FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Răzvan Zăvăleanu despre situația de la Dinamo: „E surprinzător ce se întâmplă. A cerut sesizarea Curții Constituționale”

Răzvan Zăvăleanu a vorbit despre viitorul imediat al clubului / foto: Cristi Preda (GSP)
Răzvan Zăvăleanu a vorbit despre viitorul imediat al clubului / foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de - Publicat luni, 19 iunie 2023 19:48 / Actualizat luni, 19 iunie 2023 20:20

Administratorul judiciar al lui Dinamo, Răzvan Zăvăleanu, a reacționat luni, după ce judecătorii de la Tribunalul București au decis să stabilească un nou termen pentru validarea planului de reorganizare (vineri, 23 iunie, la ora 10:00).

  • La primul termen, din data de 25 mai, judecătorul sindic a decis să repună pe rol dosarul aprobării noului plan de reorganizare de la Dinamo.
  • Noul termen a fost programat astăzi, cu judecătoarea Adam Constantin Veronica președintă al completului de judecată.
  • Verdictul nu a venit nici astăzi, un termen nou fiind fixat vineri, 23 iunie, la ora 10:00.
  • Prin aprobarea noului plan de reorganizare, Dinamo, societate aflată în insolvență, caută să reducă datoriile de la 8 milioane de euro la aproape 2,4, modificare de care depinde viitorul clubului.

„Ce se întâmplă este surprinzător, pentru că parcă se caută motive să se amâne. Avocata lui Fabbrini (n.r. - Diego Fabbrini) a cerut să se sesizeze Curtea Constituțională, care nu are legătură cu cazul nostru. Noi am mai avut astfel de probleme cu Dorin Șerdean, dar s-au respins. 

Este ciudat ce se întâmplă. Noi ce ne-am propus am realizat, avem un plan realizat. Un brand de o asemenea anvergură trebuie să aibă un plan pentru orice situație. Planul nu ar trebui respins, dar văd că se amână non-stop. Nu mai avem o problemă decât cu Fabbrini și cu avocata de la FC Dinamo din Liga 4, care a cerut amânarea de fiecare dată. 

Am avut o anumită conduită, aceea de a nu ataca fără a fi atacat. Nu vreau să vorbesc de domnul Badea, pentru că nu a zis nimic de mine. Fiecare are propria strategie juridică”, a spus Zăvăleanu, în cadrul emisiunii „Liga DigiSport”.

Dinamo rămâne fără sponsorul principal » Cu cine se discută + Ce rol ar mai putea juca Negoiță
DINAMO
Dinamo rămâne fără sponsorul principal » Cu cine se discută + Ce rol ar mai putea juca Negoiță

Răzvan Zăvăleanu: „Dorința e să aducem jucători de valoare, dar întâi trebuie ridicată interdicția”

Acesta a continuat și a vorbit despre un subiect care-i neliniștește pe suporteri, și anume interdicția la transferuri cu care încă se confruntă clubul. 

„Există numeroase discuții interne, sunt așteptări din partea managementului sportiv cu privire la ridicarea interdicției la transferuri, dar deocamdată nu am nicio noutate în acest caz. Aici întrebările ar trebui să meargă către noii acționari. 

Aș lua-o pas cu pas cu transferurile, mai întâi trebuie să ne rezolvăm problema. Există dorința să aducem jucători de valoare, dar primul pas trebuie să fie ridicarea interdicției”, a mai spus administratorul judiciar RTZ. 

N-am încasat niciun leu, nici măcar pe cei care i-am dat nu i-am luat! Am creditat clubul în vreo trei rânduri, nu puteam să lăsăm brandul ăsta să moară. Nu îmi pare rău, chiar mă bucur că am putut ajuta.

- Răzvan Zăvăleanu, administrator judiciar Dinamo

Răzvan Zăvăleanu: „Există multe companii interesate să preia postul de sponsor principal”

Zăvăleanu a comentat și informația publicată astăzi de Gazeta Sporturilor, potrivit căreia Dinamo își va încheia angajamentul cu actualul sponsor principal.

„Sezonul ăsta există mare înghesuială la sponsori, n-aș putea să spun că ne pierdem sponsorul. Nu știu care sunt discuțiile, dar există multe companii interesate să preia postul de sponsor principal”, a afirmat Zăvăleanu, conform sursei citate. 

VIDEO Imagini de la vizita medicală a lui Dinamo: pas cu pas spre revenirea în Liga 1

Citește și alte știri despre Dinamo: 

EXCLUSIV Dinamo rămâne fără sponsorul principal » Cu cine se discută + Ce rol ar mai putea juca Negoiță

EXCLUSIV Adrian Cristea a refuzat să devină membru DDB: „Nu am încredere în acest program”

UPDATE Veste importantă pentru Dinamo » Judecătorii s-au pronunțat în privința noului plan de reorganizare! Badea și Fabbrini au pus bețe-n roate

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (12)
istet10
istet10  •  20 Iunie 2023, 23:49
Postat de Str82HeIL pe 20 Iunie 2023, 07:50

Pai dacă votezi de unul singur sa scapi de 8 milioane datorii ceva clar nu e la locul lui. Știe cineva cum pot sa votez și eu singur sa scap de ceva bănci?

Lucrul parsiv este ca el spune ca nu de unul singur. Ca unii creditori au fost de acord. Dar ce sa vezi, aia care nu mai primesc ceva evident ca nu au fost de acord. Au fost de acord aia care nu pierd vreun banut: ANAF!

Str82HeIL
Str82HeIL  •  20 Iunie 2023, 07:50

Pai dacă votezi de unul singur sa scapi de 8 milioane datorii ceva clar nu e la locul lui. Știe cineva cum pot sa votez și eu singur sa scap de ceva bănci?

paolo13
paolo13  •  20 Iunie 2023, 05:09

Cred ca va strica weekendu' judecatoarea aia...

Vezi toate comentariile (12)
Comentează