FOTBAL  »  LIGA 1  »  STEAUA

Sebastian Bodu, fostul şef al Fiscului, prevede sfîrşitul lui Becali în maximum trei ani: ”Pierde Steaua, pierde tot, ca Al Capone!”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 12 iunie 2013 00:00 / Actualizat marti, 11 iunie 2013 22:29

Sebastian Bodu crede că anii petrecuţi în puşcărie îi vor fi fatali lui Gigi: n-o să păstreze clubul, statul i-a luat deja două milioane de euro, iar proprietăţile lui s-au devalorizat


Sebastian Bodu, cel care a dat startul "Dosarului transferurilor" în calitate de şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi i-a sechestrat averea lui Becali, la un moment dat, în contul unor datorii ale Stelei, anticipează dezastrul pentru Gigi şi-i "trage de urechi" pe fanii lui. "Eu nu înţeleg cum pot unii să-l plîngă pe Jiji cum nu merită, săracu' de el, să stea la închisoare, că nu a omorît pe nimeni. Nu înţeleg cum pot oameni cu o inteligenţă, educaţie şi instruire peste medie să compătimească un incult pînă la limita semianalfabetismului şi educat la nivelul unei primate-vedetă dintr-o grădină zoologică! Cît despre intelectul lui, ghinionul cel mai mare al "omului" a fost că a crezut că, bogat fiind, e automat şi inteligent", începe textul în care Bodu analizează, pe blogul lui, în termeni extrem de duri situaţia lui Becali.

"Clubul, la Hrebenciuc sau la altul"
Bodu a condus ANAF între 2005 şi 2007 şi estimează ce se va întîmpla cu averea lui Becali în perioada următoare, convins fiind că şi o acţiune întreprinsă de către el, sechestrarea averii patronului din cauza datoriilor Stelei, l-a determinat pe acesta să iasă oficial din acţionariatul societăţii: "Ce nu ştiu toţi cei care l-au luat drept model de urmat în viaţă şi/sau îi plîng pe umăr, în privat, pe reţelele de socializare sau la TV e că Jiji e ca şi terminat. Peste trei ani, cînd va ieşi, nu va mai avea nimic. Clubul i-l va lua Hrebenciuc sau altul (să nu uităm că acţiunile Stelei nu mai sînt pe numele lui, graţie subsemnatului, care l-a determinat să se ferească de o eventuală executare silită), despăgubirile către stat şi banii confiscaţi de DNA însumează şi ei vreo două milioane de euro cash, terenurilor le-a scăzut valoarea şi lichiditatea şi o să continue să scadă, iar influenţa şi-o va pierde. În lumea în care s-a învîrtit Jiji, trei ani de pîrnaie înseamnă mult. Al Capone stăpînea un stat întreg cînd a intrat la Alcatraz şi cînd a ieşit era zero. A murit la 48 de ani, jigărit şi bolnav".

"Doar crima se pune?"
Bodu a desfiinţat şi părerile pro-Becali care susţin că el nu a comis nici un act grav: "E adevărat că Jiji nu a omorît pe nimeni. Nu a tîlhărit şi nu a violat. Dar de cînd Codul Penal se reduce la omor, tîlhărie şi viol? Să înţeleg că avem un Cod Penal prea stufos, cu prea multe infracţiuni? Că tîlhărirea statului nu se pune? Că darea de mită nu se pune? Că insulta şi calomnia sigur nu se mai pun?".
Gigi a fost condamnat pînă acum pentru complicitate la abuz în serviciu, pentru dare de mită şi pentru fals în înscrisuri private.


300 de milioane de euro însumează averea lui Gigi Becali, potrivit ultimei ediţii a Top 300 Capital

10 ani au trecut din momentul în care Becali a devenit patron al Stelei, după trei ani în care el finanţase clubul creditîndu-l

"CEDO domiciliază la Strasbourg, pe malul Rinului, nu la Bucureşti, pe malul Dîmboviţei, cu Jiji în prime-time la toate televiziunile dornice de rating ieftin"
Sebastian Bodu

"Faptul că Jiji e la puşcărie poate a mai dărîmat un mit, cel al lui Robin Hood sau Iancu Jianu de tip modern, care ia de la stat, adică de la nimeni, ca să le dea săracilor fără să plătească nimic"
Sebastian Bodu

Au fost colegi
Becali şi Bodu, adversari ca patron de club, respectiv şef al Fiscului, au devenit colegi în 2009, cînd ambii au fost aleşi în Parlamentul European. Gigi a renunţat la post în momentul în care a fost ales deputat în Parlamentul României, în 2012. Calitatea de parlamentar i-a fost retrasă lui Becali o dată cu încarcerarea sa.


Playtech: BOMBĂ! Anamaria Prodan, înşelată imediat după nuntă: “Am făcut dragoste la subsol”


Comentarii (67)
tigruzzu
tigruzzu  •  12 Iunie 2013, 21:03
Postat de bad75 pe 12 Iunie 2013, 15:06

Ce le stie nebunul asta pe toate ,n-ai vazut bai frate. Bai valahule sau pierde vara cum oi vrea tu sa-ti spui ,lasane bai frate cu legile si constitutia,cu povesti de adormit copiii, Becali trebuie sa faca puscarie pentru ca a furat statul Roman si implicit pe noi toti romanii. Ce tot ii tii parte,e neam cu tine sau ce? Lasane bai frate cu vrajelile astea. Uite cam ce crede lumea, sa premiem politia ,sa ne dea permisul, deci retineti ii premim nu le dam mita, sa premiem doctorii sa ne trateze corect,deci retineti nu le dam mita , doar ii premim. Cand vad ca veniti cu fel si fel de scuze ca e alba ca e neagra ma ia scarba de voi astia inteligentii. Lasatil frate la racoare. Hai pa,ca ma ener

bad 75, trespaser, nu face să-i acordați prea multă atenție. Ăștia-s cam tontuți sau tonți-rău (precum mai toți stelemiștii) de vreme ce Jije i-a ”becalizat”. Cum ar veni, au IQ-ul sub cel al ciobănetelui și prin urmare (chiar dacă-s mulți) sunt entități neglijabile.

bad75
bad75  •  12 Iunie 2013, 15:06
Postat de vaalah pe 12 Iunie 2013, 09:23

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI ARTICOLUL 11-Dreptul internaţional şi dreptul intern: (1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. ___ Dupa cum se vede Statul Roman nu si-a indeplinit cu rea-vointa obligatia ce-i revine ca urmare a ratificarii Conventia penala privind coruptia a Consiliului Europei!(Strasbourg, 27.01.1999; Seria Tratatelor Europene STE N 173) CARE NU INCRIMINEAZA PREMIEREA Judecatorii basisti nu au respectat prevederile acestei conventii si au incriminat ABUZIV LA COMANDA POLITICA , premierea intre terti p. fizi

Ce le stie nebunul asta pe toate ,n-ai vazut bai frate. Bai valahule sau pierde vara cum oi vrea tu sa-ti spui ,lasane bai frate cu legile si constitutia,cu povesti de adormit copiii, Becali trebuie sa faca puscarie pentru ca a furat statul Roman si implicit pe noi toti romanii. Ce tot ii tii parte,e neam cu tine sau ce? Lasane bai frate cu vrajelile astea. Uite cam ce crede lumea, sa premiem politia ,sa ne dea permisul, deci retineti ii premim nu le dam mita, sa premiem doctorii sa ne trateze corect,deci retineti nu le dam mita , doar ii premim. Cand vad ca veniti cu fel si fel de scuze ca e alba ca e neagra ma ia scarba de voi astia inteligentii. Lasatil frate la racoare. Hai pa,ca ma ener

trespaser
trespaser  •  12 Iunie 2013, 13:50
Postat de pe 01 Ianuarie 1970, 02:00

Omule esti un frustrat. Dar tine minte o guvernare Usl care vine in prima zi dupa alegeri cu inca 28 de taxe si impozite pentru a inrobi populatia si ati da tie impresia ca a crescut salariul minim pe economie sau ca au facut ceva. Nimeni nu face nimic iar situatia Romaniei din punct de vedere politic este Nula. Si am ajuns in situatia asta datorita faptului ca vezi in infractorul becali un model de urmat.

Vezi toate comentariile (67)
Comentează