07
dhany07  •  29 Decembrie 2010, 23:56

Cred ca spre biele Craiovei ai fi bine ca cei doi sa ajunga la un consens...

rpancone
rpancone  •  29 Decembrie 2010, 23:24

prazari in b oile in b caini in b forta rapid

rngade
rngade  •  29 Decembrie 2010, 23:07

Mititelule, capu' sus, batrane!...Demite-i pe serpii astia care ti s-au cuibarit la san (piturca si cristescu) si mergi inainte. Nu conteaza ca vom ajunge in B, contiuna sa-ti promovezi tinerii si cauta un adevarat antrenor care sa-i invete tainele fotbalului. Repet, am spus-o intotdeauna: acest nemernic de piturca a venit cu planuri ascunse si Mititelu a crezut in naivitatea lui intr-o cacealma.

Vezi toate comentariile (49)
Comentează