FOTBAL  »  Superliga  »  PLAY-OFF

EXCLUSIV Bombă în play-off: echipa n-are licența de Europa! Jucătorii, anunțati fix înainte de meciul cu FCSB

Academica Clinceni n-a depus dosarul pentru accesul în cupele europene fiindcă a externalizat serviciul de contabilitate și nimeni din club n-a informat respectiva firmă să se ocupe de acest aspect.
Academica Clinceni n-a depus dosarul pentru accesul în cupele europene fiindcă a externalizat serviciul de contabilitate și nimeni din club n-a informat respectiva firmă să se ocupe de acest aspect.

Articol de , , - Publicat luni, 26 aprilie 2021 11:54 / Actualizat luni, 26 aprilie 2021 12:37

Incredibil: Academica Clinceni n-a depus dosarul pentru accesul în cupele europene fiindcă a externalizat serviciul de contabilitate și nimeni din club n-a informat respectiva firmă să se ocupe de acest aspect. 

  • Deși cei din conducere știau că nu s-a aplicat pentru Europa de la 1 aprilie, antrenorul ar fi fost anunțat abia în urmă cu două săptămâni, iar jucătorii chiar înaintea confruntării cu FCSB.

Avem un play-off viciat nu doar de erorile grave ale arbitrilor și de marile semne de întrebare care au fost puse în dreptul unor meciuri, ci și de incompetența unor șefi ai unui club. E vorba despre Academica Clinceni, care, din informațiile Gazetei Sporturilor, nu a depus dosarul de licențiere pentru a obține accesul în cupele europene. Termenul limită pentru acest lucru a fost finalul lunii precedente, mai precis 31 martie. Clinceni însă nu e pe lista celor care au solicitat lucru, iar motivele pentru care s-a ajuns în această situație sunt unele incredibile.

Președintele Clinceniului a fost anunțat că licența e greu de luat

Clubul și-a externalizat de curând serviciile de contabilitate, iar firma care a primit această responsabilitate nu a fost înștiințată de nimeni de la echipă că e nevoie să întocmească un dosar pentru a-l depune la FRF. Mai mult, surse din club dezvăluie chiar că anumite persoane cu funcție de conducere i-ar fi transmis lui Iulian Stoica, președintele Consiliului de Administrație, că nu are rost să se lucreze la dosarul de licențiere fiindcă sunt prea multe criterii de îndeplinit și Academica n-ar putea să primească undă verde pentru participarea intercluburi pe continent. 

Stoica e nou în funcție, de circa 6 luni și ar fi mers pe mâna subalternilor săi. Ulterior însă, dar după ce s-a depășit termenul de depunere a dosarelor, a realizat că, de fapt, clubul ar fi trecut lejer toate capitolele solicitate de Comisia de Licențiere a FRF. Care nu diferă foarte mult față de obligațiile ce trebuie îndeplinite pentru licența de Liga 1, care are deadline ziua de vineri, 30 aprilie!

Jucătorilor le-au ascuns gafa până înainte de meciul cu FCSB

La începutul lunii aprilie, când au realizat gafa pe care au produs-o, conducătorii Clinceniului au luat decizia de a nu informa jucătorii și de a ține ascuns faptul că echipa nu are drept de participare europeană. Motivul? Mai erau de disputat ultimele două etape din sezonul regular și Academica era implicată în lupta pentru accesul în play-off, iar șefii s-au temut de o reacție de adversitate din partea fotbaliștilor dacă aceștia vor afla că nu vor putea evolua în cupele europene! Academica s-a impus în ultimele două partide, 2-1 cu Poli Iași și 3-1 cu Dinamo și a terminat între primele 6!

Nici chiar după ce s-a ajuns în play-off, jucătorii n-au fost anunțați. Clinceni a pierdut în mod clar la Cluj, cu CFR, scor 0-3, în prima etapă, după care cei din conducerea clubului au luat decizia de a le spune adevărul fotbaliștilor. S-a întâmplat fix înaintea meciului cu FCSB, în care ilfovenii au fost învinși în mod clar, 0-2, la Călărași.

UTA e în aceeași situație

Există un caz identic cu al Clinceniului și în play-out. Acolo unde o echipă care e sus în clasament, cu șanse reale de a prinde primele două locuri, care ar duce la semifinala barajului pentru Eoropa, nu a depus documentele pentru a lua licența de Europa. E vorba despre UTA, iar cauza e fix aceeași: gruparea arădeană și-a externalizat și ea serviciul financiar-contabil și nimeni din club nu a înștiințat respectiva societate că are de întocmit un dosar pentru a fi trimis la FRF. 

Practic, Clinceni joacă degeaba...

Eroarea conducerii de a depune pentru licența de Europa are ca efect principal lipsa unui obiectiv real al Academicii în play-off. Dacă echipa ar fi avut drept de participare în cupele europene, atunci locul 4 are șanse mari să ducă la disputarea acelei finale, cu câștigătoare barajului din play-out, pentru ultimul loc de Conference League. Condiția e ca Universitatea Craiova să ia Cupa României, competiție în care e practic în finală, după ce s-a impus cu 3-0 în turul semifinalelor, împotriva Viitorului Panduri Tg. Jiu. 

