Articol de GSP - Publicat marti, 26 februarie 2008 00:00
Are
rost să fim exuberanţi după un meci cu o trupă de strînsură? Răspund
răspicat: da, are. Sigur, înţelepţii din oficiu vor strîmba din nas şi
vor avertiza că excesul e anticamera abuzului. N-au decît. Duminică
Poli a făcut cel mai bun meci de pînă acum din campionat. A jucat convingător, iar în anumite perioade splendid. Fotbalul lui
Poli a impresionat în toate cele – de la pasa lui Borbely la bara lui
Milhazes, de la loviturile de cap ale lui Luchin la oportunismul lui
Bucur, de la rîvna lui Abiodun la pistonările neîntrerupte ale lui
Karamian.
Timişoara a jucat consistent, creator şi
generos. Şi cum memoria afectivă preferă episoadele de preeminenţă
estetică, e logic să păstrăm în gînd şi pe retină momentele de maximă
atractivitate ale meciului: pasa deja amintită a lui Borbely,
proiectilul în vinclu al aceluiaşi, preluarea sud-americană a lui
Abiodun la golul doi. Tocmai de aceea simt nevoia să pun accentul pe
altceva. Pe un episod mărunt în felul lui, dar sugestiv.
În minutul 75, cînd lucrurile erau deja limpezi, Marian Aliuţă a făcut
o alunecare la mijlocul terenului. Altădată o asemenea frază ar fi
sunat ştiinţifico-fantastic. Cine, Aliuţă? Păi Aliuţă nu alerga nici la
20 de ani. Ca unul care l-a bombănit zdravăn pe mijlocaşul lui Poli,
vin acum şi spun că şpagatul acela anonim dinspre finalul meciului a
fost unul dintre semnele care confirmă că Timişoara arată îmbucurător.
Aliuţă a trecut în cîţiva ani de la plezirism la blazare, fără să dea
impresia că-l tentează revenirea. Iată-l acum trezit la viaţă,
recondiţionat şi disponibil. Meritul e al lui, dar nu numai. Din pofta
sa regăsită s-au născut duminică trei-patru faze rafinate, cîteva pase
bune şi un şut parşiv ca un moderator francez. Poli are în fine un
dispecer valabil, lîngă care a apărut un închizător, Borbely, cu figură
de spadasin, coapse de triplusaltist şi acroşaj de stoper italian.
Ştiu, sînt prea multe laude şi vine meciul cu Unirea. Aşa e, dar mi-e
imposibil să fiu ponderat şi rece. Poli a fost frumoasă ca un vis
mediteranean. Şi încă nu l-am văzut la lucru pe Martinez.