FOTBAL  »  Superliga  »  SEPSI - DINAMO 2-0

Sepsi OSK - Dinamo 2-0. Dezastrul continuă! Pleacă „Guriță”? Dinamo pierde și cu Sepsi și are 4 înfrângeri la rând » Clasamentul actualizat

Sepsi OSK - Dinamo. foto: Cristi Preda +21   FOTO
Sepsi OSK - Dinamo. foto: Cristi Preda

Articol de , - Publicat sambata, 24 octombrie 2020 23:30 / Actualizat sambata, 24 octombrie 2020 23:52

Sepsi și-a făcut o obișnuință din a învinge Dinamo, 2-0, care nici de această dată n-a reușit să convingă. Încă o înfrângere pentru Cosmin Contra, a 4-a consecutivă, iar speranțele unui sezon mai bun par deocamdată doar un vis

Vezi aici toate rezultatele și programul etapei #8

Cronică de Vlad Nedelea: CV-uri colorate - DA, bani mulți - DA, victorie când?

Multe semne de întrebare. Asta se învârte în jurul lui Dinamo. Că e vorba de conducere, de datorii amânate, baza de la Săftica sau de lotul de lux pe care-l are Contra, nimic nu-i cert în "Groapă". Poate doar faptul că echipa asta nu-și pierde aura datorită fanilor care o susțin. Așa cum pot, financiar și moral, atunci când situația le permite. Și când bugetul lunar trece de 500.000 de euro, parcă aceste semne de întrebare trebuie bolduite.

Nemec, stop joc

"Guriță" a mutat azi. I-a scos din echipă pe Gol, Andrei Radu, unul dintre remarcații cu Craiova, căpitanul Puljic. Efectul? Nu foarte concludent. Dinamo a jucat ca de fiecare dată, nici prea, prea, nici foarte, foarte. Totuși, pare că orice s-ar întâmpla, ocaziile mari sunt de fiecare dată la poarta lor. 

Minutul 8: Fulop centrează din lovitură liberă, Mitrea deviază, iar Bouhenna dă-n plasa laterală din 2 metri. Dinamo respiră, încearcă, plimbă jocul, pe centru, pe stânga, pe dreapta, de fiecare dată cap de linie e Nemec. Fost internațional slovac, cu un salariu aproape dublu față de ce câștigă Safranko la Sepsi, pentru care probabil Dinamo va fi ultimul club.

Și ce gol...

Patru eșecuri consecutive are Dinamo și deja zboară vorbe cum că antrenorul Contra e pe picior de plecare dacă va pierde și azi. Achahbar, rezervă la start, servit de Fulop, parcă a așezat cu mâna, nu cu piciorul stâng, mingea direct în vinclu (29). Un gol care probabil îl va urmări pe Contra. Și parcă ocazia lui Sorescu din primele minute, când sigur în câțiva metri, a trimis modest cu capul, în Niczuly. Safranko a mai chinuit-o și el pe Dinamo în câteva rânduri, cu o dublă ocazie când a nimerit și bara, plus un șut plin boxat de Hinojo.

Sepsi - Dinamo FOTO: Cristi Preda
Sepsi - Dinamo FOTO: Cristi Preda
Sepsi - Dinamo FOTO: Cristi Preda
Sepsi - Dinamo FOTO: Cristi Preda
Sepsi - Dinamo FOTO: Cristi Preda
+16 FOTO

CV-uri colorate și atât 

Pauza e scurtă pentru Contra, iar în repriza a doua, vitrina plină de CV-uri de lux expusă de spanioli trebuie să găsească elicsirul neputinței, combinat cu o doză de ghinion și câteva decizii neinspirate ale arbitrilor împotriva lor. Numai de partea cealaltă a terenului "câinii" au o echipă plină de jucători cu experiență, mulți trecuți de 30 de ani, care nu se sperie ușor de salariul lui Aleix, fals și azi, nici măcar de Paul Anton, cu o viteză în minus față de momentul în care a părăsit "haita". 

Șutul bun din lovitură liberă trimis de Camara (49) s-a dovedit doar o tresărire a dinamoviștilor. Și indiferent de schimbările tot încercate de Contra, tot Sepsi s-a dovedit mai periculoasă. Achahbar și Ștefănescu puteau majora ușor scorul, iar tabela nu arăta bine pentru Dinamo nici la scor, nici în dreptul timpului.

