)
Articol de Sebastian Culea - Publicat marti, 20 ianuarie 2026 16:18 / Actualizat marti, 20 ianuarie 2026 16:54
O construcție comunistă gri, betoane crăpate și peluze prăfuite, un simbol al vremurilor trecute care strigă după demolare. Stadionul Dinamo.
Cu patetismul de rigoare, încerc să vă explic ce mai e acolo: anii '90, copilăria mea, finalul de săptămână cu tata, ritualul care începea cu trei ore înainte, când stadionul era gol și al nostru, Tiberiu Lung care scapă mingea în poartă și titlul după aproape un deceniu, seri europene (da, în pofida gurilor rele, au existat și alea!) - „dublă” Niculescu cu Leverkusen, 5-1 cu Everton, o ploaie torențială cu Steaua, două!, „mitraliera” lui Bratu, o ratare în ultimul minut, o lovitură liberă impecabilă a lui Domocoș care o trimite pe Dinamo în finala Cupei, o răzbunare, îmbrățișările cu un om străin, fluierul final cu inima-n gât.
Ca în timelapse-urile Creației într-un documentar Netflix, vedeam un loc care se ridică de nicăieri.
Ploaia fină umple mările goale, apoi explodează viața cu verdeață și fiare sălbatice sub cer, tot așa se năștea lumea mea la Dinamo: primele chipuri apăreau în tribune, jucătorii ieșeau leneș pe gazon, la plimbare.
Așteptam portarii la încălzire - apoi fotbaliștii. Apoi momentele în care stațiile de amplificare tac și peluza le ia locul. Miros de iarbă umedă, semințe prăjite, sudoare de arenă veche. Un amestec care nu se mai găsește nicăieri și care, probabil, te urmărește până-n ultima zi.
Pentru copilul de 8 ani, stadionul e cel mai frumos loc din lume. Și pentru copilul de 12 ani. Pentru adolescentul de 17.
Am fost de curând să-l mai văd înaintea mult așteptatului final. Suporterii, care au nomadizat în ultimii ani, au nevoie de un loc al lor.
Nu a fost o întâlnire cu o arenă dezafectată - deși aveam impresia că o pot demola în pumni -, ci cu trecutul: pașii mici, tata care fumează o țigară în tribuna goală și zâmbește la tine, tăcerea dinaintea meciului și revelația că golul are un sunet propriu, dirijat de mii de voci.
Am trăit azi un ultim gol, care nu se încheie în plasele porții. În curând, totul se va fi transformat în șantier.
Rămâne doar lumea care s-a născut de atâtea ori acolo și care nu poate fi dărâmată de buldozer.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
