FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAŞI - UTA ARAD 4-1

Popa: "Ce poţi să-i mai zici nebunului, când dă două goluri?"

Articol de GSP - Publicat duminica, 13 aprilie 2008 00:00

Obişnuit să îl critice în ultimul timp pe atacantul Ionuţ Bâlbă, Popa l-a lăudat de această dată după cele două goluri reuşite în meciul cu arădenii. "Ce să mai zic de Bâlbă, ce poţi să-i mai zici nebunului, când dă două goluri. Mi-a zis că îmi dedică golurile", a spus Ionuţ Popa.

Tehnicianul a comentat cu umor faptul că a urmărit şi acest meci din tribune, din cauza suspendării de 3 etape de la meciul cu Unirea Urziceni. "A fost foarte frumos. M-au servit suporterii cu seminţe, am dat autografe, am făcut poze. Câţiva spectatori au veni la mine şi m-au rugat să le fiu naş. A venit un suporter de 77 de ani, de la 40 km distanţă şi mi-a spus că sunt idolul lui", a spus Popa, care consideră că statul în tribune îi prieşte. "Dacă am câştiga mereu aşa, aş sta numai în tribună şi aş veni la vestiar numai în pauză", a glumit din nou tehnicianul.

Ionuţ Popa a avut şi o explicaţie indeită pentru modul în care a ţinut legătura, prin telefon, cu secundul Narcis Ciocârlan. "Am ţinut legătura prin firul roşu. M-au ajutat Putin şi Mossad-ul", a spus antrenorul ieşenilor.

Citește și:
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu

Comentarii (15)
 •  14 Aprilie 2008, 18:53

bai red dog, las ca vine si randul lui mU sa o ia la moiiie la iasi

 •  14 Aprilie 2008, 01:17

Popa prostu'

 •  14 Aprilie 2008, 00:54

Respect domnului Popa!!!!

Vezi toate comentariile (15)
Comentează