FOTBAL  »  Superliga  »  DACIA - CFR CLUJ

„Noi ne-am jucat deja soarta în meciurile cu Farul şi Poli Iaşi”

Articol de GSP - Publicat vineri, 25 aprilie 2008 00:00

Preşedintele clubului Dacia Mioveni, Ion Tuţală spune că acum, înaintea meciului cu CFR Cluj, şansele de salvare de la retrogradare sunt foarte mici. „Noi ne-am jucat deja soarta în meciurile cu Farul şi Poli Iaşi. Acum soarta noastră este în mare parte pecetluită. Din păcate s-a ajuns în această situaşie grea, pentru că a lipsit liniştea din sânul echipei, şi în plus, unii jucători aduşi în această iarnă sunt mai slabi decât cei pe care i-am dat afară. Mulţi dintre cei veniţi în iarnă nu au valoare de prima Ligă.

Şi Douda este sceptic
Dacă o parte din jucătorii Daciei şi conducerea clubului, mai cred că echipa se poate salva în ultimile trei etape, fundaşul Mariko Daouda este sceptic în această privinţă: „Dacă învingeam miercuri la Iaşi, acum aveam alt moral şi poate puteam să batem pe CFR. În tot campionatul am avut mult ghinion; la mai multe meciuri am jucat bine, dar n-am băgat mingea în poartă. În plus am avut şi arbitraje uşor potrivnice cum a fos cel de la Iaşi. Ceva şanse teoretice ar mai fi, dar depindem de rezultatele altor echipe”.

Citește și:
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Tenis
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Talentul uitat al României a numit cei mai buni 6 executanți de lovituri libere din istoria fotbalului românesc: „El pe primul loc” » Cum l-a ratat Dinamo
Superliga
Talentul uitat al României a numit cei mai buni 6 executanți de lovituri libere din istoria fotbalului românesc: „El pe primul loc” » Cum l-a ratat Dinamo
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Media
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Decizie la Bruxelles privind compensațiile plătite pasagerilor la întârzierea zborurilor. Taxele pentru bagajele de mână, în prețul de bază al biletului
Profit.ro
Decizie la Bruxelles privind compensațiile plătite pasagerilor la întârzierea zborurilor. Taxele pentru bagajele de mână, în prețul de bază al biletului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay


Comentarii (3)
 •  26 Aprilie 2008, 11:18

ba rapanosule,dispari si fa-ti reclama in alta parte. ptr M-onica Columbeanu goala!!!

 •  26 Aprilie 2008, 02:44

Exclusiv!!! Foaaarte tare! Monica C.olumbeanu face strip-tease la o petrecere privata pentru 6 arabi. In niste pantalonasi scurti de i se vede totul,face senzatie luand obiecte din sala si frecandu-se cu ele. Gasiti poze aici: sabareni.mymi nicity~com/ (mymi nicity scris legat, iar in loc de ~ puneti . )

 •  25 Aprilie 2008, 23:14

oricum n-aveati fata de divizia A. in B o sa va simtiti bine.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează