FOTBAL  »  Superliga  »  PANDEMIE

FRF are raportul: situația vaccinaților în fotbalul românesc » Burleanu: „E o perioadă grea”

Nicolae Dică, secundul echipei naționale, e vaccinat împotriva COVID
Nicolae Dică, secundul echipei naționale, e vaccinat împotriva COVID

Articol de GSP - Publicat luni, 01 noiembrie 2021 18:25 / Actualizat luni, 01 noiembrie 2021 18:26

Federația Română de Fotbal a realizat o analiză a vaccinaților în fotbalul românesc.

Astfel, conform frf.ro, mai mult de 50% dintre jucătorii care activează în primele 3 ligi din România sunt vaccinați cu schema completă. Procentul e mai ridicat în rândul staff-urilor, peste 80%.

Federația mai notează că la nivelul forului condus de Burleanu 95% dintre angajați sunt vaccinați. De asemenea, nu este niciun membru din staff-ul vreunei echipe naționale care să NU fie imunizat.

80%dintre jucătorii convocați la ultima acțiune a naționalei de seniori sunt vaccinați

5 formații din Româniaau delegații vaccinate în proporție de 100%, două din Liga 2 și trei din Liga 3. Interesant este că niciun club din L1 nu se regăsește în această situație

Un procent impresionant de vaccinare este în rândul arbitrilor. La Liga 1, 98,25% sunt vaccinați, ceea ce înseamnă că doar un arbitru nu s-a vaccinat, el aflându-se în perioada post-COVID.

  • Arbitrii la Liga 2: 94,25% vaccinați 
  • Arbitrii la Liga 3: 82,07% vaccinați

Traversăm din nou o perioadă grea la nivel național, iar în ceea ce privește sportul din România arenele sportive sunt din nou închise. Trebuie să avem încredere în oamenii de știință! Astfel, Federația Română de Fotbal face apel către toți practicanții și suporterii fotbalului să urmeze recomandările experților care stau în spatele dezvoltării vaccinului. Vaccinarea este drumul cel mai scurt spre o viață normală!
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal

Prin vaccinarea împotriva COVID-19:

  • se reduce riscul de infectare;
  • se reduce riscul de transmitere a virusului;
  • se reduce considerabil riscul de spitalizare;
  • se reduce considerabil riscul de deces.

    Sursă: Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea

32%din populația României a fost vaccinată cu schema completă

Membrii unui lot olimpic au încercat să obțină certificate de vaccinare fictive

Membri ai unui lot olimpic al României fac parte din cei care au vrut să obțină dovada falsă că au făcut cele două doze, în dosarul vaccinărilor fictive din Prahova.

Au apărut interceptările unor discuții ale inculpaților se arată în motivarea judecătorilor, conform Agerpres.

„La data de 14.07.2021, ora 15:11:00, XX îl sună pe acesta să confirme faptul că el este încă interesat de vaccinarea fictivă, însă naşul său, un domn pe nume X, deşi plătise pentru obţinerea a două adeverinţe fictive, 'îşi vrea banii înapoi'”, mai arată anchetatorii. 

Procurorii din Prahova care se ocupă de dosarul certificatelor de vaccinare anti-COVID false fac referire la „un veritabil circuit paralel de vaccinare fictivă”, în urma căruia zeci de persoane au primit astfel de documente, se arată într-un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Ai grijă să porți corect masca de protecție! Ce nu trebuie să faci atunci când o utilizezi

Ultimele detalii despre noul stadion Dinamo. Cât mai durează până încep lucrările

Scene șocante la un meci din Argentina: focuri de armă în tribune, un antrenor a fost rănit!

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (1)
mandelu
mandelu  •  02 Noiembrie 2021, 14:18

Hahahahaha. Pe pariu ca mai mult de jumatate sunt la chiuveta ?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează