Articol de Alexandru Stanciu - Publicat marti, 16 decembrie 2025 23:19 / Actualizat marti, 16 decembrie 2025 23:20
Faptul că Arena Națională devine indisponibilă pentru meciurile de fotbal începând cu luna mai 2026, exact perioada în care se va desfășura ultima parte a play-off-ului din Superliga, a stârnit o adevărată revoltă din partea lui Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, și a lui Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo.
MM Stoica s-a declarat consternat de faptul că Arena Națională, aflată în subordinea Primăriei Capitalei, va organiza două concerte în luna mai a anului 2026, care vor fi susținute de formațiile Metallica și Iron Maiden. De asemenea, oficialul FCSB a adus în discuție și supoziția ca un eventual derby FCSB - Dinamo, care ar fi decisiv pentru lupta la titlu, s-ar putea juca pe Arcul de Triumf, un stadion cu o capacitate de 8.000 de locuri.
De cealaltă parte, Andrei Nicolescu a invocat motivele financiare, exemplificând că în sezonul regulat Dinamo a organizat pe Arena Națională meciuri cu echipe mai slab cotate, care au stârnit o prezență redusă la stadion, iar compensarea pierderilor ar fi venit în play-off, unde teoretic interesul suporterilor va fi mult mai mare.
Ultimele 4 etape din play-off-ul Superligii au loc în luna mai 2026, în perioadele 2-3 mai, 9-10 mai, 16-17 mai și 23-24 mai.
Metallica va susține concertul de pe Arena Națională pe data de 13 mai 2026.
Iron Maiden va susține concertul de pe Arena Națională pe data de 28 mai 2026.
Mihai Stoica și Andrei Nicolescu, siderați că nu pot folosi Arena Națională în finalul play-off-ului: „Este strigător la cer ce se întâmplă”
Prezenți în studioul Prima Sport, Mihai Stoica și Andrei Nicolescu au dezbătut situația Arenei Naționale și s-au declarat siderați de faptul că Primăria Capitelei a decis să prioritizeze concertele în detrimentul meciurilor de fotbal.
- Mihai Stoica: Îți dai seama ce nenorocire va fi?! Rapid și Dinamo sunt în play-off, poate ajungem și noi și nu se va putea juca pe Arena Națională decât prima parte a play-off-ului. Este strigător la cer ce se întâmplă!
- Andrei Nicolescu: Știi vestea aia și mai bună? Până când e închisă...
- Mihai Stoica: Toată vara, până în toamnă. E veselie mare! Gândește-te că există posibilitatea ca Dinamo - FCSB să se joace pentru titlu în ultima etapă, să joci pe Arcul de Triumf, pe un teren în dâmburi!
- Andrei Nicolescu: Dacă se joacă Dinamo - FCSB pentru titlu jucăm la Sibiu (n.r. râde).
- Mihai Stoica: Nu e vorba numai de pierdut bani aici, e vorba că s-a făcut un stadion ca să nu fie (n.r. disponibil pentru meciurile de fotbal).
- Andrei Nicolescu: E vorba de bani. Închiriem Arena Națională și când jucăm cu 3.000 de spectatori pierdem bani, iar la meciurile în care putem să compensăm pierderile nu ni se permite să jucăm!
- Mihai Stoica: Crezi că ar exista un meci Dinamo cu noi, sau noi cu Rapid, pe Arenă cu titlul pe masă, să nu fie arhiplin vara?!
Ce variante au FCSB și Dinamo în locul Arenei Naționale
Având în vedere indisponibilitatea Arenei Naționale pentru luna mai, FCSB are varianta să revină pe Stadionul Steaua, acolo unde și-a început sezonul, din aceeași cauză.
Arena Națională a organizat diverse festivaluri la începutul acestei veri, iar FCSB a disputat mai multe meciuri pe Stadionul Steaua, atât în Superliga, cât și în preliminariile cupelor europene.
De cealaltă parte, Arcum de Triumf, gazda lui Dinamo în sezoanele precedente, nu reprezintă o variantă pentru club, iar în calcul sunt luate Stadionul Municipal din Sibiu și Cluj Arena.