Și cu arbitraj ok, același deznodământ

 Haos! Cam așa s-ar descrie ultimele 15 minute pentru Dinamo. Când Sepsi putea face și scor, cum a izbutit ultima dată și în "Groapă". Și cu aportul gafeurului de serviciu, Ante Puljici. Istvan Fulop a mai lovit o dată până la urmă. Golofca l-a lăsat singur cu goalkeeperul lui Dinamo și pentru că e seara golurilor frumoase, a înscris cu o scăriță de efect. Cert e că Dinamo n-arată bine deloc. Cel puțin nu cum ar spera fanii la ce promisiuni li s-au tot făcut. Și la ce salarii a ajuns să plătească Dinamo. 

Când erau jucători care câștigau 5000 sau 7000, cu mici excepții, parcă se mai găseau scuze. Azi nici măcar în spatele unui arbitraj ostil nu se mai pot ascunde spaniolii de la care fanii vor căuta explicații. Ceea ce până la urmă e normal. 

Sepsi OSK - Dinamo 2-0

Sepsi OSK - Dinamo, echipe de start: 

SEPSI OSK: Niczuly - Dimitrov, Bouhenna, Mitrea, Fl. Ștefan - I. Fulop, Vașvari, Aganovic - Safranko, G. Dragomir, Petrila
REZERVE: Collado, Deligiannidis, Ștefănescu, Fofana, Golofca, Bajrovic, L. Fulop, Purece, Achahbar
ANTRENOR: Leo Grozavu

DINAMO: Rene Hinojo - Gonzalez, Ba, R. Grigore, I. Lopez - A. Garcia, Anton - Sorescu, Borcea, Camara - Nemec
REZERVE: Mejias, A. Radu, Ehmann, M. Gueye, B. Valle, Măgureanu, Fabbrini, Crețu, Puljic
ANTRENOR: Cosmin Contra

Stadion: Municipal (Sfântu Gheorghe - Covasna)
Arbitru: Haţegan Ovidiu (Arad) / Asistenți: Şovre Octavian (Satu Mare) și Gheorghe Sebastian Eugen (Suceava)

  • foto: Cristi Preda (Gazeta Sporturilor)

Clasament Liga 1:

Citește mai multe știri din Liga 1:

Omagiu pentru Ilie Balaci la Craiova - Clinceni » Bannere afișate în tribune: „Timpul s-a oprit în loc”

Florinel Coman poate pleca de la FCSB! Giovanni Becali confirmă interesul lui New York City: „Nu e prima dată când îl vor!” » Când se poate face transferul

Citește și:
Mihai Stoica, la capătul răbdării cu jucătorul de la FCSB: „E pe cont propriu, să fie sănătos! S-a anturat cu cine nu trebuia”
Superliga
Mihai Stoica, la capătul răbdării cu jucătorul de la FCSB: „E pe cont propriu, să fie sănătos! S-a anturat cu cine nu trebuia”
Absentă de la Australian Open, revenită cu imagini pe social media în 2026 » Bianca Andreescu, transformare fizică totală
Tenis
Absentă de la Australian Open, revenită cu imagini pe social media în 2026 » Bianca Andreescu, transformare fizică totală
Trump a postat o imagine cu Maduro capturat
Stiri extrasport
Trump a postat o imagine cu Maduro capturat
Scandal și repriză fără sfârșit în Atalanta - Roma, după o decizie incredibilă: „CIRC!”
Campionate
Scandal și repriză fără sfârșit în Atalanta - Roma, după o decizie incredibilă: „CIRC!”
FOTO Cele mai atractive concepte auto. Dacia are loc special
Profit.ro
FOTO Cele mai atractive concepte auto. Dacia are loc special
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional

Dan Negru a văzut audiențele de Revelion, în bătălia Pro TV - Antena 1, și a reacționat! A fost și un duel al foștilor fotbaliști


Comentarii (609)
foxy
foxy  •  25 Octombrie 2020, 00:06
Postat de tutan_camon pe 25 Octombrie 2020, 00:04

Contra declarat că îi este ruşine că poartă sigla/emblema aia din piept :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

E cam grav!:)))Cam ca atunci, cand Nistor si-a bagat banderola la chilotei!:)))

nelu05
nelu05  •  24 Octombrie 2020, 23:38
Postat de catalynn pe 24 Octombrie 2020, 23:32

Băh vită fcbistă mie mi se rupe de SC FC Dinamo 1948 SA, singurele meciuri pe care vreau sa le câștige sunt cele cu SC FC fcsb SA! :-)))) Bravo Pepsi, felicitări!

Atâta doar că un penibil ca tine a ținut cu FCSB înainte să audă de Talpan iar acum te dai mare fariseu! *** ce ești tu!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

2056188808003477
Marcel Marcel  •  24 Octombrie 2020, 22:50

Se pregatesc cateii de sampions lig. S-au aflat deja grupele: Juventus Gataia, Bayern Urlati, PSG Bragadiru si Fc. Faliment.

Vezi toate comentariile (609)
Comentează