FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Afară cu contribuabilul #1! Primăria București a încasat o sumă uriașă de la Gigi Becali, dar o trimite pe FCSB la Buzău

Gigi Becali, patron FCSB // foto: Cristi Preda
Gigi Becali, patron FCSB // foto: Cristi Preda

Articol de , , - Publicat vineri, 13 mai 2022 09:06 / Actualizat vineri, 13 mai 2022 10:45

Gigi Becali a fost chiriașul perfect de când există Arena Națională, însă el e trimis afară din București tocmai acum, când FCSB are de jucat derby-ul cu CFR Cluj. Echipa lui Becali a fost prezentă pe Arenă de 178 de ori și a plătit 4 milioane de euro.

Arena Națională funcționează în pierdere din 2011, de când a fost inaugurată, și ar fi provocat pierderi și mai mari dacă nu l-ar fi avut pe Gigi Becali drept chiriaș loial. Statutul de client principal al stadionului nu-i folosește la nimic acum, Gigi trebuie să își mute echipa la Buzău pentru meciul cu CFR Cluj, din ultima etapă, un derby care ar putea să fie decisiv în concurența pentru titlu.

Pe cine bagă Uhrin la baraj? Jucătorii amenință să boicoteze meciurile de totul sau nimic pentru Dinamo!
DINAMO
Pe cine bagă Uhrin la baraj? Jucătorii amenință să boicoteze meciurile de totul sau nimic pentru Dinamo!

FRF și Dinamo sunt chiriași mici

În istoria Arenei, ea a găzduit 284 de jocuri, iar în 178 a fost gazdă FCSB. Becali a plătit în acești 11 ani un pic peste patru milioane de euro ca să închirieze stadionul pentru partidele echipei lui. Costurile pe care le-a suportat clubul pentru organizarea acelor meciuri au fost mai mari de atât, suma de patru milioane de euro reprezintă doar chiria pe care a încasat-o Primăria București, proprietarul construcției.

Prima reprezentativă a disputat 30 de jocuri pe Arena Națională, în vreme ce Dinamo a închiriat stadionul pentru 40 de confruntări. Federația și „câinii” nu au contribuit împreună cu suma pe care a achitat-o FCSB pentru a evolua pe Arena.

Situația în care se găsesc Becali și echipa lui e una paradoxală: pentru că Gigi a închiriat atât de des stadionul, primăria a putut să limiteze pierderile, dar instituția îi dă afară pe roș-albaștri tocmai din cauza găurilor din buget.

Administrația a anunțat că Arena a înregistrat în 2021 pierderi de 14 milioane de lei. Veniturile au fost de 11 milioane, cheltuielile au însumat 25 de milioane.

Cum justifică primăria? „E nevoie și de altceva decât fotbal”

Când au analizat datele economice ale stadionului, reprezentanți ai primăriei au spus pentru Mediafax că ei au fost inspirați de un eveniment de gaming organizat spre finalul anului trecut: 

„Vrem să diversificăm evenimentele care au loc pe Arena Națională. Pe lângă competiții sportive, stadionul va mai găzdui evenimente similare cu turneul de Dota 2 The International 2021. În afara notorietății internaționale, turneul acela a adus în buget aproape o jumătate de milion de euro”.

O echipă de fotbal plătește 23.000 de euro ca să închirieze Arena pentru un meci, așa că nu are cum să concureze cu turnee de gaming sau cu concerte. FCSB trebuie să dispară acum de pe cel mai mare stadion fiindcă acolo va avea loc între 3 și 5 iunie un concert, „Saga Festival”, iar organizatorii au de montat din timp scena și aparatura necesare.

Cum e posibil să faci concerte și să nu se poată juca fotbal pe un stadion care a fost construit tocmai pentru sportul acesta? Eu nu spun să nu existe și concerte, și alte evenimente, dar să le facă în perioade în care nu sunt meciuri de fotbal acolo!

- Gigi Becali, patron FCSB

În locul lui Becali, i-aș da în judecată pe toți de la CSA Steaua! Nu e posibil așa ceva, FCSB să fie nevoită să plece din București fiindcă nu poate să închirieze niciun stadion! Asta înseamnă că toți conducătorii instituțiilor din România sunt nebuni!

- Dumitru Dragomir, fost președinte LPF

Becali a negociat și concertul

Becali a tot căutat o soluție pentru a nu-și muta echipa la Buzău, dar nu a reușit să rezolve nimic. El a povestit că l-a apelat pe organizatorul „Saga Festival”, căruia i-a propus să-i plătească pentru angajarea mai multor oameni care să lucreze pentru amenajarea decorului pentru concert. 

„Băiatul a fost politicos, mi-a spus că nu e posibil să jucăm acolo meciul cu CFR fiindcă nu ar mai avea timp suficient. În afară de amenajări, ei mai au nevoie de timp și pentru repetiții înainte de concert”, a povestit Gigi. Concertul va avea loc între 3 și 5 iunie. FCSB-CFR va fi pe 22 mai, în ultima etapă din Liga 1. 

Clujul are un avans de două puncte acum și va mai evolua până atunci împotriva Craiovei, pe terenul propriu. FCSB va juca în deplasare cu FC Voluntari, tocmai pe Arena Națională. Ilfovenii lucrează ca să-și refacă gazonul de pe stadionul propriu și au reușit să închirieze Arena pentru o ultimă partidă înainte de „Saga Festival”. 

