FOTBAL  »  Superliga  »  HERMANNSTADT

Primăria Sibiu, răspuns după acuzele lui Dani Coman » A publicat sumele cu care a contribuit la bugetul clubului în ultimii ani: „Sprijin substanțial”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 august 2022 15:55 / Actualizat miercuri, 03 august 2022 16:41

Primăria Sibiu a reacționat după declarațiile lui Dani Coman (43 de ani), președintele lui Hermannstadt, care le-a reproșat autorităților locale și oamenilor de afaceri din Sibiu lipsa de implicare la echipă, sufocată de datorii. 

Într-un comunicat emis azi, Primăria Sibiu precizează cum ajută echipa recent promovată în Liga 1 și dezvăluie cu ce sume a contribuit la bugetul clubului în ultimii ani.

Sufocată de datorii! Situație-limită la o formație din Liga 1: „Angajații sunt neplătiți din aprilie! De ce nu există pic de interes pentru echipa asta?”
HERMANNSTADT
Sufocată de datorii! Situație-limită la o formație din Liga 1: „Angajații sunt neplătiți din aprilie! De ce nu există pic de interes pentru echipa asta?”

Primăria Sibiu, comunicat după declarațiile lui Dani Coman

Pentru corecta informare a publicului, Primăria Sibiu face următoarele precizări cu privire la sprijinul substanțial pe care administrația locală îl acordă clubului de drept privat FC Hermannstadt:

Prin Agenda Sport a orașului, în baza Legii 350/2005, Primăria Sibiu finanțează anual Asociația Fotbal Club Hermannstadt, începând din 2016, imediat după înființarea acestei echipe.

Din finanțarea primită anual din fonduri publice, managementul echipei poate deconta următoarele tipuri de cheltuieli, cu condiția de a prezenta documente justificative, corect întocmite și semnate de către persoanele împuternicite din partea Clubului, precum și de administratorul judiciar:

● Transportul echipei în locațiile în care se joacă meciurile, precum și în cantonamente 
● Cazarea echipei și a personalului tehnic, atât în cantonament, cât și în perioada desfășurării meciurilor, precum și cazarea managementului echipei, în perioada meciurilor
● Serviciile de servire a mesei, atât în perioadele de pregătire fizică, cât și cazul deplasărilor pentru acțiunile sportive și cheltuieli cu alimentația de efort în perioadele de pregătire fizică
● Închirierea facilităților necesare pentru desfășurarea meciurilor și pentru perioadele de pregătire fizică, cum ar: stadionul, nocturna, etc. 
● Cheltuieli cu plata arbitrilor și medicilor
● Cheltuielile cu paza și serviciile medicale pe timpul desfășurării meciurilor 
● Cheltuielile cu refacerea după efort, adică diverse tratamente de recuperare 
● Cheltuieli medicale, adică asigurarea vizelor periodice pentru sportivi, testări (inclusiv COVID), vizite periodice la medici 
● Cheltuielile cu materiale și echipamentul sportiv în limita a maxim 50.000 de lei. 
● Premii pentru partidele câștigate de echipă
● Indemnizații în valoare de 720 de lei/persoană/lună, acordată fiecărui jucător și tehnician, cuantumul și acordarea acestora fiind reglementate de HG 1447/2007. 
● Promovarea echipei, în limita a maxim 10.000 de lei.
● Taxe pentru înscrierea și participarea sportivilor în competiții

Spre exemplu, în anul 2021 Primăria Sibiu a alocat din fonduri publice suma de 2.000.000 lei pentru echipa FC Hermannstadt, din care Asociația a putut justifica și deconta prin documentele depuse doar 1.770.000 lei. Un alt exemplu este anul 2020 - marcat de pandemia COVID care a afectat desfășurarea competițiilor sportive - când municipalitatea a alocat către FC Hermannstadt un sprijin financiar special în cuantum de aproximativ 1.300.000 lei, în baza Legii 55/2020, suplimentar sumelor alocate prin Agenda Sport în valoare de 2.000.000 lei

Din totalul sumelor alocate, Asociația a decontat 2.685.000 de lei. Singurele cheltuieli care NU pot fi decontate din sumele alocate din fonduri publice sunt cheltuielile salariale, pentru că legislația română și regulamentele europene nu permit acest lucru.

Astfel, Primăria Sibiu a fost și rămâne alături de echipa FC Hermannstadt pentru că ne dorim ca fotbalul sibian să fie bine reprezentat prin acest club sportiv, motiv pentru care pe de o parte finanțează aproape integral cheltuielile Clubului care nu sunt legate de salarii, iar pe de altă parte asigură infrastructura necesară, fiind aproape de finalizarea celei mai mari investiții a orașului din ultimii ani – modernizarea Stadionului Municipal Sibiu.

VIDEO ECHIPA ETAPEI. Adrian Mutu e antrenorul rundei! Kait + Ioniță țin Rapidul în top, Deac și Debeljuh ajută CFR-ul

Citește și: 

Primarul Gentea i-a dat replica lui Rotaru » Mesajul edilului din Pitești, după ieșirea șefului de la Universitatea Craiova: „Acest domn uită începuturile lui și ale echipei”

CS Mioveni l-a prezentat pe înlocuitorul lui Bogdan Rusu: „Bine ai venit, Ricardo!”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (5)
crissttian
crissttian  •  03 August 2022, 20:48

Deci daca FC Hermannstadt a primit 2 mil de lei anual, in 2020 au primit 3,5 mil de la Primaria Sibiu si-au retrogradat, bani ce s-au cheltuit pentru cazari, mancare, stadioane s.m.d. , restul cu cat au contribuit ? Sa specifice cu cat au contribuit si marii patroni ... si pe ce s-au cheltuit. Cred ca ceva nu e ok aici cu banii ... de asta se si fereste lumea sa investeasca in fotbal.

sibelius
sibelius  •  03 August 2022, 17:17
Postat de strangerOne pe 03 August 2022, 16:55

Daca a investit ceva Primaria, unde s-au dus banii? Iar pe de alta parte, Hermannstadt are nevoie de justificari sau de finantare legala?

Cred ca ai probleme cu intelegerea textelor lungi care nu contin emoticoane si injuraturi...Pe scurt: primaria POATE deconta anumite tipuri de cheltuieli in suma de....cat considera ei, FCH trebuie prezinte facturi pe baza carora sa fie facuta decontarea.

GardaIosefina
GardaIosefina  •  03 August 2022, 17:03

I-a dat peste nas lui Banii Coman. Acest individ, cel putin dubios, vrea sa conduca pe banii statului. Sa-si dea salariu de zeci de mii de euro din banii contribuabililor. Băăăăăă, Banii Coman, păi crezi ca aici este cazarma regal talpan?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează