FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

VIDEO Gazeta l-a dus pe Rică Răducanu pe noul Giulești: „Mi-am văzut visul cu ochii" » Amintiri spectaculoase ale fostului portar al Rapidului

Gazeta l-a dus pe Rică Răducanu pe noul Giulești +6   FOTO
Gazeta l-a dus pe Rică Răducanu pe noul Giulești

Articol de - Publicat joi, 24 martie 2022 09:03 / Actualizat joi, 24 martie 2022 14:10

Rică Răducanu, unul dintre jucătorii emblematici ai Rapidului, a vizitat miercuri împreună cu echipa Gazetei noul stadion Giulești, cu 3 zile înainte de inaugurarea acestuia. 

  • Fostul portar, ajuns la 75 de ani, e încântat de noul stadion: „E frumos, cochet, intim, o să devină adevăratul teatru din Giulești". 
  • Și-ar fi dorit să și joace la inaugurare, dar nu-l mai țin genunchii, „așa că o să stau pe bancă, alături de Mircea Lucescu, ca pe vremuri, când lucram împreună".

Rică Răducanu a fost și ieri în Giulești, parcă nu mai are răbdare până la inaugurare. Merge ceva mai greu, mai ales când e de urcat scările, din cauza problemelor de la genunchi. 

Dar spiritul e tot acolo, nealterat, așa cum îl știm dintotdeauna, tot pus pe glume, pe șotii. 

Ar fi vrut să joace și sâmbătă, la deschidere, „dar mi-e frică, că eu sunt mare și poate se rupe ceva. Sau poate cad pe acolo și iau vreo brazdă, de le stric gazonul. Mi-ar fi dor să mai fac o cursă, să mai apăr, să mă mai prindă în ofsaid, dar nu mai merge. Așa, cu sufletul, și acum aș da câteva ture, dar nu mă mai ține antricotu'". 

Rapid face rost de bani pentru cupele europene! Bugetul giuleștenilor, alimentat de 4 societăți importante + plan pentru Pro Rapid
RAPID
Rapid face rost de bani pentru cupele europene! Bugetul giuleștenilor, alimentat de 4 societăți importante + plan pentru Pro Rapid

Rică Răducanu: „Am fost aici de la început, bine că l-am prins ridicat" 

Își amintește că „mi s-a rupt puțin inima când au început să-l dărâme pe cel vechi. Și de atunci am fost pe aici mai în fiecare zi, că am fost detașat de la Primăria Generală, să mai fac una, alta. 

L-am urmărit cum crește, iar acum mi-am văzut visul cu ochii, e gata! Unii zic că e cam prea mic, dar eu, pe la începutul anilor '60, când am venit aici, de la Flacăra Roșie, ca junior, l-am prins și mai mic, că nu avea peluze, ci numai tribune. De fapt, stadionul ăsta a fost mereu casa mea, că stăteam, ca și acum, aproape de stadion și toată ziua eram pe aici, veneam să mă uit la seniori. 

Mă știau toți pe acolo, eram de-al casei, mai ziceam un «săru' mâna», stăteam în spatele porții. Îmi ziceau «Cioranu'» că eram așa, mai negru. Mă spălam cu săpun Cheia, nu cu «Fa», cum e acum!".

VIDEO Rică Răducanu, amintiri spectaculoase de când era jucător

Se așază pe scaunele noi de la băncile de rezerve. Brusc, începe să retrăiască și să refacă modul în care se manifesta la meciuri fostul său antrenor Valentin Stănescu: „Era mereu cu gura pe mine. «Băăă, Ricăăă, vrei să mor de inimă! Lasă că vezi tu ce bătaie îți iei tu în cabină, la pauză!»". Recunoaște că „mă mai bătea, că mai făceam și tâmpenii, dar le făceam pentru spectatori. 

Când îl vedeam că vine spre mine în vestiar, îmi acopeream fața cu mâinile, să nu-mi lase urme. Și dacă pe alții nu-i lovea, că cică erau cuminți, le mai dădeam eu câte una, ca să împărțim. Așa sunt portarii!". Râde cu poftă, parcă e acolo, în vestiarul Rapidului, acum 50-60 de ani, și abia așteaptă să iasă pe gazon, să-l aplaude galeria. 