În total, Arena Națională a „topit” 15,8 milioane de euro

Arena Națională a costat 234 de milioane atunci când a fost construită și a continuat să înghită bani mulți și după ce a fost inaugurată, în 2011. Cu tot cu cei 14 milioane de lei pierduți în 2021, aproximativ 2,8 milioane de euro, stadionul a generat o gaură de 15,8 milioane de euro în bugetul primăriei, în zece ani! 

E vorba despre diferența dintre costurile pricinuite de întreținerea construcției și veniturile pe care primăria le-a generat din închirierea stadionului. Pierderea din 2021, 2,8 milioane de euro, a fost una mică în comparație cu rezultatele financiare din alți ani. 

În 2020, Primăria Bucureștiului a trebuit să plătească 4,4 milioane de euro ca să acopere gaura pe care o crease stadionul. Arena nu a adus profit în niciun an! 

Interzis pe „Steaua” și „Arcul de Triumf”

Primăria nu a reușit să acopere, din închirierea stadionului, costurile pe care le generează funcționarea lui, chiar dacă pe Arena Națională au avut loc multe partide de fotbal în acești 11 ani și au mai fost organizate acolo și câteva evenimente extra-fotbal. Dar în București sunt și stadioane noi care pot fi utilizate cu mult mai rar. 

„Steaua” și „Arcul de Triumf” sunt folosite doar de CSA, echipa din liga a doua, și de Federația Română de Rugby. Alte cluburi nu au voie să joace pe arenele acestea. Becali a încercat acum să închirieze unul dintre ele și nu a reușit nici măcar când a amenințat conducerea Ministerului Apărării cu o plângere la DNA. 

La „Arcul de Triumf” au mai avut loc un meci de fotbal feminin și o partidă de tineret masculin. Federația Română de Fotbal a putut să închirieze arena pentru acele jocuri, echipele de club nu au posibilitatea aceasta.

Totul despre FC Voluntari - FCSB:

Mai multe știri din Liga 1: 

Consecințele eliminării Craiovei din Cupa României: două rute către Europa pentru Sepsi OSK și baraj decisiv pentru olteni!

Dinamo află cu doar 4 zile înainte de baraj dacă se poate baza pe Irobiso » Atacantul a fost chemat la Comisia de Disciplină

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (130)
rocknroll
rocknroll  •  13 Mai 2022, 21:32
Postat de miki123 pe 13 Mai 2022, 16:15

Dacă nu vreți să vă "dispară" comentariile iată ce trebuie să scrieți: fcsb(nu mai scrieți fîcîsîbî, sunt prea multe consoane) este cea mai campeoană din ioropa, terra, marte, jupiter, etc., Dnul Becali Gheorghe (fără nea jiji, ciobanul, războinicul luminii, fariseul și alte "neadevaruri") este este cel mai băiat bun, nu umblă cu brichete, valize și toate meciurile câștigate de fcsb sunt jucate corect, ziarul gsp (a nu se scrie gîsîbî, sunt prea multe consoane), este cel mai sportiv ziar, cei mai obiectivi ziariști și cel mai important, nu este ziarul de casă a Dnului Becali Gheorghe, cum sunt alte fițuici sportive și de can.can! Sper că ați reținut!?!

Ești atât de ***, că nici nu realizezi acest aspect. În primul rând, celebrul caz cu valiza a fost pentru ca adversarii CFR-ului să joace... CORECT, pentru că de obicei nu o fac. Vezi titlurile câștigate, iar mai recent Farul. Așadar, nu pentru ca un adversar direct să se dea la o parte din fața Stelei, ci doar ca adversarii... adversarului direct să joace corect meciul. Cu bricheta, la fel. Deaconu a oprit meciul pentru că s-a speriat de țigani. Ce legătura a avut Steaua cu asta? Absolut niciuna, în afara faptului că era una dintre cele două echipe de pe teren. De fapt, în țigănie, toți cei care nu sunt cu Rapidul sunt timorați, înjurați ***, scuipați și luați la omor chiar pe teren (vezi recentul caz cu Săpunaru).

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

bobin
bobin  •  13 Mai 2022, 18:48
Postat de miki123 pe 13 Mai 2022, 16:15

Dacă nu vreți să vă "dispară" comentariile iată ce trebuie să scrieți: fcsb(nu mai scrieți fîcîsîbî, sunt prea multe consoane) este cea mai campeoană din ioropa, terra, marte, jupiter, etc., Dnul Becali Gheorghe (fără nea jiji, ciobanul, războinicul luminii, fariseul și alte "neadevaruri") este este cel mai băiat bun, nu umblă cu brichete, valize și toate meciurile câștigate de fcsb sunt jucate corect, ziarul gsp (a nu se scrie gîsîbî, sunt prea multe consoane), este cel mai sportiv ziar, cei mai obiectivi ziariști și cel mai important, nu este ziarul de casă a Dnului Becali Gheorghe, cum sunt alte fițuici sportive și de can.can! Sper că ați reținut!?!

Textul asta ar trebui introdus in Manualul Limbii Romane la capitolul 'cea mai slaba incercare de sarcasm'. Dar e normal sa fie asa cand IQ-ul autorului e la jumatatea numarului de cuvinte folosite.

robotzel
robotzel  •  13 Mai 2022, 17:25

Este și vina lui pentru că nu a închiriat ferm numărul de meciuri și datele.

Vezi toate comentariile (130)
Comentează