Acum însă, indiferent de poziția pe care se va situa la final, Clincei nu va fi nici în Europa, nici în acel baraj. Singura miză pentru club, nu neapărat și pentru jucători, e că orice clasare peste locul 6 înseamnă bani în plus din drepturi TV!

... deși în sezonul regular a făcut multe puncte cu granzii

Demotivarea Clinceniului cauzată de gafa propriei conduceri înseamnă automat și pierderea atractivității pentru meciurile pe care acest club le-a disputat sau urmează să le dispute în play-off. De fapt, în primele 3 jocuri pe care le-a jucat, trupa lui Ilie Poenaru a făcut mai mult figurație și a pierdut pe linie: 0-3 cu CFR, 0-2 cu FCSB, 1-2 cu Botoșani. Nu s-a întâmplat niciodată, pe parcursul actualului campionat, ca formația ilfoveană să piardă 3 jocuri consecutiv. Mai mult, Clinceni stă fantastic într-un clasament al primelor 6, realizat exclusiv pe baza meciurilor disputate între ele în primele 30 de etape:

Clasamentul între primele 6 pe parcursul sezonului regular

  1. FCSB 18p
  2. CFR 18 
  3. Clinceni 15 
  4. Craiova 12 
  5. Sepsi 9 
  6. Botoșani 6

Faptul că echipa și-a pierdut interesul după intrarea în play-off și nu mai are nici un obiectiv a făcut ca după primele 3 etape, Clinceni să fie singura care n-a acumulat nici un puncte.

Clasamentul între primele 6 exclusiv în play-off

  1. CFR 6p 
  2. FCSB 6 
  3. Craiova 5 
  4. Botoșani 4 
  5. Sepsi 4 
  6. Clinceni 0

5 din 6 play-off-uri viciate de lipsa licenței de cupe europene

SezonCe echipă n-avea drept de participare în EuropaMotivul 
 2015-2016ASA Tg. Mureș era în insolvență
2016-2017CFRera în insolvență
2017-2018Astran-a primit licența din cauza unor datorii
2018-2019--
2019-2020Astran-a primit licența din cauza neîndeplinirii criteriului financiar
2019-2020 Gaz Metanera în insolvență
2020-2021Clinceni n-a depus dosarul de licențiere

Veniturile Clinceniului: 80% drepturi TV

Raportul financiar al clubului pe anul 2020 indică un procentaj imens pe care încasările din drepturile TV îl au în veniturile totale rașportate de Clinceni! Nu mai puțin de 80%, lucru care nus e întâmplă la nici o altă grupare și, cu siguranță, la nimeni nici în fotbalul de afară. Între ianuarie și decembrie anul trecut, Academica a primit de la televiziuni 1.235.000 de euro, iar toate intrările au fost în valoare de 1.540.000 de euro. A doua sursă importantă de venit a fost cea din sponsorizări și publicitate, dar a existat o sumă provenită și de la UEFA, din acel fond disponibil pentru toate formațiile.

Încasările Academicii în 2020

SursaSuma (euro)
Drepturi TV1.235.000
 Sponsorizări și publicitate 175.00
Autoritate locală65.000
UEFA 50.000 
Alte venituri15.000

Parcursul echipei în ultimii ani

  • în 2012 a reușit promovarea în Liga 2  
  • a ratat accesul în Liga 1 la limită în 2015, când s-a clasat pe 2 în Serie, după Voluntari 
  • a promovat în Liga 1 la finalul sezonului 2018-2019, terminând pe locul 2, după Chindia, dar peste U Cluj, Petrolul și FC Argeș 
  • în primul sezon de Liga 1 a terminat pe locul 10 - acum s-a calificat în premieră în play-off.

VIDEO Ilie Poenaru: „Ne dorim locul 4! De ce să nu sperăm?”

Citește și alte știri din play-off:

Florin Tănase a recunoscut ce s-a întâmplat la penalty-ul întors de Colțescu + Crețu, eliminat degeaba: „Noi suntem proști!”

NOTE GSP după FCSB - Sepsi Sf. Gheorghe 1-2 » Un singur fotbalist de 7 în echipa lui Petrea

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (26)
gimiskutze
gimiskutze  •  26 Aprilie 2021, 16:30

semifinala barajului pentru Eoropa? chir asa, Eoropa??? grea limba romana! :)

1511314902404296
Mircea Alex  •  26 Aprilie 2021, 15:43

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

1690324144614070
Viorel Ignat  •  26 Aprilie 2021, 15:17

Ca sa vezi demotivarea a venit fix înaintea meciului cu fcsb!? nicidecum cu CFR, vai de voi disperatilor de fcsb iști a-ti face orice sa câștigați campionatul naveti mama naveti tata și când te gândești ca aveți patron care se tine mare creștin și va cunoaștem ca umblați cu tot felul de găinarii !

Vezi toate comentariile (26)
Comentează