Viața mea a fost și va fi pe acest stadion. Mi-au zis toți că eu nu aș fi avut nicio șansă să fac carieră la Steaua și la Dinamo, că la câte am comis, mă împușcau! A fost destinul meu să joc aici. Rapidul, spiritul de aici, oamenii, totul a fost pe sufletul meu 
- Rică Răducanu, fost internațional rapidist

„Măcar să se umple mereu stadionul Giulești"

Fostul mare portar al Rapidului n-a uitat că „pe vechiul stadion, preferam mereu poarta din dreapta tribunei oficiale, cea de lângă vestiare. Pentru că acolo rămâneam mereu și la antrenamente. Și mă obișnuisem cu ea, parcă degajam și mai tare de acolo. 

Câte goluri nu a dat Neagu din lansările mele... De dincolo, parcă nu mergea, parcă dădeam la deal, nu se ducea! De aia le și spun portarilor, când au meci pe un stadion, să se antreneze la ambele porți, să se acomodeze cu ele". 

+2 FOTO

Îi place noul stadion: „E frumos, elegant, intim. E așa, ca un teatru. Ăsta o să fie teatrul din Giulești, că ăla de lângă noi e mai vechi, lumea nu se mai duce parcă așa mult la spectacole, dar aici o să vină! Acum, la deschidere, o să fie omor, dar eu cred că la meciurile obișnuite de campionat o să fie destul de încăpător. Poate că se putea să fie ceva mai mare tribuna a doua, dar trebuia făcută mai abruptă, altfel nu mai era loc de șine. 

E bun, măcar să se umple mereu, cum era pe vremea noastră! Și să-i vedem pe băieți iar campioni. Știi cum e la Rapid, nu neapărat că să ia campionatul, dar să vadă suporterii că dai totul, să fim acolo, sus, la bătaie, să mai luăm o Cupă, să ajungem în Europa, că de acolo vin banii.

Eu asta vreau să văd și cred că la fel și galeria. Ce dor mi-e de imnul nostru, e cel mai frumos! Nu că sunt eu rapidist, dar îl știu toți, chiar și rivalii, ce să mai, ce a făcut tata Păunescu pentru noi nu se mai fabrică". 

Cel mai mult mi-a lipsit dragostea oamenilor, atmosfera asta de acasă, de pe Giulești. Fără asta sunt mort. Așa sunt eu. D-aia și făceam toate prostiile alea pe teren, pentru oameni, pentru suporteri
 -Rică Răducanu, fost internațional rapidist

Îmi place de ăsta micu', de Horațiu Moldovan, chiar a apărat nesperat de bine. E cuminte, are talent, muncește. I-am și spus: "Hai că ai o șansă să te remarci, să ajungi mare!". Și uite că acum a ajuns și pe la națională, bravo lui! 
-Rică Răducanu, fost internațional rapidist

Reperele evenimentului de sâmbătă, de la inagurarea noii arene Rapid - Giulești

Ora 15:00

  • acces public
  •  meciul viitorului: Rapid U16 - Poli Timișoara U16

Ora 18:00

  • meciul Legendelor: Rapid - Poli Timișoara
  •  miniconcert Andrei Păunescu 

Ora 19:23

  • tăierea panglicii de inaugurare a arenei
  • soprana Felicia Filip cântă Imnul Național
  • show de lumini și lasere

Ora 20:25

  • Andrei Păunescu cântă Imnul Rapidului
  • meci amical: Rapid - Politehnica Timișoara 
  • miniconcert Rappa
  • show majorete 
  • spectacol artificii

Citește și: 

Dumitru Dragomir s-a enervat când a văzut selecția: „Băi nebunilor, e jucător de națională, dar cu cine să te înțelegi?!”

Daniel Niculae, rapidistul născut în Militari și trecut pe la Dinamo: „Copos a greșit un singur lucru la Rapid”

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (3)
mihai041
mihai041  •  24 Martie 2022, 19:05
Postat de 22cea pe 24 Martie 2022, 14:45

Noroc cu gesepeul ca altfel nu mai ajungea Rica pe Giulesti .

E invitat la inaugurare.Locuiește la 5 minute de mers pe jos de stadion.

leu.mr
leu.mr  •  24 Martie 2022, 17:36

Alte vremuri, in care lumea putea glumi. Incearca sa-i zici "***'" unuia in ziua de azi ... cheama politia imediat

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

22cea
22cea  •  24 Martie 2022, 14:45

Noroc cu gesepeul ca altfel nu mai ajungea Rica pe Giulesti .

Vezi toate comentariile (3)
Comentează