FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAȘI

S-a încheiat procesul dintre Prunea și Poli Iași! Instanța a dat verdictul

Articol de GSP - Publicat miercuri, 05 decembrie 2018 09:28

Site-ul oficial al celor de la Poli Iași a anunțat că a obținut o decizie favorabilă la Curtea de Apel București în dosarul cu Florin Prunea, în care fostul oficial cerea să revină pe funcția din care fusese dat afară în 2017 și să primească salariile și primele restante până acum.

"Prima instanță a decis, pe data de 23 mai 2018, reintegrarea sa în postul și funcția deținute anterior concedierii, însă doar pentru perioada cuprinsă între 15.06.2017 - 23.07.2017.

Deși spera să aibă câștig de cauză și să se întoarcă la conducere, în decizia finală dată astăzi (n.r. ieri), 4 decembrie 2018, instanța a hotărât definitiv că Florin Prunea nu se va mai întoarce, contractul acestuia rămânând încheiat pe durată determinată, respectiv până la data de 23.07.2017", se arată pe siteul lui Poli Iași.

Surse din Iași susțin că Florin Prunea avea un salariu lunar de 10.000 de euro pentru funcția de președinte în cadrul clubului.

Totuși, conform deciziei justiției, moldovenii trebuie să-i achite lui Prunea daune materiale în valoare de 20.000 de euro, plus 8.000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.

clipboard01

Citește și:
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (1)
ray51
ray51  •  05 Decembrie 2018, 10:25

Prunea si cand sta, castiga. Mare pisicher.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close