FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Moraes a semnat cu Steaua, dar FIFA decide transferul!

Articol de , - Publicat duminica, 03 aprilie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 02 aprilie 2011 23:44

Atacantul va juca din sezonul următor în roşu şi albastru numai dacă federaţia internaţională îl va declara liber de contract

Junior Moraes a semnat cu Steaua, la o lună şi jumătate după ce iscălise o înţelegere şi cu Metalurg Doneţk! Sud-americanul a fost ieri după-amiază la palatul lui Gigi Becali, însoţit de Victor, vărul patronului roş-albaştrilor şi agent al fotbalistului. El şi-a dat acordul scris să evolueze pentru trupa din Ghencea în campionatul următor şi toate părţile implicate aşteaptă acum ca FIFA să anunţe un verdict în litigiul în care sînt implicate Bistriţa şi Metalurg.


Românii cîştigă, ucrainenii pierd
Steaua speră să-l ia pe Junior gratis. Cum? Gloria s-a adresat federaţiei internaţionale, căreia i-a solicitat să-i oblige pe ucraineni să achite suma de transfer asupra căreia au convenit la mijlocul lunii februarie, adică 1.250.000 de euro. Metalurg n-a plătit pînă acum nici un cent.

"Există două decizii posibile: Moraes revine la Bistriţa sau FIFA îi forţează pe ucraineni să ne dea toţi banii pe care ni-i datorează!", a explicat aseară Jean Pădureanu. Roş-albaştrii cred că brazilianul va deveni liber după ce comisiile din fotbal îi vor obliga pe cei de la Doneţk să achite datoria. Adică Steaua primeşte jucătorul şi Gloria ia banii de la Metalurg. Junior ar urma să se prezinte în Ghencea o dată ce procesul va fi soluţionat definitiv.

Ar strînge 7 luni de stat pe bară!
Gigi Becali a anunţat, la GSPTV, că a achiziţionat un fotbalist, "cel mai bun atacant din România", fără să menţioneze vreun nume. "Jucătorul se va prezenta la noi la vară şi va juca din sezonul următor", a mai specificat şeful Stelei. Moraes nu a mai evoluat într-un meci oficial din 2010, cînd era la Bistriţa. Au urmat transferul în Ucraina şi litigiul, cauzat de faptul că noul lui club nu vrea să plătească.

18 goluri a înscris Moraes (23 de ani) în 34 de prezenţe în Liga 1

Ce probleme medicale are?
Pădureanu a făcut o dezvăluire incredibilă după ce a semnat actele de transfer cu Metalurg: "Moraes e un jucător «putred»! E atît de fragil în momentul ăsta, că mă aşteptam de la zi la zi să fie lovit şi să se lase de fotbal definitiv!". Cum declaraţia lui a venit la scurt timp după perfectarea afacerii, ucrainenii n-au mai dat banii. Giovanni Becali l-a învinovăţit pe Pădureanu pentru anunţul pe care l-a făcut: "Oamenii au aflat imediat ce a zis el şi au devenit foarte circumspecţi în privinţa lui Junior, se tem să nu aibă ceva grav!".

Moraes sr: "Mergem la Steaua!"
Moraes a fost sfătuit şi de tatăl lui să aleagă Ghencea. "În proporţie de 90 la sută, totul e rezolvat. Fiul meu e la Bucureşti cu Giovanni şi a ajuns la un acord cu Steaua", a explicat părintele atacantului. Junior zisese că-şi doreşte să joace pentru roş-albaştri şi înainte ca Pădureanu să-l vîndă în Ucraina.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (34)
kosmyn93
kosmyn93  •  03 Aprilie 2011, 15:49

Nu bai fratilor,na-ti înteles nimic,Moraes asta,va fi declarat liber pentru ca nu si-a primit salariu,si nici nu o sa si-l primeasca,are grija geovani de asta,asa cum a avut grija si de gaman si barboianu,si ei au fost declarati liberi tot pt asta !

leroiv72
leroiv72  •  03 Aprilie 2011, 15:02

doar mie mi se pare un pic fantezist scenariul asta? adica uefa ii obliga pe ucrainieni sa achite suma de transfer gloriei iar moraes va fi declarat liber? wow... pai cum vine asta? aia sa dea banii degeaba? =))=))=))

montgomerry
montgomerry  •  03 Aprilie 2011, 14:47

Am ajuns la concluzia ca voi fara ,,stirile''lui Becali,inchideti redactiile si plecati in somaj.

Vezi toate comentariile (34)
Comentează