FOTBAL  »  Superliga  »  PLATĂ

Se întâmplă în Superliga: eșecul catastrofal, „răsplătit” cu peste 200.000 de euro

Articol de - Publicat marti, 23 ianuarie 2024 09:09 / Actualizat marti, 23 ianuarie 2024 09:58

Antrenorii și fotbaliștii de la Poli Iași au scăpat ieftin după prestația dezastruoasă din primul meci oficial al anului, 0-6 cu Sepsi, la Sfântu Gheorghe. Antrenorul Leo Grozavu și compania nu numai că nu au fost amendați, ba chiar au și primit peste 200.000 de euro!

Înainte de eșecul de proporții din Covasna, Cornel Șfaițer, președintele Consiliului Director al Politehnicii, a mers în vestiarul echipei și a promis că până marți vor fi achitate salariile și primele pe luna noiembrie.

Surpriză pentru Horațiu Moldovan pe aeroportul din Madrid » Cum a fost întâmpinat
LA LIGA
Surpriză pentru Horațiu Moldovan pe aeroportul din Madrid » Cum a fost întâmpinat

Peste un milion de euro dat 

Mai mult, pentru că Poli nu a încasat luni 200.000 de euro pe care conta, șeful grupării ieșene a împrumutat clubul cu o sumă consistentă. Astfel, au fost posibile plățile drepturilor financiare pe luna noiembrie, care au depășit 200.000 de euro. Achitarea lor a început luni seară.

Conform unor surse, Șfaițer a depășit un milion de euro în ceea ce privește sumele pe care le-a dat la Poli din 2022, de când a venit în Copou, fie sub formă de sponsorizare, fie de împrumut.

Opt zile de întârziere la ultimul salariu restant

În acest moment, la Poli Iași mai sunt opt zile de întârziere pentru plata singurului salariu restant, cel de pe decembrie, care trebuia achitat pe 15 ianuarie. Conducătorii din Copou speră să ajungă la zi cu plățile față de angajați la finalul lunii, când este așteptată a doua rată din drepturile TV din acest sezon.

Un rezultat rușinos, ne-am prezentat lamentabil. Face parte din fotbal. Trebuie să fim puternici, tari. Să încercăm să ridicăm capul și să facem mai mult pe viitor. Astăzi am fost de râs, de la mine până la ultimul. Au fost cluburi mari care au pierdut cu astfel de scoruri, important e să știi să te ridici. Asta a fost, e greu de explicat ce s-a întâmplat în această seară. Am făcut două cadouri, apoi am căzut din punct de vedere psihic. Ăștia sunt jucătorii care au dus greul și în turul de campionat. Pe ei ne bazăm în continuare.

- Leo Grozavu, antrenor Poli Iași

VIDEO Ce mai face acum Dorin Rotariu: „A fost o greșeală venirea la FCSB”

Citește mai multe știri din Superligă: 

Miriuță nu-l vede pe starul FCSB într-un campionat puternic: „E târziu pentru Germania și Anglia”

Pariul lui Basarab Panduru! Care e jucătorul despre care crede că va pleca la un club mare din Europa: „Eu aș da cinci milioane”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (8)
lucian_85
lucian_85  •  25 Ianuarie 2024, 00:45
Postat de emilian_din_iasi pe 24 Ianuarie 2024, 13:11

Exact, ai dreptate....ce si zic baietii...luam parale dupa 0-6? ooo bun asa, ne doare la palarie...ce o iesi, o iesi....pe de alta parte, asteptam o reactie de orgoliu cu Univ Cluj....vedem......

Așteptăm, dar va fi mult mai complicat. U este pe locul 2 în clasamentul deplasărilor. Iar noi acasă suntem slăbuți. Greu de tot.

emilian_din_iasi
emilian_din_iasi  •  24 Ianuarie 2024, 13:11
Postat de lucian_85 pe 24 Ianuarie 2024, 11:48

După ce am răspuns mi am dat seama ca am recepționat greșit mesajul. Părerea mea e ca se putea evita plata săptămâna asta pentru ca pare ca o răsplată pentru umilinta . Eventual săptămâna viitoare. Dar nu acum, ca nu era o situație disperata. Era o luna + câteva zile pe decembrie.

Exact, ai dreptate....ce si zic baietii...luam parale dupa 0-6? ooo bun asa, ne doare la palarie...ce o iesi, o iesi....pe de alta parte, asteptam o reactie de orgoliu cu Univ Cluj....vedem......

lucian_85
lucian_85  •  24 Ianuarie 2024, 11:48
Postat de emilian_din_iasi pe 23 Ianuarie 2024, 20:56

Pai...si el zice acelasi lucru :) banii pe noiembrie trebuiau platiti in decembrie :) poate batem duminica....desi e un meci al naibii de greu

După ce am răspuns mi am dat seama ca am recepționat greșit mesajul. Părerea mea e ca se putea evita plata săptămâna asta pentru ca pare ca o răsplată pentru umilinta . Eventual săptămâna viitoare. Dar nu acum, ca nu era o situație disperata. Era o luna + câteva zile pe decembrie.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează