FOTBAL  »  Superliga  »  FC ARGEŞ

Penescu predă gratis Primăriei clubul FC Argeş, pe o durată nedeterminată

Articol de GSP - Publicat joi, 03 iunie 2010 00:00

Andrei Penescu, fiul finanţatorului principal al FC Argeş, Cornel Penescu, a emis azi un comunicat de presă, în care precizează că tatăl său predă gratis clubul spre administrare Primăriei Piteşti, pe o perioadă nedeterminată, a informat Mediafax.

Andrei Penescu mai precizează că preţul acţiunilor nu a fost stabilit la nici o sumă, singura dorinţă a fostului acţionar majoritar fiind ca investitorul care preia clubul să fie bine intenţionat.

El a mai menţionat că gruparea FC Argeş nu are nicio datorie în afară de cele curente, în presă apărând un impozit greşit calculat care se află deja în cadrul unei contestaţii.

Membrii familiei Penescu, care deţin Grupul PIC, finanţator al FC Argeş, au anunţat încă de la 19 mai că vor preda administrarea clubului celui de-al doilea investitor, Primăria Piteşti, şi ca sunt dispuşi să-şi vândă acţiunile deţinute la gruparea din Liga a II-a.

Cornel Penescu a fost arestat preventiv, la 11 mai, pentru 29 de zile, de către magistraţii Tribunalului Argeş, pentru infracţiuni de corupţie. La 22 mai, Penescu, a părăsit arestul IPJ Argeş, fiind pus în libertate sub control judiciar. El a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru dare şi luare de mită.

Citește și:
MM Stoica a depus armele și l-a mustrat public pe jucătorul FCSB-ului: „Ar trebui să vorbească mai mult de jocul lui!”
Europa League
MM Stoica a depus armele și l-a mustrat public pe jucătorul FCSB-ului: „Ar trebui să vorbească mai mult de jocul lui!”
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
Altele
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
Ce șanse mai are FCSB să prindă play-off-ul pentru „optimile” Europa League: NU e imposibil!
Europa League
Ce șanse mai are FCSB să prindă play-off-ul pentru „optimile” Europa League: NU e imposibil!
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Stiri extrasport
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Profit.ro
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (6)
 •  03 Iunie 2010, 22:01

as vrea sa vad si npe cioban cu steua in liga 3 si dinamo in liga 2 si cfr cluj in liga 4....hotiiiiiiii.....uuuuuu....la pula cu voi

 •  03 Iunie 2010, 21:39

impuscati-l pe jegos!!!! ar trebui omorati cacatii astia...

b.ogdan
b.ogdan  •  03 Iunie 2010, 21:17

GrupulPIC este in insolventa din noiembrie 2009 si are aproape 2000 de creditori iar limbricul ala mic de Andrei Penescu sa lase vrajeala ca nu da nimic gratis PIC-UL.Ei sunt ingropati in datorii si grupul de firme e condus de lichidatorul judiciar ,nu de Penesti.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează